Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUNOSCUT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 905 pentru CUNOSCUT.
Alexandru Macedonski - Fântâna
Alexandru Macedonski - Fântâna Fântâna de Alexandru Macedonski I Cunosc o fântână pe valea umbrită Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită, Să uit de orașul în care-am oftat. Pe valea umbrită cunosc o fântână O mierlă cu care de vorbă am stat, Aflând că durerea o sufăr stăpână, A râs cât se poate, iar eu am oftat... Pe valea umbrită cunosc o fântână. II Prin frunze ascunsă albește pe vale În lume ce caut și ce-am căutat? De mine mi-e jale, de alții mi-e jale... Oh! grangur de aur cu viers neuitat! Albește pe vale prin frunze ascunsă Izvorul ei curge de zori sărutat, Dar e a mea soartă la culme ajunsă... Oh! tainică mierlă cu râs neuitat! Fântâna sub frunze albește
Alexandru Macedonski - Vioristul
... prin vifor cântecu-i expirător, Ca un freamăt lung de aripi dintr-al îngerilor zbor; M-atrăgea o simpatie tainică spre a-l cunoaște, Și păstrându-i amintirea printre alte scumpe moaște, Întâmplarea vru odată să cunosc pe viorist, Să-i strâng mâna de artist! Se plângea adeseaoare c ...
... istalalt, trăgând flocoasăli mâini a prietenului, cini ești? Lasă-mă, — Pe numile lui Pan, nu te voi lăsa păn nu mă vei cunoaște. — O! tu ești satire din alăturata peștiră. — Ah! răule, tu mă cunoști de pe glas, eu eram să pui rămășag cu tine ca ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei şi Domnul Moldaviei Regele Poloniei și Domnul Moldaviei de Constantin Negruzzi Albina românească , 1839, nr. 102, 24 decembrie Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender). Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - Clopotele Clopotele de Dimitrie Anghel Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !... Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și ...
Elisabeta de Wied - Furtuna zice%E2%80%A6
Elisabeta de Wied - Furtuna zice%E2%80%A6 Furtuna zice… de Elisabeta de Wied Furtuna zice: Eu cunosc Pe oameni că le sunt dușmană! Iar bruma zice: Îi cunosc Și eu, că 'n suflet le fac rană! Dar soarele râdea: 'i cunosc Mai bine eu, că le dau
George Topîrceanu - În jurul unui divorț
George Topîrceanu - În jurul unui divorţ În jurul unui divorț de George Topîrceanu 1911 Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi senină. Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe, Care-i rabdă toate de când l-a luat. Că desigur alta nu l-ar fi răbdat Nici măcar o lună, însă biata fată Este bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii
Ion Luca Caragiale - Liberalii şi conservatorii Liberalii și conservatorii de Ion Luca Caragiale Sunt în România două partide, care se exclud unul pe altul: liberalii și conservatorii, roșii și albii, radicalii și reacționarii. Deși nimeni nu tăgăduește că aceste două partide în adevăr se exclud, părerile în privința lor se deosebesc. D. C. A. Rosetti, cel mai competent om în materie de lupte politice, e de părere că partidul conservator, alb sau reacționar, este o Plevnă internă pe care liberalii trebue să o combată la moarte și viață. Diletanții politici, din contră, sunt de părere că aceste două partide, deși în adevăr se exclud, vor același lucru, adică să ajungă și să rămâie la putere. Noi credem că d. C. A. Rosetti, cu toate că este un foarte excelent bărbat politic, merge prea departe în judecata sa asupra partidului conservator; cu toate acestea - nu împărtășim vederile diletanților politici. De când fericirile liberalismului s'au revărsat asupra țării noastre, liberalii și conservatorii mereu se luptă, și, cu deosebire în cursul celor din urmă doi ani, ne-au dat destule dovezi că o sinceră și neîmpăcată ură îi desparte. O mulțime de oameni au fost dați în ...
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei
... în vară, colo-n calea ta, n-ai văzut badea? — Ba l-oi fi văzut, nu l-am cunoscut. — Lesne-i de-al cunoaște nalt și subțirel, tras printr-un inel, la față-albureț, la păr negru creț, negru câte-un fir, fața trandafir, negru câte-un strop, fața ...
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol) Alexandru Philippide de Paul Zarifopol Aș vrea să mor de două ori, zisese nu demult Alexandru Philippide: după întâia moarte să mă scol o clipă, ca să mă bucur c-am murit. Socrat spunea prietenilor să jertfească, după ce-o muri, un cocoș lui Asclepios. Voia să zică înțeleptul acela că viața ar fi o boală: pentru sfârșitul ei trebuie mulțumit îndeosebi zeului vindecărilor. Pesimist de vocație desăvârșită a fost Philippide. Un mizantrop în iritare permanentă. Nu cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma toată Philippide din toată inima dădea dracului, în gândul său ori și în gura mare, tot ce și pe oricine îl supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu ...