Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE CEEA CE I SE PORUNCEȘTE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 269 pentru FACE CEEA CE I SE PORUNCEȘTE.
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... de o fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica părinților, lepădă copilul, îl puse în secriaș și-i dase drumul pe gârlă, lăsându-l în știrea lui Dumnezeu. Pustnicul voia din toată inima să crească pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dară când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârși. Căzu în genunche și se rugă lui Dumnezeu, și o! minune! deodată răsări, măre, dintrÂun colț al chiliei sale o viță, și numaidecât crescu și se înălță, până la streașina casei. Pustnicul căută la dânsa și văzu struguri, unii copți, alții pârguiți, alții aguridă și alții tocmai în floare; îndată luă ... mănâncă, se bucură din tot sufletul lui și mulțumi lui Dumnezeu. Cu struguri crescu copilul până ce începu să mănânce și câte altceva. Iară daca se mai mări copilul, pustnicul se apucă și-l învăță să citească, să adune rădăcini ca să se hrănească și să umble la vânat. Dar într-o zi chemă pustnicul pe copil și-i zise: - Fătul meu, simț că slăbesc din ce
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... acestea, tatăl fetelor, împăratul, făcuse o izbândă cum nu se aștepta, biruind și gonind pe vrăjmaș. Și fiindcă gândul îi era la fiicele sale, făcu ce făcu și se întoarse mai curând acasă. Lumea după lume ieșise întru întâmpinarea lui, cu buciume, cu tobe și cu surle, înveselindu-se că împăratul se întorcea biruitor. Cum ajunse, până a nu merge acasă, împăratul dete laudă Domnului că-i ajutase asupra protivnicilor carii se sculase asupra lui, de-i înfrânse. Apoi, mergând acasă, fiicele îi ieșiră înainte. Bucuria lui crescu când văzu că fetele îi erau sănătoase. Fata cea mică se feri cât putu a nu se arăta tristă. Cu toate astea, nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Și de unde să nu fie așa?! Ca să se încredințeze, își chemă fetele, le întrebă, poruncindu-le să-i spuie drept. Ele mărturisiră. Se feriră însă d-a spune care din ele fusese îndemnătoarea. Cum auzi împăratul una ca aceasta se tânguia în sine cu amar, și
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... Alexei Mateevici - Fie voia ta! Fie voia ta! de Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata ... a ei sfântă iubire? * Către cer pleacă mâhnită Moartea și se tot frământă, Ce va fi oare cu dânsa, Ne-mplinind voința sfântă? Dumnezeu i-au dat poruncă Și i-au zis: ,,Iată, spun ție, Mama pruncilor de astăzi Între vii să nu mai fie!" Ș-a nesocotit cuvântul; I-a fost milă, i ...
... s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-și turbinca cu cele două carboave sub căpătâi și așternându-se pe somn; căci de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezește că-i smuncește cineva perna de sub cap și i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea și începe a căuta prin casă, în toate părțile, dar nu găsește pe nimene. — Măi! Dar acest păcat ... orbul găinilor. — Ce să pățesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptușit niște iepuroi și am de gând să-i jumulesc. Boierul, în zgomotul ista, se scoală și el și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are... Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se
Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant
... Rumânească, Cu toate mănăstirile înpreună, să jălească Pre Costandin postialnicul, pre Cantacozinescul, Pre marele acela omu și prea înțeleptul! Că priiatenii săi cei buni, care-i iubiia foarte, Aceia l-au zavistuit și l-au adus la moarte Cel ce cu blagocesvie și frică dumnezeiască, Și cu smerire pururea, pohtiia să trăiască! Priiatenii lui cei aleși, care-i trăgea nainte, Și pentru dânsul toți era la milă și la cinste! Că din săraci și din nimic i-au scos la boerie, Și i-au făcut pre ei slăviți, cu multă bogăție! Aceia sunt lui vânzători, multe minciuni mărturisescu-i Și ca să-l omoară pre el, multe meșterșugescu-i, Zicându-i c-ar fi umblat ca să schimbe domniia Și, domnului care era, să aducă mazăliia! O strâmbătate ce-au făcut aceia, vânzătorii, Și de sânge (ne)vinovat, aceia vărsătorii! Și ca să știe tot omul aceaia strâmbătate. Care-au făcut acei vrăjmaș, cu ... la sate-ș să ducea. Pre Dumitrașco să aducă nainte siliia, Și din coconii săi nimic pre el nu osebiia. Iar nu cu alte ficlenie-i, răpiri și meșterșuguri, Cum el apoi s-au arătat, cu multe ficleșuguri. Ce încă pre el să nevoia ca să-l înbogățească, Căci îl știia că e sărac și vrea să dobândească. Și nebuniile
... Deodată aud un tropot, apoi o smuncitură și un nechezat. Mă întorc. Trei soldați aduceau un cal negru ca tăciunele, cu gâtul înecat în coama ce se răsfira peste capul în care se zbătea albul ochilor. În aceeași clipă se deschise ușa. Colonelul ieși în scară. Vederea lui m-a înfricoșat mai mult. Era înalt, spătos, cu o barbă mare, neagră, ce-i pornea aproape de lângă ochii adânci, întunecați. Genele îi acopereau pleoapele. Iar chipiul îi umbrea fruntea până lângă cuta adâncă dintre sprâncene. Dânsul se coborî încet, apoi porunci: Dați-i drumul! Calul, simțindu-se slobod, vroi să sară, dar glasul detună groaznic: Stai! Calul rămase pironit locului. Stăpânul îl privi drept în ochi, parcă-l vrăjea, apoi făcu un ... întreagă, drumurile se desfundaseră, calul răzbea cu greu prin glod. Întârziasem, și toată vremea mă gândisem cu grijă la întâlnirea cu colonelul, căruia trebuia să-i raportez. Când am intrat în cort, l-am găsit în picioare, uitându-se, cu ochii lui întunecați, la ordonanța ce-i povestea ceva, dar care, în clipa venirii mele, tăcuse. Am rămas lângă ușă, cu mâna la cozorocul capelei, așteptând. Comandantul
... cu prisos. Cînd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș-a căria văzută de flori împestrițată Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd, Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreață Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos Și nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceață Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt că fîlfîiește, Mișcîndu-se de pietre talazu albicios. Cu ce plăcere încă s-aude de departe Un glas de păstorițe, un fluier de păstor, Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte Și lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ; De rîu să fie oare, ce curge nevăzut ? Pe lîngă el cînd trece păstorul, nu se-ndură D-un pas să-și depărteze auzul un minut. Cît colo filomila, de multă-ntristăciune Ascunsă în stuf, cîntă cu glas pătrunzător, Ce prin Eho se duce și altora le spune Că pieptul d-unde iese hrănește mare dor. De lături și zefirul ascultă cu plăcere Și pîntre
... îi spuse că e om bun și umblă să afle ce fel e rodul pomului. — Îmi pare foarte rău, răspunse el. Eu mă uit, ce-i drept, prin toate crăpăturile, dar n-am ajuns să aflu ce fel de rod are pomul acesta. Dimineața, după ce Danciu se deșteptă din somn, baba i-a spus-o aceasta. Nu-i rămâne dar lui Danciu decât să-și ieie a treia pereche de cățărătoare și să arunce jos pe cele tocite. Găsindu-le pe ... aur. — Dacă vrei să intri în slujba mea, îi zise lui Danciu, scaldă-te în putina aceasta. Țiganul nu mai stete pe gânduri, ci se dezbrăcă și sări în putină. El s-a scăldat timp de jumătate de ceas, apoi Lia i-a poruncit să iasă din putină. După ce a ieșit, ce să-ți vadă ochii? Să stai și să te miri! El era frumos de nu-i mai puteai găsi pe fața pământului pereche. Să vezi dar rușine ce ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El ședea acolo, într-un colț, trist și mâhnit că nu putea umbla, să se bucure și el de frumusețile acelei grădini. Păsările cântau de se spărgeau. Frunzele de pomi fâșâiau de adierea vântului și florile răspândeau un miros de te îmbăta. Se uita cu jind la toate astea, căci nu putea să se desfăteze și el. Atunci ridicând ochii în sus, se rugă lui Dumnezeu să-i ia viața mai bine, decât să trăiască în așa ticăloșie. Pe când se făcea că se roagă, deodată i se arătă dinainte o zână așa de frumoasă și de blândă, cum nu mai văzuse el în viața lui așa ființă. Și se făcea că-l întreabă, zicându-i: - De ce te căinești băiețele și te amărăști? - Cum nu m-aș căina și nu m-aș amârî, zână a frumusețelor, se făcea că zise el, iată sunt olog, și din această pricină am ajuns de batjocura tutulor băieților din sat. - Lasă, dragul meu, nu mai plânge ... începuse a intra alba în sat. - Sculați, fraților, le zise el, că iată ne-a luat ziua de pe urmă. - De ce ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
... bordei, se uită în toate părțile, doară va vedea încotrova vreo zară de foc, ca să se ducă să ceară măcar un cărbune; dară nu se văzu nicăiri ceea ce căuta ea. Când, tocmai când era să se dea jos, zări spre răsărit abia licărind o mititică vâlvotaie; se coborî de pe acoperiș și o luă într-acolo. Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse; dară în drumul ei întâlni o grădină părăginită, care o strigă zicându-i: - Fată mare, fată mare! vino de-mi curăță pomii ce mi-au mai rămas de omizi; și, când t-ei întoarce, ți-oi da poame coapte să mănânci. Se apucă fata de lucru numaidecât și cum isprăvi, îndată plecă. Mai încolo dete peste un puț, care îi strigă: - Fată mare, fată mare! vino de ... e om bun să intre, daca nu, să nu vie, căci am o cățelușe cu dinții de fier și cu măselele de oțel, și-l face mici fărâmi. - Om bun, răspunse fata. După ce intră, fiindu-i frică de mumă-sa vitregă să nu o bată dacă se ...
... înhăma Bălanul la nadișancă și purcedea pe moșii, de la una la alta, șinapoi. Așa s-au ținut ani după ani; și vremea trecea, nadișanca se hodorogea, conul Gavrilaș și Bălanul îmbătrâneau Bălanul mai repede, cum e felul calului. Bălanul îmbătrânise mai tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i întuneca zilele. Ți-ai găsit! Numai Bălanul îl făcea să zâmbească. Dimineața, când ieșea în cerdac, striga cam pe nas, dar destul de tare: â ... capul, închise ochii și-și sprijini botul pe umărul stăpânului său. — Ce-i, măi Bălane? Ce ai tu? Ce ai, băiete? Bălanul deschise ochii, se uită, ca și când ar fi vrut să spuie ceva, apoi îi închise iarăși. Boierul trimise repede după un țigan care știa să ia sânge ... zi, spre seară, boierul ieși în cerdac, porunci să-i aducă un jilț și se așeză să steie. De mult nu privise curtea, care parcă i se părea mai mare, mai schimbată. Și, stând așa, amintirea începu să i