Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE CUVÂNT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 810 pentru DE CUVÂNT.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda ... Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veselĂ©ște. De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunĂ©ricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, dulcele Iisus, cu plânsul

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură asupra omului mort Cuvânt de învățătură asupra omului mort de Antim Ivireanul Nu plângeț, că n-au murit, ci doarme. Așa au zis Fiiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pre fata lui ... mai cu grijă la cĂ©le mai fericite și la cĂ©le mai vĂ©sele și la odihnă și la bucurie. Și adevărat, cât iaste de dulce această adormire și cu cât iaste mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fărde simțire: nu vĂ©de, nu aude, nu cunoaște, să uită pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre priiateni, rămâne lipsit de toate răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar la adormirea ceastă de pă urmă o, cât să bucură, cât să răsfață și cât înviiază, în loc de a-ș piiarde lumina. Îș deșchide mai vârtos ușa ceriului, a luminii cei adevărate. O zice Isaia la al noaolea cap ... în corturile celor drepți, unde strălucĂ©ște lumina cea de pururea a dumnezeeștii lui mărire. Și de ...

 

Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor

... Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învăţătură în Dumineca Florilor Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul O, cât sunt de minunate sĂ©mnele bucuriei, ce arată astăzi Ierusalimului, la întrarea domnului Hristos! Ca pre un biruitoriu îl priimĂ©ște. Toată cetatea iase întru întâmpinarea lui ... bucuriia mai cu mult minunată, până și pruncii cei fărde răotate, cu ramuri în mâini și cu laudele striga: Osana, celui dintru înălțime. Dată oare de unde atâtea glasuri veselitoare? De unde atâtea măriri? Din ce pricină atâta bucurie la norod și atâta cinste mântuitoriului Hristos? Ne-o spune, feții miei, evanghelistul Ioan la Evanghelia de ... o priimință neobicinuită ca aceasta, să alĂ©rge întru întâmpinarea lui cu stâlpări, să-l mărească cu laude: Osana, fiiul lui David. Și gândul cel de taină a aceștii învieri îmi dă mie pricină să fac astăzi, înaintea dragostei voastre, această vorbă. Însă voiu să vă arăt cui să ... a câtă milă are trebuință, pentru ca să înviiaze, cela ce zace ca Lazar mort de patru zile în groapă. Ce ascultați cu dragoste, de

 

Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F

... cuvintelor ei a intrat într-însa după încreștinarea neamului nostru și sunt deci creștinești. Despre cuvântul Crăciun unii au spus că el este cuvânt păgânesc, alții, că-i creștinesc. Cei ce au zis că vine de la păgâni spun că-i împrumutat de moldovenii noștri de la slavoni, pe când au fost slavonii încă pâgini, și că vine de la numirea dumnezeului slavon Caranun, ce era un dumnezeu rău și, după credirile slavonilor, trimitea oamenilor fel de fel de nenorociri. Alții zic că Crăciun vine din cuvântul slavon kriciati „a țipa“, căci adică porcii tăiați de Crăciun amarnic mai țipă; în vechime acești porci se tăiau de jertfă dumnezeilor păgânești. Cei ce zic că cuvântul Crăciun este rostire creștinească arată că el seamănă cu cuvântul creștin și că este legat de marea sărbătoare creștinească, dar mai departe nu dovedesc nimic. Cum să fie dar? Cine are mai multă dreptate? Firește că cei ce spun că numele ... s-a schimbat dintâi în încărnăciune (precum a fost cu cuvântul rugăciune, din latinescul rogații, rogatio, rogațione, rugăciune; incarnațio, incarnațione, încărnăciune), de unde, pierzându-se în de ...

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ŞI PRE SCURT asupra nedreptei morţi a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Ţării Româneşti POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Țării Românești de Radu Greceanu     Pământule și ceriule, stelele, și tu, lună.     Boiari, striini și rudelor, s-ascultați d-ănpreună,     Înpărații și prințipii, și toată politiia,     De la mare până la mic, să vedeți istoriia,     Pentru ca să vă minunați de marea strâmbătate,     Care scrie că s-au făcut din multă răutate!     Zic, dară, și voi, pietrilor și liamnelor, să plângeți,     Și tuturor săracilor, de jale să vă atingeți!     Și toată ticăloasa Țara aciastă Rumânească,     Cu toate mănăstirile înpreună, să jălească     Pre Costandin postialnicul, pre Cantacozinescul,     Pre marele acela omu ... șaizeci și trei de ani,     Atuncea s-au rădicat turcii ca să oștiască,     Și cu grele oști au mersu în Țara Ungurească     La cetatea Uivarului, de o au încongiurat,     Și cu putere și războiu pre dânsa o au luat.     Atuncea dar, și domnului de Țara Rumânească,     Venitu-i-au și lui degrab'poruncă înpărătească,     Și cu oastea lui au mersu unde i-au poruncit,     La cetatea Uivarului, precum aț

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză de Antim Ivireanul Fieștecare vânătoriu îș gătĂ©ște sculele și ciniile meșterșugului său, adecă cel ce prinde păsări zburătoare face lațuri, clucse și mreji; iar cel ... de darul tău și fiindu-mi rușine să stau de față, m-am ascuns (Dară unde vei să te ascunzi, ticăloase, dinnaintea lui Dumnezeu, că de te vei sui în ceriu, el acolea iaste lăcuitoriu; de te vei pogorî în iad, iaste de față; de te vei duce la marginea mării, îi ajunge mâna). Ci el atunce așa l-au ajuns mintea și au răspuns într-acel fĂ©liu; iar ... la Luca în 4 capete, care post trebuiaște să-l facem, cu rugăciuni. Că precum nu sunt dulci bucatele fătde sare, așa nici postul făr de rugăciune. Zice sfântul Vasilie, la cartea lui cea dintâi, la al doilea cuvânt ce vorovĂ©ște pentru post, cum că sunt la fieștecare besĂ©rică îngeri de scriu pre cei ce postesc. Ci să căutăm și noi să nu ne păgubim de

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria de Antim Ivireanul Că căută spre smereniia slujnicii sale că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Pomenirea drepților cu laude, zicea preaînțeleptul Solomon, și blagosloveniia Domnului pre capetele lor. Drept acĂ©ia toț sfinții, fără ... măresc fecioriia ta și nașterea ta cea preste fire? Că prin mijlocul tău ne-am învrednicit să câștigăm bunătățile cĂ©le mari. Cu ce flori de laudă voiu putea împleti cununa fecioriei tale, ca uniia ce ești încununată cu toate florile bunătăților, de tatăl cel ceresc? Pentru căci ai încununat neamul nostru cu slavă și cu cinste, ce fel de dariu vrĂ©dnice aducem? Că toate câte-s ale lumii, nu sunt vrĂ©dnice înaintea ta. Că de te voiu numi cer, ești mai naltă, că ai născut pre făcătoriul ceriului. De te voiu numi închipuirea lui Dumnezeu, destoinică ești. De te voiu numi doamnă îngerilor, întru toate a fi te adeverează și ver ce alt aș putea zice și aș putea să te

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Luat-au Iisus pre Petru și pre Ioann și pre Iacov, fratele lui și i-au suit pre dânșii într-un munte înalt ... putĂ©re nebiruită au arătat cu cĂ©le 10 rane, prin mijlocul lui Moisi. Așijderea și dreptul și mult pătimașul Iov, ca într-o clipă de ceas au pierdut nu numai mulțimea dobitoacelor, casele, feciorii, fĂ©tele și toată avuțiia ce avea, ci și trupul lui s-au umplut de bube și de viermi și zăcea într-un gunoiu. Iar pentru căci au răbdat ispitele cu mare vitejie de inimă, fără de zăbavă i-au dat Dumnezeu îndoit cĂ©lia ce au pierdut. Însă cu acĂ©ste vorbe ce am zis, socoteala noastră nu iaste alta, fărnumai ... se judece viii și morții și vor să se veselească la împărăția ceriului câț vii vor fi drepți și câț morți vor fi drepți. Și de vrĂ©me ce taina aceasta de astăzi, a schimbării lui Hristos închipuiaște și iaste ca un aravon aceii măriri ai împărăției ceriului, pentru aceasta au adus la mijloc unul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ ... și vă minunați de smereniia împăratului celui ce iaste întocma cu apostolii; mărturisiți cum că au ajuns până la nu mai înainte. Pentru căci voi de aț și înfrânat dobitoceștile patimi ale trupului, de ați smerit trupul, de aț lepădat deșărtăciunile pohtelor, de ați iubit ținĂ©rea, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională de Mihail Kogălniceanu Domnilor, După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimică nu este mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria . Istoria, domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc ... experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de ... mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar ; aceștia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mare interes decât lupta

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot ... Și el era la cârmă, dormind pre căpătâiu. Și oare pentru ce, dormind, să se facă cutremurul? 3 lucruri socotesc că urma să se facă, de ar fi fost deșteptat: întâi urma să nu se facă cutremur; a dooa, de ar fi fost deșteptat urma că de ar fi început puțin oarece cutremurul, îndată l-ar fi încetat, că de nu l-ar fi încetat îndată ar fi zis cei ce era de fața, cum că nu poate; a treia, că de ar fi fost deșteptat, nu l-ar fi rugat ucenicii și să-i zică: Doamne, mântuiaște-ne pre noi, că perim. Iar incâș să mai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>