Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA UN CAP LA ALTUL
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 319 pentru DE LA UN CAP LA ALTUL.
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
... am uitatără ! Costică: Ce? Mitică: Șubele. * Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută: - Salutare, musiu Costică. - Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică. * La birt. Chelnerul: Avem carne cu cartofi. Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor. * La debitul de tutun. Mitică: Două țigarete de damă; am musafiri deseară. * Costică: Haide, Mitică, la Herestrău. Mitică: Nu, monșer, nu-mi face trebuință. Eu cumpăr lemne tăiate gata. * La telefon. Mitica sună. Soneria răspunde. Mitică: Alio! Un glas de damă (răspunzând): Alo! Mitică: Cine-i acolio? Glasul: Centrala întâia. Mitică: Domnișoară, vă iubesc. Glasul: Cine ești dumneata? Mitică: Mitică. Nici un răspuns... Mitică sună prelung, soneria răspunde. Mitică: Alio! Glasul: Cine-i acolo? Mitică: Mitică, domnișoară. Glasul: Ești un măgar! Mitică: Aulio! Glasul: Și la prima ocazie, îți trag palme... Mitică: Olio ! * - Mare mucalit ești, domnule Mitică, și de spirit. - Mersi, domnișoară, că mă-ncântați cu migdale amare. * La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenți și să pătrunză în bulevard. Mitică (în ton marțial): În front, că vă atacă marinarii călări! * Mitică e dezolat. - Închipuiește-ți, dragă... m-a ... Nu te face al dracului, căci știu bine că ai. Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi? Mitică (repede): Un
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
... se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea ... în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, Prestigiu cu diplome ca cei din seminariu, E foarte necesariu La o momiță coada. Și spre încredințare, Zicea că de spinare Și cap, și coad-atârnă; și unul la o parte, Și alta-n jos de alta, după firești cuvinte, Măduva de la coadă spre cap în sus se-mparte Ș-aduce multă minte. Iar cinci machii, pe care codata adunare Îi susținea să intre la rege în favoare, Spărgându-se striga: Că fără de această regală codătură Ce-ar fi de o momiță? și ce-ar mai semăna? Un monstru spăimântabil, ...
... mi-a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș Corbu, nu-mi aduc aminte, numele de familie îmi scapă. Zid în zid cu noi, deci în preajma cuconului Gavrilaș Corbu, stătea un alt boier, pe care târgul îl poreclise, pentru averea risipită în tinerețe, Mână-Spartă. La dreptul, această poreclă se cuvenea amândorura. Și unul și altul vânturaseră miile de galbeni cum vântură copiii, vara, colbul de pe drum. Și această lepădare de bani avea de pricină o patimă, dar o patimă, dragul meu, care cotropește ca focul, care se revarsă ca apa când se prăbușește în înec. Acești doi
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de zmei! Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. Eu sunt gata de plecat, Acasă că mi-am uitat Paloșul cel rotilat Pe-o masă verde-aruncat". Îndărăt el a pornit, C-un voinic s-a întâlnit, C-un voinic cu calul mic: ,,Noroc bun, tânăr voinic! Ce veste, de unde vii?" ,,Dacă vrei, Doamne, s-o știi, De altul poate-ar fi bine, Dar e rău ș-amar de tine! Tatăl tău că s-a sculat, Țara-ntreagă ne-a călcat Pân' ce mândra ți-a aflat Și ... purtând în vârfullor cuib de zână, herghelii de cai sălbatici ce ies noaptea din sânul mărilor ca săpască poienele codrilor, păsări măiestre ce aduc vești de pe ceea lume, pajuriuriașe ale căror cuiburi sunt în fundul pământului, zmei ce răpesc fetele deîmpărați, șerpi mari ce stau culcați pe paturi de ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... dânsul, judecății-n grab l-a dat, Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat. Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus, El totodată de față și dovezile ș-a pus, Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar, Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar. Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar, Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar. UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având, Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând; Nastratin plecând să meargă spre a se înfățișa, Băgă-n sân un pietroi mare și se-nfățișă așa; Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea, Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea. Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin, Toată dreptatea o dete ... Și când v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: "Mulțămim", Iar cum venii cu acestea, toți mi-au zis: "Poftim, poftim !" De aceea și eu blana să mănânce o poftesc, Căci văz toți privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc. OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme
... ea: În două surcele de vreasc să se facă Picerele tale, făptură buimacă. Plesni-ți-ar timpanul, Să n-auzi când trece traivanul. Să uiți la cetanii tipicul Și psalmii în zi de Crăciun. Să n-ai după masă tutun. Să-ți pută buricul. Vedea-te-aș în vreo fițuică Pus cu litere de-o șchioapă. Curge-ți-ar pe-o nară țuică, Pe cealaltă numai apă. Lăuda-te-ar Bogdan-Duică Și pupa-te-ar Popa Iapă! Răstoarne ... se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur. Pornească-se vântul, când somnul începe, La cap să-ți necheze o mie de iepe. Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. Să latre la tine, căzut în noroi, Zăvozii furtunii cu coada vulvoi. La urmă și munții, sculați în picioare, Cu labele-n șolduri pornind fiecare, Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă, Să nu se cunoască genunchii ... de mare valoare, Te blestem s-adormi de-a-n picioare Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă, Să-ți fete un șoarice-n palmă. La ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... stăteau răsturnați în scaune și gândeau. Frica boierului Toma se dusese, și dânsul rămăsese omul din trecut, cu sufletul lui cel adevărat. Firește, se gândea la munca lui, la munca în adevăr uriașă, care-i răvășise viața pe câmpuri, în ploi, pe soare și-n ceață, pentru adunarea banului rotund care la dânsul nu se rostogolea, ci cădea, pe lat, în cutiile de tinichea ale lăzilor
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... de bobi, bine știți, bine-mi ghiciți; de-o hi de deochi, din uitătură, ori din apucătură, pe știute, ori neștiute, pa văzute, ori nevăzute! de-o hi alb, de-o hi negru, ori pistriț, de-o hi balaoacheș, de-o hi oacheș ori plăviț, de-o hi mare, de-o hi mic, de-o hi uriaș, de-o hi pitic, de-o hi subțire ori frumos, de-o hi gros, urât și burtos! de-o hi nărod, de-o hi cu cap, ori nătot, ori harap! ori cuminte, ori buimac, hie turc, hie turleac, ori lunatic, palavatic și zănatic! de-o hi așa! aminterea ețeter.!... Pe urmă, pune fruntea la două dește și zice: — Măria-ta, să aducă un hârdău, nou, da să nu hia de dogar, să hia de alt meșteșugar, măcar de croitor hor de cismar, ca tot meșteșugul își are și hicleșugul și beteșugul, un hârlău dă doaga dă stejar hor dă arțar, hor dă paltin, hor dă pluta, plin cu hapa nenceputa, dă soare nevăzuta, nici hierbinte nici rece ... toți cu toții au trecut; au defilat și s-au închinat dinaintea copilului nevinovat; iar copilul nevinovat nimănui nimica nu i-a dat. La
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... mai fost, Deci dă-mi arme și ostași, Să mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui; Și bravul meu domnișor De porneală se găti: Peste trup s-au înarmat Cu cămașă de oțel, Pe cap cu coif cu zebre, Peste coapsă s-au încins Cu paloș de mare preț, Și pe spate aruncă Arc și tulbă cu săgeți, Iar pe piept și-au agățat O platoșă de argint Pe care săpat era: “Ori să mor, ori să găsesc Amata ursita meaâ€�. Apoi scutarul luând, Din piei de bivol făcut Și cu criță blehuit, Se aruncă ca un șoim Pe al său cal, ce era Negru ca corbul la păr, La picioare pintenog, În frunte având o stea, Iar din nări foc slobozind. Deci agățând la oblânc Buzduganul de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna ... nourul se lățea Și fețele își schimba Ca a fumului clăbuci, Ieșind iarna din hogeag, Când soarele luminos, Dimineața răsărind, Îl vopsește fel de fel, Aci ca când ar ieși Foc pe gură de cuptor, Aci mohorât sau roș Ca sângele închegat. Dar când nourul văzu Alergând Bogdan mereu, Pe luciul de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. Efectul să cunoască a oricărei făpturi. Aceste-i vor da nume de învățat bărbat, Și la-nsemnate ranguri pot încă să-l înalțe; Mulțimea îl va crede un vrednic cap de oaste, Văzând lățită țara și dușmanii învinși. De nu va putea, însă, pe sine-a fi stăpân, De nu va ști a trage cu chip plăcut pre oameni, Și nu se-nduioșează văzând plângând săracul, De-o dreaptă judecată nu e povățuit; În scurt, dacă năravul îi este vicios, Se vor mira de dânsul fără să îl iubească, Și lauda silită le va ieși din gură, Căci numai interesul la asta-i va-ndemna, Stând gata în tot ceasul din spate a-l zvârli. A sa ușoară slavă s-a ... sa îndatorire cu râvnă împlinește; Plăcut și cu blândețe, la vorbă măsurat, Compătimește însuși când vede pre sărac, Și mila împărțește cu inima curată. Iar altul crud și trufaș pre tatăl său ar vinde Ca să-și îndestuleze iubirea de argint; El pradă visteria și moare într-un ștreang, Așa precum se cade la ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... rămâne încă mult de știut; așa s-a zis cu drept cuvânt că viața este prea scurtă și arta prea lungă. Toate - afară de literatură. Literatura este o artă care nu trebuie învățată; cine știe cum din litere se fac silabe și din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatură. Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioară al claselor aristocratice; când intra copilul nobil în armată, intra dintr-o dată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă polcovnic, nici vechime, nici practică, numele lui era de ajuns pentru înaintare. Așa e și-n literatura; ai învățat alfabetul, poți fi literat. Aminteri, nici nu s-ar explica progresul și bogăția de producere a acestei nobile arte la noi. Întrebați pe un muzicant, pe un pictor, pe orice alt artist, om matur: în câtă vreme ai învățat d-ta arta dumitale? Are să-ți răspunză, dacă e adevărat artist, aproape ... în ruptul capului la atacul lui Gheorghe. Așa, închis în cetățuia lui, ca un senior din evul mediu, care știe că are să fie atacat de