Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE O SUTA DE ORI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 64 pentru DE O SUTA DE ORI.

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept ... ca mâni o să mă duc pe urmele maică-ta și tu încă nu ești pus la cale, n-ar strica să avem în casă o gospodină care să caute de tinerețele tale și de bătrânețele mele. Eu gândesc că fata Catrina, deși nu-i bogată, dar e cuminte și harnică, și va ține la cinstea casei noastre... dar tu ... plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar acum nu mai îndrăznii; de când gândul însuratului mă urmărea, mă făcusem rușinos ca o fată mare și vorbele nu-mi ieșeau slobode din gură. Apoi de ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. DRAGOMIR: Ea m-a luat ca să aibă cine să-i ție soroacele de sufletul răposatului. Din ziua întâia a cununiei și până astăzi, o dată n-am văzut-o zâmbind; de atunci și până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta și cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă. GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine. DRAGOMIR: Mai bun!... De unde știa ea din ziua întâia că n-o să fiu și eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aș fi iubit-o!... Și mai în sfârșit, înțeleg să plângă o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... raze pentru dânsul. Parcă vezi în icoanele ce te înconjoară stingerea tinereții, melancolia unei luciri slabe pe un lac liniștit. Stăruiește în natura aceasta singuratică o simțire adâncă de descurajare, o veșnică vorbire cu sine însăși a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești parcă în bocetul înăbușit și fără contenire zvâcniri de nădejde, prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie fără nume, care te pătrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi tălmăcită în nici o limbă oemenească — ceea ce marele poet a numit "voci interioare", sfătuind între ele, vorbindu-și o limbă necunoscută, față de care limba noastră omenească nu-i decât o palidă copie. Amintirile istorice, legendele castelelor, care sunt farmecul călătoriilor în Elveția, de pildă, unde sunt? Nu lipsesc nici acestea: sapă urmele răspândite ici-colo și o să ai a scutura pulberea de pe vreo cetate romană; o să găsești săgeata unui arc dacic, ori frânturile unei săbii a lui Traian, un turn, un pod, câteva lespezi cu vechile lor inscripții ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate al acestui Carol IX fu ales rege în Polonia, aruncată de curând în anarhie prin moartea lui Sigismund-August. Răposatul principe fusese sfiicios; tremura de turci, tremura de moscoviți, tremura de tătari; dar se distinsese prin prudența administrațiunii, prin protecțiunea literelor, prin o toleranță religioasă nepilduită în celelalte state catolice. Noul rege tremura și el de turci,

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... Alexa JOIȚA, fata pârcălabului Ivanco NEAGA, fata pârcălabului Șandru ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu HERA, fata pârcălabului Grumază STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad. Scena I IRINA, REVECA, BĂLAȘA, ILINCA, ILEANA, DOMNICA, ANCUȚA, OLEANA, FIRA, LISANDRA, JOIȚA, HERA, NEAGA, STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA și ȚUGULEA ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... ei că nu e glumă cu tata Doroftei. Tot bătrânii știu mai multe, nici vorbă. Câteva fete mari, necăjite de râsul lui Doroftei, cercară s-o brodească cum le-o trăsni prin cap. — Nu e nunta? întrebă una din ele. — Tu o să te călugărești după ce te-oi mărita, zise râzând Doroftei, și-și șterse fața de sudoare. — Ba e curat "minciuna", zise alta. — Minți tu, fără să vrei, c-așa fac proastele. Tu n-o să te măriți decât când te-oi lua eu. Așa-i spuse ăsteia tata Doroftei, și-o mângâie pe sub bărbie, că nu era tocmai o glumă dulce, mai ales pentru o fată mare, frumoasă, harnică și cu zestre. — Ei, să vă deslușesc tot eu, că tot eu de nu v-oi desluși. Și nu e de mirare, urmă Doroftei, că pe când vă nășteați voi, eu însuram flăcăi, măritam fete, beam o butie, luam o casă în spinare, atingeam cerul cu deștul și țineam douăzeci ca voi la subțioară, treizeci în brâu și-o sută în sân. Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea și, de vreți, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... tânărul prinț Carol I, chemat să ia în mâna lui ageră și norocoasă destinele acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din vlăstarele celei mai frumoase și mai înfloritoare provincii romane, de acum două mii de ani aproape! LA CALAFAT Din vale ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani ... ocupat pănă seara, când m-am culcat gândind la noul dascal; iar piste noapte am visat că avem un nas cât a lui de mare. A doua zi profesorul veni și, după acea de datorie bună-dimineață, scoase din sân o broșură cartonată cu hârtie pestriță, zicându-mi c-un zâmbet plin de încredere în sine: — Nădejduiesc că ne vom înțelege amândoi. Această filadă nu sunt la îndoială că în puține zile o vei învăța. "O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... Petru merse ca să întrebe. - Oarbă-È›i fie mumă-ta! ce treabă ai tu de aceea?! îi zise împăratul mânios, È™i-i dete o palmă pe de-a dreapta È™i alta pe de-a stânga. Petru se duse supărat È™i spuse fraÈ›ilor săi cum a păÈ›it-o cu tatăl său. De când a întrebat Petru de treaba ochilor, se părea cum că ochiul cel din stânga plânge mai puÈ›in, iară cel de-a dreapta râde mai mult. Petru îÈ™i întări inima È™i mai merse o dată la împăratul. O palma e o palma È™i două-s două! Gândi È™i făcu. O păÈ›i din nou, cum a mai păÈ›it-o. Ochiul cel din stânga lăcrăma acuma numai din când în când, iară cel din dreapta se părea a fi înjunit cu zece ani ... ci È™apte capete. Petru stătu în loc când văzu dihania asta înfricoÈ™ată. "Feri din cale!" strigă apoi. Balaurul nu feri. Petru mai strigă o dată È™i încă de

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita ... remarcabili anacoreți catolici. Privirea acestor locuințe deșteptă în mine ideile cele mai melancolice; simții operîndu-se în inima mea o mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar din leagăn și a falselor promisiuni prin care speranța ne amăgește pînă ... sugeau sîngele Domnului. Deodată vedeai ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercând, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a . Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria -- din preistoria? -- vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de jur împrejur, până-n zare, dealuri pleșuve, cenușii, sinilii, roșietice... Altă dată, într-o trăsură mică (aceeași?), într-o după amiază de vară; la marginea unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>