Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE O PROPUNERE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 38 pentru FACE O PROPUNERE.
... buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată de carne de miel, strigă o sută de glasuri; panerele și coșnițele se primblă printre rânduri ochind provizia; arnăuții cearcă iască și amnare, jidovii taie titiun, băieții fură poame, câinii mai ... noapte. De aceea, să vă fi luat de vorbă ori cu cine pentru aga, nime nu vă zicea nici un cuvânt, ci vă arăta numai o mină măreață, vă făcea un semn cu ochiul stâng și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca pe el nicăire ... a întors asupră-și luarea-aminte nu numai a agăi, ci a Principatului întreg. El se purta ca un vârtej, ca o nălucă, ca o fantazie a junilor poeți, de care încă până acum nu sunt în Valahia, dar nu e îndoială că vor fi curând. Tot într ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... CRIVĂȚUL ZORILĂ MURGILĂ DASCĂLUL MACOVEI TOMA MĂRICA SAFTA CRAINICUL LUI PAPURĂ STOLNICUL LUI LĂCUSTĂ PAHARNICUL LUI PÂRLEA UN GENIU AL DOILEA GENIU UN URS ALB O PASĂRE MĂIASTRĂ POPOR, OSTAȘI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE ACTUL I Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure, în stânga o căsuță între copaci uscați, în dreapta, spre fund, un lac. SCENA I DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruță ... He!... Vremea vremuiește, fețele se zbârcesc, bălămalele slăbesc și în locul puricilor sprinteni au ieșit pe lume alte jigănii, care sar din gunoi... și cu-o săritură ajung... sus... sus... sus. PEPELEA: Hei!... că nu sunt și eu o jiganie din soiul lor. BABA RADA: Și ce-ai face, măi băiete?... PEPELEA: Aș zbura tocmai lângă fata împăratului. BABA RADA: (îl trage de urechi): Ți-e dragă!... Hai?... PEPELEA: Ca ochii din cap. BABA ... în pădure.) SCENA III LĂCUSTĂ-VODĂ, STOLNICUL, SERVITORI și OSTAȘI (sub costum de lăcuste) STOLNICUL (vine alergând și purtând un steag pe care e brodată o lăcustă): Plecați-vă, închinați-vă, că vine măria-sa Lăcustă-Vodă... iaca, nu-i nimeni? nu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... în poeziile lui are tendințe liberale, progresiste? În cele câteva pagini unde e vorba despre mine dl Roman zice: ,,Greșeala dlui Gherea este că nu face deosebirea între util și poetic, pe care o face H. Spencer..." Mai departe, dl Roman îmi ține o lecție despre faptul că poate să fie un lucru foarte folositor, fără a fi poetic. Am mai spus că niciodată nu mi-a ... metafizice. După acea estetică, arta nu-i un product, ci un dar dumnezeiesc, un lucru supranatural, care stă deasupra și în afara societății. Bineînțeles că o mulțime de fenomene, de fapte artistice sunt altfel explicate de o teorie, și altfel de cealaltă, uneori în mod cu totul opus. Dl Roman, după cum se vede, face parte, după credințele sale literare, din școala modernă, însă, ca foarte mulți alții, nu și-a explicat lămurit o mulțime de chestii literare, estetice, și de aceea le explică tot metafizic. Cu alte cuvinte, deși de școală nouă, tot amestecă credințe și considerații vechi ... pe deplin convinși că liberarea de sub jugul străin... e un lucru sfânt. Un poet care, în versuri înflăcărate, va pleda pentru această liberare, va face ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... frontierele ChiÂnei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pusÂtiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu piÂcioarele de lut își ... grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și visÂcolul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea se opri pentru a răsufla și a ... întreagă a zadarÂnicei mele alergări, din cauza căreia, scumpa mea Sofi, puteai să rămâi desăvârșit orfană. Rezemându-și frumosul ei cap pe o mână, copila ascultă povesÂtirea mamei. Fizionomia ei exprima o tristețe nespusă și o ciudă arzătoare, iar obrăjeii ei se acoperiseră cu roșață și sprâncenele i se încrețiră. — Mai mult tu nu vei merge la guvernor, o întrerupse copila, căci eu singură mă voi duce; și având mai mult curaj voi dobândi cererea. Eu voi ști a-i spune că ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... amicii. Iar recunoașterile publice le-a desprețuit totdeauna. Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu, de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din București? Dar Eminescu ar fi întâmpinat o asemenea propunere cu un râs homeric sau, după dispoziția momentului, cu acel surâs de indulgență miloasă ce-l avea pentru nimicurile lumești. Regina României, admiratoare a ... de care numai el singur nu era știutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideală, pentru care orce coborâre din lumea convențională era o supărare și o nepotrivire firească. Cine-și dă seama de o asemenea figură înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea ... soarta omenirii îndeobște; și chiar acolo unde din poezia lui străbate indignarea în contra epigonilor și a demagogilor înșelători avem a face cu un simțimânt estetic, iar nu cu o amărăciune personală. Eminescu, din punct de vedere al egoismului celui mai nepăsător om ce și-l poate închipui cineva, precum nu putea fi atins de ... căutând mereu o
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... te-am avut astfel, la picioarele mele, tot timpul depărtării unul de altul." într-altă scrisoare donna Alba îi imputa lui Tudor Buzescu că într-o societate, în mijlocul căreia se găseau amândoi, el se arătase prea rezervat față de dânsa. Rezerva și-o impuseseră, e drept, anticipat, dar el păstrase o atitudine prea severă, "prea rigidă". Prea luase "ad litteram" înțelegerea prestabilită, prea dovedise lipsă de mlădiere, de tact, de subtilitate. De două ori se întâlniseră ... disprețul integral al domnului Georges Radu Șerban a contribuit în bună parte la asta. Ostilitatea fățișă pe care a trebuit s-o adopte o dată cu mariajul și cu inventarul bunurilor și acareturilor, asupra cărora devenea stăpână și-n care se cuprindea și lista tuturor adversităților soțului, a ... fi mulțumit oare cu domnul Georges Radu Șerban, cea mai limpede, cea mai clară, cea mai răspicată minte întâlnită? Scrisorile, pe care le-am ascultat o noapte întreagă, nu alcătuiau nici o treime din total. A trebuit deci să întocmim un program complet pentru epuizarea acestuia. Așadar, faptul pe care-l plănuisem, furtul pe care ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important ... leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se înjunghiau uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să le spun unora că tocmai o astfel de soartă e frumoasă, că e fără apărare și fără hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la ... să mint și să mă prefac: ba am întocmit și niște certificate potrivite de minune pentru tot ce mi se cerea. Mai ales iscălitura tatei o trăgeam cu ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri ... și a ceremoniilor din ziua Sf. Nicolae). El, în fine, stăvilea zborul gândirii după placul său, și ades înfunda chiar pe gânditori la o mănăstire, fără nici o formă de proces alta decât prin o simplă poruncă verbală dată agăi de oraș. La picioarele tronului se înșira treptat o boierime împărțită în diferite clase. Clasa I, poreclită grecește protipenda, fiindcă era compusă de cinci ranguri înalte: logofeți mari, vornici, hatmani, postelnici și agi, care ... cărui șefi, veniți de la Fanar și din bizuniile muntelui Athos, se desfătau într-o viață de lux trândavă și scandaloasă; iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile! sus, puterea egoistă, jos, șerbirea și mizeria fără protecție, și totul mișcându-se într- ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... Când eu începusem a umbla la școală, Huțu era printre băieții de care îmi era frică. Îl văd parcă și acum umblând cu o vergea în mână pe dinaintea băncii și privind de la înălțimea diregătoriei sale de "cenzor" cu o strașnică neîndurare asupra noastră, care nu străbătuserăm încă în adâncimile tainicului "Buki-az-ba" și nu știam că "mizlete-ije-ludi-iăr" va să zică ... pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ori s-o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ... domol și intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huțu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înțelept. Într-o zi el însuși mi-a mărturisit-o aceasta, deși numai așa — cam pe departe. Eram în pădure; adunaserăm alune și el mi le spărgea, luând din când în când câte una ... ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te luneci ... și lucrul! câte lucruri și câți oameni își ascund nimiccia sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce ... grandios ce se vede în toate lucrurile bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o față palidă, brăzdată de tainice chinuri. Pielea feței lui semăna cu o hârtie galbenă, iar peste înfundăturile ochilor și ale obrajilor se întindeau ale morții umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun prieten ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să iasă fumul, și cu ajutorul apei din lighean ... cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui o