Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI ÎMPRĂȘTIAT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 209 pentru FI ÎMPRĂȘTIAT.

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

... au prins să vibreze ca o strună întinsă pe care ar trece cineva un deget distrat. Cu ochii lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că poate în curînd va trebui să ... felurită a gîngăniilor. Singur fluturul mult așteptat rămînea nevăzut și tăinuit de toate privirile, ca și cum, obosit de sfera noastră, și-ar fi întins aripile spre alte lumi, unde e mai adînc somnul și mai netulburată hodina. Dar într-o zi rîsetele clare ale copiilor nu mai răsunară ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci ... precedau decît celui dindărătul lui. Era și firesc dealtfel să fie o legătură mai apropiată, căci, ca unul ce ținea hățurile în mînă, nu putea fi decît o prelungire o dobitoacelor... Albele cvatrupede și ele aveau pe atunci o personalitate destul de fățișă, și greu se puneau la pas, neînțelegînd încă ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și cum ar fi fost prăjite, și iarba se încălzi sub dânsa ca într-un culcuș. Și deodată, vântul începu să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... iute, cel alb mai cumpătat. Și iarăși se deteră-napoi, cu gâturile întinse de mai să se desprindă din trup. Ca și cum i-ar fi suflat odată vântul, așa s-au ridicat de la pământ. Se îndesară pene-n pene, căutând să se apuce cu pliscul, să se sfâșie cu ... zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă, că trupurile lor se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată, o floare chinuită de furtuna ce-i împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se descleștară doborâți, însângerați, răsuflând cu greu ... apropiară, mulțumite și mândre parcă fiecare de stăpânul lor; îi înconjurară. Iar luptătorii, după ce se mai priviră o dată, ca și cum și-ar fi

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

... îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, și-a întins aripele și a împrăștiat mireasma grea a teilor. Am lăsat deschis ... întîia oară chipul. Gol rămăsese locul în urma lor, schimbînd priveliștea obișnuită a grădinii, care părea acum o față cunoscută din care ar fi ciuntit cineva o parte. Tăcut apoi, am întins ochiul meu făcător de minuni, prinzînd în rotundul lui imaginea caselor părintești, întorcînd-o cu fața spre ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de ... reveniră la loc, florile amirosiră și mai tare. Impasibila natură își încremeni din nou variatele contururi pe orizont, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut și n-ar fi venit un oaspe străin din cine știe ce depărtări insondabile să povestească de alte lumi, de alte întîmplări, de altă viață. Nepăsătoare, natura își reluă ... de univers, iar lutul din care era făcut prinse să vibreze ca niciodată la atingerea acestor fărîmituri venite de aiurea, ca și cum și-ar fi adus aminte că făcuse și el parte cîndva din alt tărîm și că poate miliarde de ani străbătuse o altă orbită, rotind împrejurul cine știe ... șlefuiască toate pietrele, tot excedentul acesta planetar căzut spre nenorocirea lui pe pămînt... Casă nu a ridicat, căci o viață omenească nu ar fi ...

 

Dimitrie Anghel - Cedrul

Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...

 

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș

... dealul Copoului, unde era teatru de atunci. În curtea largă, echipaj lîngă echipaj se rînduia frumos, viziteii își trăgeau glugele peste cap, și de-ar fi nins ori de-ar fi plouat, de se juca comedie sau drama cea mai lugubră, dacă se asasinau regi ori înnebunea vreo eroină, ei încremeneau pe capră, făcîndu-se una ... ce murise de atîtea ori, își dormea acum somnul cel din urmă. Mîni grațioase și înmănușate puteau să bată și să cheme, căci mortul ar fi rămas surd la aplauzele atît de iubite într-o vreme. O mască tragică, lipsită de carminul întineritor și de pudra dătătoare de aparențe, care era ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

... minte, Cesta sare și furca-i apucă Și răpit de patima fierbinte Era cap să-i crepe ca ș-o nucă, De nu l-ar fi năvălit îndată Ceata ciurarilor bărbătată. Aceștia cu rude-împoncișate Pre viteazul aurariu săriră. Aici să vezi capete crepate! Amândoao-acum să-înoțărâră Părțile, și acum ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea ... o privire întrebătoare asupra lui Petrea Dascalul, iar acesta înțelegând gândul lor, le arătă printre cioate și bolovani o gaură deschisă prin care abia ar fi putut intra un om pe brânci. — Aici e ursul, adause Petrea Dascalul, arătând gura vizuinii. Apoi el și ceilalți pușcași, luând câte o cioată ... pe urs să iasă pe cealaltă parte. Dar nici cu acest mijloc nu izbuti, căci, fiind vânt, fumul, în loc să intre în vizunie, se împrăștia în toate părțile. În vremea aceasta flegmaticii engleji începură să dea semne de nerăbdare, crezând că Petrea Dascalul, în care de la început nu prea ... sub pământ... Ce se petrecea oare acolo?... Negreșit că nu era bine, de vreme ce Petrea Dascalul nu mai ieșea la lumină, căci, dacă ar fi fost el învingătorul, ce ar mai ...

 

Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)

Constantin Stamati - Vulturul şi albina (Stamati) Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>