Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ PRICEPERE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 45 pentru FĂRĂ PRICEPERE.
... deosebește lămurit grăuntele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu siguranță pe apă, măsură, cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșere în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea uită să mănânce , voind să sară peste o groapă cade-n mijlocul ... de unde iese la iveală apoi tot în aceeași formă.|| Iar eu din parte-mi gândesc așa : orice-a gândit un om singur, fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alții, cuprinde o sămânță de adevăr. De-aceea cărțile vechi, pe - cari oamenii nu ...
Titu Maiorescu - Din experiență
... pentru valoarea materialului) că orice asemenea constatare are numaidecât aplicabilitatea ei practică, adică în prima linie ne înlesnește pentru o parte oarecare cunoașterea oamenilor, cunoaștere fără de care psihologia nu are nici un folos, precum chimia nu ar avea nici unul dacă nu ne-ar da măcar cunoașterea și deosebirea elementelor ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... stranie, Ferrero ajunge prin faptul că face o deosebire adâncă între munca intelectuală ca exercițiu, mai mult automatic, și munca intelectuală adevărată , cum zice el. Fără ca să fim de-o părere în totul cu Ferrero, această clasificare a muncilor ne pare fericită, numai noi am da alte nume ... organismului, deși imens de necesară speciei, nici plăcută, și cea mai bună dovadă, am adăuga noi, e că marea majoritate a omenirii trăiește fără a simți nevoie de acest fel de muncă; iar acei care se îndeletnicesc cu deosebire cu dânsa -artiștii — se detrachează în câțiva ... această lumină și o răspândește între oameni și între generațiile succesive de oameni. Care din ele e mai importantă, ar fi de prisos de discutat: fără una și fără cealaltă n-ar putea să existe cultura omenească, și dacă munca creatoare e mult mai prețioasă, e prin faptul că e mult mai rară. De ... ceea ce vom și face în articolul viitor. II Am arătat în articolul trecut, în câteva cuvinte, deosebirea între Din nenorocire, e foarte rară această pricepere ...
Alecu Russo - Cântarea României
... înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu ... aurite, se juca cu un arc destins. Ferice de oamenii din câmpie, ferice de cei de la munte!.. Era vremea atuncea, când tot omul trăia fără stăpân și umbla mândru, fără să-și plece capul la alt om; când umbra văilor, pământul și aerul cerului erau deschiși tuturora; iar viața se trecea lină ca un vis ... ne-au lăsat de moștenire moșie și slobozenie". 15 Cel ce nu cunoaște nevoia legii nu cunoaște ce e slobozenia, căci nu poate fi slobozenie fără lege... și acel ce nu se ține de duhul legii se leapădă de slobozenie. 16 Pământ chinuit, te-a iubit legea... când te ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... vrusei să răspund necunoscutului, dar el băuse cel din urmă pahar de vin, își luase pălăria și bastonul și, într-o clipă, se făcu nevăzut. Fără voia mea, ca și când m-aș fi sculat în mijlocul nopții după un vis care te zăpăcește, mă sculai de la masă, fără să-mi plătesc mâncarea, și mă repezii după acel domn ciudat, fantastic, al cărui glas rece, desprețuitor și totuși blând și bun îmi ațâțase atâta ... L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a arunca privirea în lături. Dar cum dete de șoseaua ce mână, suind cotiș, către Nămăești și Rucăr, iuți pașii, scoțând mâinile din ... îngrădită cu lațe și ocolită cu măturică, cu crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă ... ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una, fără să le disting la început bine și fără să am vreo preferință. Pe atunci mi se părea că semănau între ele. Dădeam fiecăreia aceeași importanță generală de culoare, mișcare și zgomot. Din imaginea ... ființă nouă. Decât să aleg în parte, preferam jucăria întreagă. Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurându-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s ... a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile, pe care și le legăna pe rând, fără sfială, ca o persoană care n-ar simți nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu un glas ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică și sumbră fără sfârșit, o patimă așa sfâșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să ... la șapte ani, la parastasul cel mare, când au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb, murat în argint-viu și în spirt ca un gogoșar în sare și în oțet. Dar Pașadia nu-l asculta ... la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise și-și făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuși, toate mendrele. Calea măririlor i ... cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și posomorâtă, o casă veche. Eram unul din rarii privilegiați ce treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... decât în cele de pe urmă două veacuri. Viațapărinților a trecut lină ca un râu ce curge prin livezi și grădini și sepierde fără vuiet în Siret. Pe cât erau ei departe și străini de voiniciice dorm la Valea Albă, pe atâta ne-am născut și noi străini și ... nu au putut fi alte lucruri și alte obiceiuri decât aceste de astăzi.Jalea mea nu este însă că au trecut, dar că au trecut fără a-și lăsatestamentul; repejunea cu care s-a stins trecutul dintre noi estejudecata cea mai înfricoșată a acelui trecut ... noastrăzilnică, se împrăștie. Moldova veche mi se înfățișează ca o păduredeasă și mare, unde toporul a tăiat iute în dreapta și în stânga,fără a fi încăput vremea de a curăți locul. Plugul, adică civilizația,stârpește pe fiecare zi rădăcinile și preface codrul în curătură ... suntem mari. Nimica nu mai leagă Moldova de astăzi cu trecutul, și, fărătrecut, societățile sunt șchioape. Națiile care au pierdut șirul obiceiurilor părintești sunt nații fără rădăcină, nestatornice sau, cumse zice vorba cea proastă, nici turc, nici moldovan; limba lor șiliteratura nu au temelie, și naționalitatea atunci este numai oînchipuire politică ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să le spun unora că tocmai o astfel de soartă e frumoasă, că e fără apărare și fără hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la Sadoveanu, la oamenii lui mai mult muți și care rezolvau totul ... înapoi la brâu și deschideau ochii mari spre câmpii, spre culmile, spre zăvoaiele și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. Dar pe vapoare nu mă primeau ... prefac: ba am întocmit și niște certificate potrivite de minune pentru tot ce mi se cerea. Mai ales iscălitura tatei o trăgeam cu o siguranță fără pereche, iar pecețile, pe care mi le împrumuta vreun servitor de pe la cine știe ce oficiu pentru un gologan sau o glumă, știam cât ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o idee conducătoare, sărituri de la una la alta, aluziuni personale malițioase care merg până la injurii, și toate astea într-un stil! Și ceea ...
... cu doi copii; cui, Doamne, ar putea să-i lase când se duce la târg?cum ar putea dânsa să stea de dimineață până seara fără ca să-i vadă?cum, când e atât de bine să-i vezi?! Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu ... nu poate s-o știe aceasta mai bine decât dânsa, care ziua toată vede mereu copii și oameni și nu poate să vadă ființă omenească fără ca s-o pună alătureade copiii ei. Mulți sunt sănătoși și rumeni, voinici și plini de viață,deștepți și frumoși, răi sunt, mare minune, și ... cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie și măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâine ...