Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE DEASUPRA (CAPULUI)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 266 pentru DE DEASUPRA (CAPULUI).
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață. Mare este anul care numai ... legătură cu mișcarea luminătoare, acest lucru sfânt al moldovenilor basarabeni, și așteptările noastre în fața anului ce a sosit. Într-o zi frumoasă de mai a anului trecut au strălucit dintâi deasupra moldovenimii din Basarabia zorile deșteptării. Frumoasă și măreață a fost ziua ei. Din nourii, din negura întunecimii și neștiinței îndelungate a răsărit ... dintr-odată soarele. Venise marea zi de 24 mai, când ne-a fost nouă scris să dam cele dintâi semne de trezire și de viață. Să arătăm că nu numai trăim ca un neam de toți uitat și obijduit, topindu-ne în puhoaiele lacrimilor noastre, dar și că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare și că din râurile lacrimilor noastre se nasc și se vor mai naște mari viteji ai neamului moldovean ... ...
... stânci înalte. Șoimul vânează păsări mari precum gâște sălbatice, cocoare, dropii etc., care trec în cârduri prin Moldova și pribegesc din țară la apropierea timpului de iarnă. Când el zărește un cârd de acele păsări călătoare, își ia zborul de se înalță mult deasupra lor, apoi se repede din senin ca o săgeată și lovește păsările cu osul pieptului, încât acestea cad amețite și se ucid zdrobindu-se de ... șoimii și a-i deprinde la vânat precum se face și astăzi cu coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce șoimii făceau parte din tributul ce se plătea sultanilor după închinarea Moldovei. Acest tribut ce purta numele de dar spre semn de închinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe ... de presupus că în secolele de înainte buciumul nu era numai o țevie de cireș, ca acela al ciobanilor de la munte, ci un instrument de metal, un soi de
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... și infinit creatoare! Pășim pragul, și ne aflăm sub domul înalt al donjonului din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare stă liniștit un stîlp masiv de zidărie de coloarea marmorei trandafirii; pe dînsul se reazimă două scări de fier ușoare, cari suie la brîul interior al donjonului, unde de jur împrejur e o galerie metalică. În partea din spate a stîlpului, împotriva ușii de intrare, e o scară, care suie la celelalte două. In rînd cu galeria, deasupra stîlpului pe care se reazimă scările, este un pod susținut de stîlpi subțiri de fier; deasupra acestui pod stă, sub domul albastru, statua Mîntuitorului, o dată și jumătate mărimea naturală. Statua este de lemn și colorată, după stilul evului mediu; este o operă de rară frumusețe a sculptorului Casciani din Paris. Mîntuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ... face să iau seama că stîlpul, care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, «o mare potir: deasupra ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n groapă. Jelească-mă apele Cernii! Să-mi bubuie crivățul iernii. Ca-n taberi ... de sălbatic li-e cântul Din piele de urs au vestmântul, Și-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. Iar Gel, auzindu-i prin zare, De spaimă și groază tresare El moare! Și cântă păgânii! N-au Domn și n-au țară românii, Și-adușii de vânturi în țară Sunt astăzi stăpânii! Și-n mâinile cui e scăparea? Nu-i piept să le-nchidă cărarea? Nu-i braț de voinic, să-i abată? Și nu e pe lume-o săgeată Ca-n inima gloatei lui Arpad Adânc să străbată? Și Gelu le judecă toate ... o-ntinde: Și vâjâie slaba săgeată Cu gemetul morții deodată Arcașii trec repezi în cale, Și-i vuiet și-i chiot prin vale: Ce cânt de-ngropare lui Gelu Și-oștirilor sale! Iar vuietu-n neguri pătrunde Și-n inima nopții s-ascunde Departe, și-n valuri de valuri Ecoul izbindu-se-n dealuri De ...
... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce ... subt același acoperămînt trebuia să treacă printr-o primejdie de moarte. Și, împins de un gînd, atunci chemat ca de o putere misterioasă, ascultînd ca de o poruncă, am uitat că moartea mă pîndea poate după ușă, am împins-o și am ieșit în balcon, în noaptea albă de lună, m-am strecurat ușor lîngă cel ce dormea cu mîna crispată lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. ...
... să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte. Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! Deasupra mea doi sori s-aprind Și-mi văd sufletul vesel! Chiar azi, haihui! eu voi chema Pe cel ce moare, hahaha, La joc, că-i ... în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de ... Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să ... Satană! Apoi el moare blăstămând, Căci lui îi pare ca și când În râs Menard i-ar zice: Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari ... Vreau, dar mi-e frică. — De ce ți-e frică? — Să nu fie oameni... — A, nu! răspunse bătrâna dând din cap. Oamenii au pierit ca fumul, au rămas numai tacâmurile... — Tacâmurile? — Da. Tot este gata. Când s-or umplea locurile goale, cuțitele au să ... s-au dus. — Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și de pahare cu vin stăteau aplecate în aer, ca și cum cineva le-ar fi adus la gură. De
George Topîrceanu - Balada unei stele mici
... noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele Fusese martor ocular La toate cele Și nu mi-ai spus atunci nimic Dar când mi-am coborat privirea Un deget mic Mi-a ... arătat Nemărginirea Un strop de-argint a lunecat Și, cu paloare-i siderală Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subțire de beteală…. Ții minte ce fior străin Trecu atunci, din constelații Prin bluza ta de crepe-de-Chine Cu aplicații? Ce vești din cerul depărtat A nins pe fruntea ta zenitul? Ce gânduri tainice-ai schimbat Cu infinitul? Sclipind departe ... singuratică, pieziș Deasupra noastră Și ca un spin, Cu raza-i rece și subțire Mi-a strecurat un gând străin În visul meu de fericire. Zicea: - Subt cerul vast și mut V-a aruncat aceeași soartă Pe-un strop de lut Ce-n învârtirea lui vă poartă. Sărman atom sentimental Nu știi tu oare Că viața voastră-i colosal De ...
... încet, purtându-și stăpânul . Apoi plecă pe drumuri lungi, prin locuri străine și depărtate. L-au necăjit îndelung până să-l învețe cu viața înfrânată de zăbală și pinten. Când s-a dezmeticit bine-bine, era de mult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre câmp ca să-și poarte călărețul, prin fața regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemișcați la strigătul goarnei, ca și oamenii de pe ei. Și nu mai putea de mulțumire când, după alergările prin vânt și ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai ... săbiile scoase, se simți mânat la moarte într-un vârtej înspăimântător. În față le răsări deodată un alt vârtej, și se loviră într-un vălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. I se păru că nu mai e scăpare, se avântă, sări peste trupuri de oameni și cai, și, în goana nebună, își duse călărețul departe, despărțindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea ... și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind ... înspre care zorea flămînda armată a corbilor, nici un matroz nu-și profila silueta. Așa mi-l arăta discul soarelui ce sta nemișcat deasupra orizontului, și viziunea aceasta lipsită de poezia și strălucirile ce i le împrumuta lumina de amurg era totuși adevărată. Nu era nici un bucentaur, nici un vas-fantomâ, nici fantastică arcă, și era totuși un șlep, o ruină
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata, parcă ... genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de