Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DINCOLO DE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 209 pentru DINCOLO DE.
Mihai Eminescu - Tu mă privești cu marii ochi...
... ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atât amor c-auzi pân- și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaos Pătruns-au trist și dulce în cântare ... tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel de fel: Ici în terține suspinând, vedemu-l, Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, de tine-mi zice el... Alege forme dulci din orice limbă: Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă, Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă ... suflete, să-ți placă, Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă. În mii costume astfel se îmbracă, Și ca s-atragă dulcea ta zâmbire Minuni, de vrei, sărmanul o să facă... Ș-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire L-au dus pe-alături dulcile terține, Uitând ce-a ... șire. Au vrut să-ți spuie că e plin de ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... Dar ce-au avut?" — „O fată... vezi, că n-are rost Să spun de la-nceput. Nimicun... ei!... și ce-a făcut Destul de rău a fost. De frica ocnei s-a răznit, Și-i dus de-atunci. Mai știu și eu! Așa i-a fost menit. Dar bun băiat! De-o fi murit, Să-l ierte Dumnezeu." Și-au dat binețe și-au tăcut. Străinul parcă se gătea Să plece,și-ar fi vrut Să ... spre fântână s-a plecat Privind în fundul ei. Apoi el scoase tremurând Din traista-i un cuțit de-oțel, Și, dus așa de-un gând, Strângea cuțitu-n pumn, câtând Cu-atâta drag la el! Mult timp în mână l-a-nvârtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit — Ce dulce gând era! Și-acum... acum e
Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul
... Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul Iancul Jiianul Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Lacul Sărat - Brăila Foicică trei gutui, Trei gutui, trei alămâi, Iancule, de unde vii? — Ia, d-aci, de peste Jii! — Iancule, ce-ai târguit? — Dat-am aur și argint Pe vro cinci oca de plumb, Să duc la băieți în crâng; Că băieții, făr-de minte, Risipesc la gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte Și nu știu trage la ținte: Că băieții, cam zglobii, Trag la naiba, prin pustii ... vorba nu-mi sfârșea, Pinteni murgului că da, Trei pistoale slobozea, Nevăzut că se făcea Și gonea, măre, gonea, Pân-la Olt că-mi ajungea, Dincolo de Slatina; Până-n malul Oltului, La capătul podului. — Foicică de lipan, Măi podar, Măi cârciumar, Trage podul, Să trec Oltul! — L-oi trage De mi-i da ortul! — Măi podar, Măi cârciumar, Ai auzit d-un Jiian, D-un puișor de oltean Și d-un hoț de căpitan Ce căznește pe podari, Bea vin de la cârciumari, Ia mieii de la ciobani Și pâinea de
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai mare grije suprafața obiectelor atacate, mulțumindu-se să le găunoșeze. Dacă locul li se pare bun, le-a ... răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie. Ce n'au încercat oamenii, ca să stârpească soiul acela blestemat de gâze !... În sfârșit, după multe încercări și studii, zicea învățatul Quatrefages, că parcă le-ar fi dat el de ...
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... când însă chelnerul iese, Petrache aude un zgomot într-una din odăițele vecine, unde până atunci fusese completă liniște — o mormăială și un haha! de triumf. Se-ntoarce spre partea aceea și ia seama că la ușa cu geamuri flutură perdeluța atârnată pe dincolo, trecând dincoace printr-un ochi — un geam era spart. „Desigur — gândește el — sunt cartofori... de dimineață au luat-o... ori poate că n-a [sic] isprăvit încă de aseară..." E aproape 2 și nimini nu vine să-l caute... Mormăiala însă crește dincolo... începe să se auză distinct o dispută de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă mai ... fie acela!... Dar e glasul lui!... Dar nu se poate! În prada unei nedomiriri amețitoare, omul se repede la ușe, dă-ntr-o parte perdeluța de la ochiul spart, se uită-năuntru și nu se poate stăpâni a nu scoate un strigăt de uimire... Cine?... cine era în odăiță încă de ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă ... măiestrie. Toate sunt fericit îmbinate, până și tonul sfătos și stilul cam greoi al scriitorului ardelean pare potrivit anume, ca să contribuie la impresia aceea de tragic, de trecut, de fapte întâmplate aievea, de „viață adevăratăâ€� intensă. Locurile și personagiile îți rămân pentru totdeauna în minte. Drumul care urcă dealul dinspre Ineu, hanul acela izolat, frecventat de drumeți pitorești la anumite epoci ale anului și la anume ceasuri ale zilei, Ghiță hangiul și soția lui Ana, Pintea căprarul de jandarmi, fost tâlhar, Săilă boarul și Buză-Ruptă — și mai cu samă acel neuitat, cinic și inteligent Lică sămădăul , personagiu unic în literatura noastră ... romantică și țărănistă. Aceasta se datorează desigur faptului că Slavici era scriitor ardelean, că avea altă psihologie decât scriitorul român din Regat. Fecior sau nepot ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de aur împrejurul stupului de foc al soarelui, prindeau să rotească. Unele se desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o clipă, se făceau albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea din loc în loc înflăcăratele faruri și devenea încetul cu încetul uriașul clopot ...
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum
... Nicolaus Olahus - Către secolul de acum Către secolul de acum de Nicolaus Olahus Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât ... ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis? Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule? Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război Atât de crud în sânul muritorilor Ca tine, secol criminal și perfid, Vrednic de cuvinte de blestem? Colo, călărețul păgân, pustiind hotarele Italiei, Pradă lăcașurile sfinte, Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc Vai, pe noi, pannonii distruși Și cu ... puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte, Ne extermină din cauza discordiei Unor duci și principi Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos; Dincolo, flotele dușmanilor, pline de tâlhari, Tulbură întinsul apelor mării. Otrava stă ascunsă în inimile noastre, Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase. De aceea războiul, foamea și ura Nimicesc, vai, țările noastre. Milă nu mai este, Iar discordia ce bântuie toate țările Aduce primejdie celor buni. Acest secol ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un țărm, urcă pînă la el și îl face să-și plece urechea și să ... clape. Tristă și cu ochii aproape plînși, fața celui ce cînta s-a întors și a privit peste umăr la portretul de pe masă. Drept geamul deschis, luna se oprise acuma și privia curioasă, idealizînd sărăcia cuprinsului. Pulberea ridicată juca în sulul de raze și mrejele de păianjen ce stau prin unghere păreau niște hîrzoburi de argint. Jos pe podele, notele mărunte ai fi spus că urcă și coboară portativele, chemate
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ... gândea biata gânganie. Și acesta a fost al doilea necaz al ei. E greu începutul! Într-o zi o prinse ploaia; din nebăgare de seamă, căzu într-un șivoi. De-abia scăpă, pe-un pai. Iar altă dată, ce spaimă, Doamne! stătu o clipă, fără suflare, sub talpa cizmei grădinarului. Avusese noroc de-o pietricică ce lăsase lângă dânsa un gol. De ce-ți atârnă viața în ziua de azi! Dar trebuia să se păzească cu tot dinadinsul. Trai e acela când ești nevoit să-l cumpănești în fiecare clipă? Umbla numai pe dibuitele ... apă,
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... pe râuri se întind, Și muncitori și holde pe brazdele arate Abia le prinde ochiul pe peisagi umbrind. Departe, mult departe, Danubul lat albește, Și dincolo de dânsul stă Emul încruntat; Cu el pare Carpatul din când în când vorbește; De Tisa parcă-i spune, de Nistru depărtat. Întinsă panoramă ce-ncet, încet se pierde, În care se înmoaie, se sting și se-nfrățesc Colorile d-a rândul, din ... În urmă-mi catedrale de talii uriașe Ce din tărâmuri fierte potopul a zidit, Se-ntrec și își înalță cărunte și golașe Mulțimi de turnuri gotici în cerul azurit. Aeriane stavili ce taie Firmamentul, Pe care bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer ... vrut să-ți fiu preot, la lume-a te-arăta. Însă-ai plantat în mine credința, contâmplarea, Tăcuta admirare a drepților de sus; Ai pus în mine-Amorul, Speranța, Adorarea, Ș-ai încuiat Eternul în slabul tău supus. O, cât