Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESFĂTARE (A OCHILOR)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 67 pentru DESFĂTARE (A OCHILOR).
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... încântat; Ascultând-o simt că-n sine-mi un nou ce s-a deșteptat. Cât iubesc să-mi opresc pașii subt umbra de desfătare Unde cade în suspine a ei jalnică cântare! Gânditor și dat cu totul s-aud dulcele ei glas, Sub copaciul acest mândru în ... privind a lor morminte De Saturn desfigurate, îmi aduc ades aminte Cât de mari au fost odată, câte neamuri au învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet ... lumii greu, Își petrec restul vieții lăudând pre Dumnezeu. Gândul lor fugind din lume este numai vecinicia, Când îi văd, un nou preț are în ochi-mi melancolia, Judecând că-n lumea asta ne e dat să suferim... Unde sunt? Unde mă aflu? — Lângă-un jalnic ținterim! Ce cucernică privire ...
... se uita La văi, la dealuri, la câmpii Și lucruri nouă căuta Între țigani și în pustii. A lui Zamfiră preaiubită, Cu negri ochi împodobită, Îl mângâia cu dezmierdare, Mărturisind a sa plecare. Dar el în sine tot purta O mâhniciune tăinuită, În inimă pecetluită; Și-adeseori ... în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate ... cel bogat Și cu știință luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au crescut. Eu știu de la părinții mei O din vechime povestire: Pentru un om ce a trăit Aici de Roma surghiunit; Dar ... istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o firească desfătare. Cu dânșii bine s-a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție ...
... se uita La văi, la dealuri, la câmpii Și lucruri nouă căuta Între țigani și în pustii. A lui Zamfiră preaiubită, Cu negri ochi împodobită, Îl mângâia cu dezmierdare, Mărturisind a sa plecare. Dar el în sine tot purta O mâhniciune tăinuită, În inimă pecetluită; Și-adeseori ... în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate ... cel bogat Și cu știință luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au crescut. Eu știu de la părinții mei O din vechime povestire: Pentru un om ce a trăit Aici de Roma surghiunit; Dar ... istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o firească desfătare. Cu dânșii bine s-a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție ...
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
... o, guvernantele și copiii se amuzau totdeauna cu profitabilă înduioșare. Prin haina cu pretenții de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat i se înmuia inima de compătimire; inima celui sărac tresărea de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, pe ici-pe ... trăia și pe care o vedea artistic povestitorul popular. Duplicitate sentimentală nu se pomenește în poveștile populare. Fabricantul de povești umanitare își strâmbă totdeauna un ochi spre așa-numite ideale. Rezultatul trebuie să fie strâmb; în privința literară ca și în cea morală. Și strâmbătura sentimentală nu poate fi mai inactuală ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi Geniul vechi al românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime de neguțitori străini din depărtate locuri cu mărfuri scumpe, și acolea sau le vând cu ridicata unii altora, sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc, ce ține două-trei săptămâni, se învârtește un alijveriș de câteva milioane de lei. Tot atuncea se adună acolo din cele mai de departe unghiuri ale Moldovei, și mai cu samă din Iași, Roman și Botoșani, mulțime de tineri boieri și tinere cucoane, nu pentru interesul negoțului, cu care prea puțini se îndeletnicesc, ce numai ca să se zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte, cu care se fudulesc în iarmaroc, și întru adevăr că zi și noapte altă nu se răsună pe ulițe și ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... nevinovăție Domnița-n visul ei zâmbește. Roșața din obraji e vie apoi ca neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în stare un veac întreg, în nemișcare aici ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... lor!... IULIE: Pentru aceea îți și petreci așa adeseori cu soldații de la călărime... DION[ISIE]: Cum să nu fac eu aceasta? Este o nespusă desfătare a să vedea cineva în mijlocul celor de o plasă cu sine. Atunci vorbim noi de toate câte s-au întâmplat în reghiment ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... urgiei sale, să-i piarză de pe toată fața pământului. Aleargă atunce pocăința și cu o cucĂ©rnică îndrăzneală, cu doao lacrăme ce varsă din ochi, cu un suspin ce înalță la ceriu dintru adâncul inimii (cutez a zice), că leagă mâinile lui Dumnezeu, îi ia armele a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la ...