Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CURTEAN
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 57 pentru CURTEAN.
Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan
Ion Luca Caragiale - Suveran şi curtezan Suveran și curtezan de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Tipărită în Moftul Român , anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902 p. 46. Satiră democratică Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire slăbiciunea Că strănuta prea deseori. Acest cusur, la urma urmii, D-ei căuta, nu-i vr-un păcat, Dar sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat. Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu! Un curtezan intim l-întrebă: - De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? - Nu știi cât sunt de amărât! Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă sfiesc, nu pot să ies, La Cameră, Senat, paradă: Se simte că strănut prea des. Din pricina strănutăturii Eu sunt un prinț nenorocit! - De ce, măria-ta? întreabă Curteanul său cel favorit. - Cum? nu-nțelegi? Ba da; dar, Sire Ori să strănuți, ori ce să faci, La toți, Măria Ta, ca mire, La toți miroase-a
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
Ludwig Uhland - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
... leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș ...
Mihai Eminescu - Povestea codrului
Mihai Eminescu - Povestea codrului Povestea codrului de Mihai Eminescu Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei-Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb . Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și isvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă isvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre ...
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareş Un vis al lui Petru Rareș de Mihail Kogălniceanu Petru v[odă], domn Moldaviei, poreclit Rareș și Majă, era fiiu bastard al lui Ștefan cel Mare. După moartea lui Ștefăniță vodă, fiiu a lui Bogdan vodă, întâmplată la Hotin în 14 ianuarie 1527, Adunarea obștească se strânsese pentru numirea unui nou domn. Alegătorii erau în mare neînțelegere, pe cine să puie cap țării, căci din familia lui Ștefan cel Mare nu rămăsese nici un urmaș știut, tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor mai mari erau, dar, cu totul întărtate; fieștecare, dupre obiceiul vechi și nou, se credea vrednic și vroia să ocupe tronul Moldaviei. În vreme când deosebiții pretendenți cu partidele lor erau să vie la arme, ca prin lupte sângeroase să hotărască cine era să fie stăpân, se arătă o femeie, muma lui Petru, cu un hrisov al lui Ștefan cel Bătrân, prin care el cunoștea pe fiiul ei de fiiu al său, iar pe maică-sa, fiind țărancă, o ierta de bir pe toată viața ei. Atunce urele dintre partizani se împăcară, ambițiile boierilor tăcură și toți, în conglăsuire, ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... zice: "Ce să fie?" că nu se vedea nici o mișcare în iarba înaltă a pajiștii și miorlăiturile îi dedeau zor înainte. Un curtean tânăr, mai îndrăzneț, zice: "Nu dați drumul câinilor!", sare jos de pe cal și, pâș-pâș pân iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...
Dimitrie Anghel - Jertfa Jertfa de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Trandafirii roșii", în Sămănătorul , II, 11, 16 martie 1903, p. 162—165. Semnat : Teofil Jianu. Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dînsa ca spre o stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gîngăniile mici, fărîmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pămîntului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rîndunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătîndu-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întîmpinau pretutindeni, ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...