Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ȘIRET
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 102 pentru FI ȘIRET.
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... femeie. Despre celelalte, nu-i vorbă, era el meșter să învețe și pe alții, dar încât privește femeile trebuie să mărturisesc că dacă ele ar fi rămas numai în nădejdea lui, ar fi dus sărmanele mult și bine dorul ademenitului, căci, el, bărbatul, în toată viața, n-a ademenit decât o singură femeie, aceea pe care ... recunoscând în acest act de zgârcenie pe vecinul meu amic Leuștean, așa cum era, adică zgârcit la mărunțișuri și darnic la sume mari. Să-l fi picat cu lumânarea, n-ar fi scos de bunăvoie un leu din buzunar; însă pe un lanț de ceasornic care să-i împodobească pântecele dădea bucuros sute de lei, și nu ... știa când sosesc stridiile sau icrele proaspete; el, cel dintăi, mânca trufandale, și la masa lui nu lipseau niciodată doi, trei prieteni. Ș-apoi, să fi văzut ce vesel era la masă, cum i se dezlega limba după un pahar de Cotnar. Avea un talent nespus de a imita ... venea negreșit rândul altor câteva taloane de preferans. Avea trei prieteni cu care făcea de obicei partida de preferans, și, să ferească Dumnezeu să-l fi ...
... Poate nu mai e Zopira pentru el același vis? Și din nou se redeșteaptă schimbăcioasa lui natură? Dar în urmă zic tot dânșii: Orice-ar fi, așa e scris! Maynoții [1] cu sfială pe Osman îl înconjoară, Înaintea lui s-apleacă, își duc mâinile la piept; Le e teamă și o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... însă că cei cu viții, dacă au și ceva bun în ei, acest bun îl ascund cu îngrijire, de teamă d-a nu fi concurați în ce le-a mai rămas ca valoare. Astfel, vă previu că eu am avut și am o patimă primejdioasă, pe care ... în aer cu mult mai dulce decât cum te cleatănă o barcă pe apă. [...] Este vorba de lenea care mă împiedică d-a fi om ca toți oamenii, făcându-mă însă să gust plăceri pe cari alții nu le pot nici înțelege, nici gusta. Când se înoptează și cerul ... mă afund ca într-o baie încropită. Închiz ochii, răsuflu ceva mai greu, dar nu adorm. Între a dormi și a fi deștept este o viață nespus de plăcută: orce închipuire este o realitate, cu formele, cu colorile, cu mișcarea și cu viersul ei fericit. De ființa ...
... și-a dat seama că nici pichirea nu e de lepădat, mai auzise că dragostea, dacă o întâlnești, s-o culegi de oriunde-ar fi, s-a rotit și-a răspuns: „Chiau!â€�: „Bine!â€� Și zilnic s-au curtat. Pichirea, mică și pestriță ... mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și de aur, soarele!... Peste lume se revarsă valuri de lumină. Păunul strălucește de parcă ar fi îmbrăcat în fir. Pichirea îl privește încântată, mândră de frumusețea iubitului ei. Apoi se întoarce de se uită, uimită, la soare. Și, cu sufletul ei ...
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
... veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput ... întîmplase și lor, șî cîte certuri și discordii nu avusese loc pînă să-și poată găsi o locuință definitivă și să devie în sfîrșit inamovibili. Șiret, sub musteața lui tunsă, cel mai încercat dintre colegii de piatră, adecă bătrînul cărturar Asachi, părea că spune : Parcă eu n-am transmigrat și nu ... spre mai mare economie, fiindcă vopseaua costa prea scump, n-a riscat și el să fie văruit cu bidineaua pentru a fi la fel cu mine ? Apoi, după ce am stat o bucată de timp în fața primăriei vechi, cînd a fost să se prefacă ... tot mai mult pe străzile vechi, le va vedea tot așa de bine din piața Unirei sau din altă piață, și cu brațele încrucișate va ...
... cu un cucui mai mare decât ea întreagă; îi place cum merge înfiptă, cu capul țanțoș, tremurându-și uneori moțul, ca și cum i-ar fi tras luarea-aminte: „Ghidi! ghidi!â€� Dar unde-i? Atunci un foșnet ușor de aripi îl făcu să ridice ochii; drept deasupra lui, Puica ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"
... nici ce e franțuzul, ni se dă ca producții literare și artistice pe scena întâiului teatru din țară, menit, cum se zice, a fi „înaltă școală națională de estetică și moralăâ€� pentru publicul român. Afară de asta, răul tot n-ar fi așa de grozav dacă chiar aceste ticăloșenii exotice s-ar juca cumsecade. Dar... Un Don Juan despre care basmul povestește că era un ștrengar atât ... nu-și mai poate da seama prin grai de ștrengăriile lui de pe pământ. Un rege, pe care istoria îl dă ca ghebos, urât, bătrân, șiret, buhav, roșu și creț la păr, spân la mustăți și barbă, iese pe scenă ca un băiețandru înalt, frumușel, spițelat, cam prostănac și peltic, cu ... Are un organ plăcut și cânta cu multă gingășie și gust, așa că, de la întâiele măsuri, s-a arătat a fi vrednică elevă a d-lui Ștefănescu, profesor de canto la Conservatorul de muzică, și a fost răsplătită de public prin călduroase ... și încălțate cu poloneze, spre a face publicului iluzia desăvârșită a unui bal la „Pomul Verdeâ€� sau „Tomisâ€�. Ar ...
... pe tine. Și-acum e gol salonul, e gol, și-n umbra casei Stau vastele fotolii și lung prind să se mire : Pe unde-o fi azi pasul micuț al prea frumoasei, Ce tot venea statornic ca să-și găsească-un mire? Oglinzile-și arată cu jale infinitul Și nu mai ...
... de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi ... trecea, și rătăcitorul zbura mereu, mereu, fară astâmpăr. „Uite colo un lăvicer de nu-mă-uita . Fiindcă-s albastre ca și mine, s-or fi crezând, mă rog, lucru mareâ€�, atingându-le, disprețuitor, cu vârful aripii, le lăsă în urmă. Ce mai straturi de ochiul-boului ! „Sunt prea din ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...