Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU ZGOMOT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 229 pentru CU ZGOMOT.
... vestitor, Nevrând, femeia frica simte, I se sfiește-a ei privire, Dar iată își aduce-aminte De ce-a vorbit și, cu zâmbire, Din scaun repede se scoală Cu un pahar de vin în mână Și, fără orișice sfială, Rostește, de-ngâmfare plină: „Tu ești Acel ce ne înveți De sine să ne ... ea aude Din gurile mulțimii mute: „Te-ai înșelat, căci cel venit Aici nu e Învățătorul. Îi ucenicul Lui iubit, Îi Ioan Botezătorulâ€�. V Cu nepăsare el ascultă Obijda celei rătăcite. Dat iată, prin grămada multă Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s ... S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită ... Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt ...
... mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinți p-iconostas ... n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă Â În albă mantie de domn. Și ochii mei în cap îngheață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu ...
... o nenorocită realitate, și ea îl afecta foarte. Ce Dumnezeu! doar n-a trăit omul acesta acum cîteva veacuri, ca să ne permitem cu atîta ușurință a băsni despre trista lui viață!... a trăit pînă mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani întregi... Pe cine vrem noi să amăgim? Talentul lui de poet nu-i producea nimica; două-trei funcțiuni care le-a avut ... noi se știe. Poetul a trăit cum a murit — foarte nenorocit și ca viață materială: copil ursit să sufere și cu sufletul, și cu trupul. De foame nu pierea, ce-i drept; dar suferea amar de sărăcie. S-a susținut că disprețuia averea... E un neadevăr â ... moară cum a murit; însă neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer, nevoie continuă de muncă grosolană obligată și ridicul plătită — cu același fin și nobil instrument cu care trebuia să cînte plutirea lunii pe mișcătoarea mărilor singurătate — și pofte arzătoare, atît de ieftine pentru alții, atît de scumpe, mai adesea imposibile ... viață, ș-apoi, într-o clipă, atîta
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
... în hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, Cum calcă strigoiul când va să dezgroape O tânără fată... Colo... Ascultați! Să fie satana cu ochii de focuri? — ,,Hei! Cine să calce în negrele-mi locuri, Se-ntreabă bătrâna... aici nechemați!..." Ea zice, și-n umbră un om se ... E cald și e tânăr, cum vrei tu, barbare; Na, soarbe, sau eu sorb p-al tău, de nu vrei. IV Toți morții din mormânturi, Cu ghearăle-ncleștate, Ca frunzele uscate Ce zbor când suflă vânturi, Spre Mihnea alerga; Iar vârcolacii serii, Ce chiar din lună pișcă Când frunzele se mișcă ... Și tot de sete țipă, La dreapta lui zbură. El are cap de taur Și gheară de strigoi. Și coada-i de balaur, Și geme cu turbare Când baba tristă pare; Iar coada-i stă vulvoi. Iar nagodele-urâte Ca un mistreț la cap, Cu lungi și strâmbe râte Cu care de pe stâncă Râm marea cea adâncă Și lumea nu le-ncap; Și șase legioane De diavoli blestemați Treceau ca turbilioane De flăcări infernale
Ion Luca Caragiale - Grația domniței
... Ion Luca Caragiale - Graţia domniţei Grația domniței de Ion Luca Caragiale Tânăra Domniță a încălecat: Pentru prima oară merge la vânat, Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte, Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte. Tinerime-aleasă toți voinici băieți, Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți, Îi urmează veseli. Zgomotul e mare; Cornul suflă-ntr-una la patru hotare. Se începe goana. Tânăra copilă Tremură de spaimă ... delicat Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat! Pe când lăcrimează, iată că de-odată, Din desiș, în față-i un cerb se arată, Cu bogate coarne, cu pasul ușor, Asudat de goană, cu ochi rugător, Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare Grație imploră, ca să nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește ... Și zicând acestea ea a dezsarmat Brațul ce-al său mire ține ridicat. Mirele-i se lasă-ndată-nduioși, Către cerb se-ntoarce cu blândețe, și, Când vin toți curtenii cu armele-ardicate, Junele îi zice: „Mergi în libertate!â€� Mult poate femeiea!... cu
... bogăție urmeaz-a fi răpitoriu, Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu. Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc, Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc, Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc. Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat. Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît Cum gîlgîiește cu spumă de mîna mea omorît. Văduva și sărmanul aceluia să-l privesc Îmbrăcat în haine negre la ușa mea cum zvoresc, Să văd muritori de ... a face răul ca de un vierme săpat, Pîngărit în fapte rele de cugetul mieu muncit Văd minutul acel groaznic al morții că au sosit. Cu cît puterea trupească s-apropie spre sfîrșit, Cu atîta să întartă cugetul spre dosădit, În oglinda minții mele el îmi arată pe rînd Cît am făcut fapte rele și ce m-așteaptă curînd ... îi iaste răsplătitoriu ; A nedreptului palaturi, pustiirei trist lăcaș, Ajung în curînd să fie cucuvearcilor sălaș. Și pristolul întru care lacomul său proslăvea Cu averea ce din lacrămi adunată o avea Acel poliit cu ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... Nici al Scoției bardul, bătrânul Osian; Profeții de ai Iudeii ce pot să compareze Troienii de calcair, graniții ascuțiți Cu capete aprinse mergând să adoreze, Cu trâmbe înzeite de preoți și leviți. Căci nu ai vrut, Stăpâne, la dreapta-ți împărțire S-atingi și a mea frunte cu sânta mâna ta; Tu nu ai vrut în pieptu-mi să sufli înzeire, Tu n-ai vrut să-ți fiu preot, la lume-a ... a brumei pe val oceanic, Se simte totd'odată că nu mai e nemernic; E mare cât și lumea, nu-ncape-n firmament; Dă mâna cu principul al Totului puternic; E univers gândirea-i; amoru-i, element. În el e și registrul epocelor trecute, În el e și putința natur-a ... a lor lege s-aplice la a sa. Ființă mult schidoală! insectă gânditoare! Piticule gigantic! furnică creator! O rază-ți numai poate cu-ntregul să măsoare Și tu întreg, - nimica!... un vierme târâtor. De ce oare Puterea acea nemărginită, Puterea creatoare, a Totului princip, Zdrobită-n ... izbuti: El singur știe drumul ce nu se mai abate; Ș-atunci vei afla taina, - nimic când nu vei ști. ...................................... ...................................... Eu las pe ast calcair ...
... pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o nuia zăresc. Dac-am pierdut și astăzi prada, Cu greu putea-vom s-o găsim. Pornește-apoi răgnind grămada, Pierândă-n zgomot toată strada Tăcutului Ierusalim. Dar neputând să mai găsească Pe Christ ca să-l omoare-n somn, Pierdut-au noaptea dușmănească Și n-au putut ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... un ceas fatal, iar după silueta ei, linia întinsului cîmp, unde mulți alți ca și mine căzuseră, desigur, acolo unde-i ajunsese ceasul rău. Împăcat cu soarta, în liniștea și singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că ... căpătîiul meu, ca să pot înfrunta agonia... Și-atunci, ca un răspuns plîngerii aceleia, ce trezise în mine dragostea de viață, răsuflînd îndelung, am răspuns cu o altă plîngere, cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că ... de oameni, mînat de vălmășag după un steag ce-și flutura culorile într-un nour de fum, a trecut parcă peste mine, un zgomot surd de glasuri pline de spaimă s-a înălțat, un uruit lung de roate și de pași grăbiți au trecut ca o furtună ... al unui spital... Al cui era geamătul acela ce venise pînă la mine în noapte, al cui era strigătul acela de ajutor ce se înfrățise ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ... mea tristă stare, Și adă-i aminte de-al ei credincios. (Către Minvana) O, Minvană dulce, La sunetul arfei îndată să sosești, Ca măcar atuncea Cu-a lui Armin umbră să te-nsoțești, Căci de nime frică Eu atunci ne-având, Nici trupesc nimică Intrând cu viața toate-n mormânt... Toate... dar nici moartea Amorul tău numai nu mi-l va răpi, Ș-al meu suflet poate Și în ceea lume ... Și făr-a fi vânt Frunza se clătiră Și pe lângă arfă o umbră zburând... Și iată tăcere, Trist se răsunară de-un zgomot duios, Precum adierea Zefirului sara suflă mângâios; Ea se spăimântară Văzând umbra lui, „Au murit! strigară, De-acum sunt pierdută, căci dragul meu nu ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ... mea tristă stare, Și adă-i aminte de-al ei credincios. (Către Minvana) O, Minvană dulce, La sunetul arfei îndată să sosești, Ca măcar atuncea Cu-a lui Armin umbră să te-nsoțești, Căci de nime frică Eu atunci ne-având, Nici trupesc nimică Intrând cu viața toate-n mormânt... Toate... dar nici moartea Amorul tău numai nu mi-l va răpi, Ș-al meu suflet poate Și în ceea lume ... Și făr-a fi vânt Frunza se clătiră Și pe lângă arfă o umbră zburând... Și iată tăcere, Trist se răsunară de-un zgomot duios, Precum adierea Zefirului sara suflă mângâios; Ea se spăimântară Văzând umbra lui, „Au murit! strigară, De-acum sunt pierdută, căci dragul meu nu ...