Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CARE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 78 pentru CU CARE.
... o seară, slugile purtară din ograda nenorocosului cel din urmă lucru: un tablou mare, acoperit. Ținuse mult, tare mult, conul Gavrilaș la dânsul, și mai cu seamă nevasta lui. Când l-au scos pe poartă, amândoi îl urmăriră cu privirile de la fereastră. A doua zi îl câștigă din nou. Tabloul, tot acoperit, făcu plimbarea înapoi. Schimbul acesta, o zi al unuia ... pe fața lui ca o bucățică de hârtie. De la fereastra unde eram, într-o ochire repede, văzui înfățișarea mândră a unei femei, cu fața albă, cu ochii întunecați, cu o mână pe rezemătoarea jilțului în care sta, cu ceealaltă la piept, pe niște dantele, poate. Semăna bine cu soția cuconului Gavrilaș. Era mama ei. În aceeași clipă, cuconul Gavrilaș, numai în jiletcă, alergă să ajute, aplecară tabloul și-l duseră dincolo... Din ziua ... colț, tabloul. Am lăsat să pornească mortul, apoi, pentru că nu era nimeni, m-am apropiat. Am stat mult și l-am putut vedea bine. Cu ochii întunecați, acoperiți parcă de pânza lacrimilor, plecată, ca și când ar fi voit să se coboare din ramă, cu ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... de cu vreme, ușa, îndată ce-a prinde a însera. La mănăstire, mai era și o slugă bătrână, un surd, care căra apă, tăia lemne și îngrijea două vaci. Cum vedeți, mănăstirea, înconjurată cu ziduri înalte, e cocoțată pe vârful unui deal, în mijlocul câmpului, și, pentru că înăuntru nu sunt, acum, călugărițe – ca pe vremuri, nu prea ... a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de cu vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe roate, pe care-l puneau să-l tragă mâța. Stam așa, pe gânduri, și împleteam, ascultând cum turbă viscolul ... sfarmă. Mie mi se tăiară, atunci, picioarele de pe la genunchi și-mi îngheță inima de frică. Copiii se ghemuiră într-un cotlon, lângă sobă, cu ochii mari și cu buzele deschise, aproape-aproape să înceapă a plânge. Mă dau, încet, lângă fereastră și ascult, lângă zid, cu
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
... ei cĂ©le firești și după împreunare. A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu și nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupți cu mine, tu ziditoriul și făcătoriul să te lupți cu mine, zidirea și făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul. Drept acĂ©ia, Dumnezeu, carele purtarea să îndreptează cătră toț și biruiaște la judecata lui, după cum zice David, ce ... după cum ai zis că au căutat domnul pre smereniia ta și te-au înălțat de pre pământ la ceriu, pentru ca să împărățești împreună cu el, caută spre noi, ticăloșii, robii tăi, cu umilință și mângăe pre judecătoriul cel înfricoșat, pre fiul tău, cu rugăciunile tale cĂ©le călduroase, să ne mântuiască de scârbele și de nevoile ce ne-au împresurat. Și precum
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... încă, când va voi, le poate da și dracului). Ninecuță-sa iară i-a dichisit bisahteaua și i-a pus înăuntru, cu toată rânduiala și cu toată dragostea părintească, felurimi de sculișoare: sticlulița cu stricat , pe care dumneaei îl numește dres, pămătuful, alune arse îndestule, făcălețe mititele de paie de mătură alese, firele de ibrișim, hârtiuțele cu stiubeci, pudră, făioară, rumeneală ș.c.l., strânse, rânduite foarte binișor; o, ce dragoste părintească! nostimă și tinerică o să mai fie coconița Drăgana! Boierul dumneaei, nu ... să fie în mijlocul casei, sau rotundă, sau în patru colțuri. La masă, pentru economie, acoperișul și șervetele nu prea sunt curate, ca nu cumva cu deasa spălătură și frichinire să se rupă curând; tacâmurile mesei nu prea seamănă unul cu altul, și furculițele, de la patru și trei dinți, ajung cu adevărat furculițe cu câte doi dinți, și care rămân numai cu unul, acelea se pun în coada mesei; și multe economii de acestea, ce ne aduc aminte de veacul de aur în toată pulberea și murdalâcul ... s-a vărsat pe jos albise scândurile întocmai ca obrazul coconiței. Așa zisei că coconița bate în palme și slugile aleargă grămadă, și Măriuța cu ei, Călin ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... un scaun, un lighean și o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. La drept, nu era mult, fiindcă nu se număra cu francul, ci cu carboava, ori mai bine cu polul: 15, 20, 25 de poli. Și muscalul galant dedea fără vorbă. Mulți plăteau astă-seară pe o lună înainte, și a doua ... birturi de orice mână, în toate localurile publice, un minut nu se oprea deverul. Într-un birt francez de cea mai naltă clasă, am văzut cu ochii mei următoarele. Au intrat și s-au așezat la masă un general cu familia, Era tatăl, mama, fată tânără cu guvernantă și doi băiețandri. După toate aparențele, era o familie foarte distinsă și foarte bogată. Au dejunat după maniera franceză, cu ouă, un fel de bucate, friptură, prăjituri, fructe și brânză; au băut bordeaux și șampanie (cunoșteam etichetele), apoi cafea, cognac și liqueur (asemenea). Socoteala: quaz ... drăguță! — Da încă, zic eu, până la păgâni... Nenea Matache a zâmbit cu mult înțeles: — Lasă, zice, drăguță; sunt frații noștri. Cu atâta s-aleg și ei, cu ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăță el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare și să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă și de rugăciunea ce-i ... dată iară la ziuă și ridica pân în naltul cerului pe mântuitorul lor. Viteazul nostru, care văzuse și el lipsa capetelor, nu se frământa deloc cu firea, fiindcă se știa curat la inimă, și porni către curtea împărătească, ca să vază ce s-o alege cu capetele fără limbi, căci el înțelesese că aici trebuie să se joace vreo drăcie. Pasămite, bucătarul împăratului, un țigan negru și buzat, se dusese d ... mai ala, bala, pe la flăcăii ce stau la pândă. Și daca dete peste dânșii dormind și peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satârul de la bucătărie și-i tăie capetele. Apoi merse la împăratul cu capetele și i le arătă, fălindu-se că el a făcut izbânda. Iară împăratul daca văzu că se înfățișează bucătarul curții ...
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
... FOST EMASCULAȚI] Rușinile lui Carterie tăiat, Cu Evpsihii, vitejește au răbdat. STIH [PENTRU SFÂNTUL SILVAN, ARUNCAT ÎN OCNĂ] În lontrul ocnelor Silvan aruncat, Ocnele lăsând, cu raiul au schimbat. * STIH [PENTRU SFÂNTUL PAMFIL, ZDROBIT ȘI ARUNCAT ÎN TEMNIȚĂ] Frecături de muncă și cu grea-nchisoare Răbdând Pamfil, Ă¡flă viață stătătoare. STIH [PENTRU SFÂNTUL AGATANGHEL, UCIS PRIN SABIE] Și lui Agatanghel, ca o veste bună, Moartea de lance ... Gavriil cerească, Pănă când îț va spune nașterea fetească. STIH [PENTRU SFÂNTA VASILISA, ÎMPĂRĂTEASA LUI MAXENȚIU] Lăsă Vasilisa pre-mpăratul pământesc Și-ș luă logodnă cu-mpăratul ceresc. STIH [PENTRU SFÂNTUL PORFIRIE, CU CEI DOUĂ SUTE DE OSTAȘI] Stătu viteaz Porfirie cu a sa oaste, Pre pizmașii lui Dumnezău lovind din coaste. STIH [PENTRU SFÂNTUL ANDREI, TÂRÂT PE PĂMÂNT PENTRU CULTUL ICOANELOR] Din țărnă sunt ... Vichentie lăudând, cum i-oi zâce? Că pre pizmașii lui Hristos îi învince. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI MANUIL, GHEORGHE, PETRU, SIONIE, GAVRIIL, IOAN Șl LEON] Cu lance Manuil în părț tăiat două, Cinstind netăiate firi lui Hristos două. Pre Gheorghi și Petră, pentru-nchinăciune, Taie pizmașii lui Hristos cu
... de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce-i zise, rămîi, sau merg ... lasă, mamă plînsul și vezi de te gătește, Te-mbracă și te spală că poimîni o să-l vezi ; Și-ndată-ți fac și nunta, cu el tu te-nsoțește, Apoi și zi și noapte tu tot cu el să șezi. Ca cînd îș văz cum vine p-acelii muchi verdeață Cu ochii lui cei veseli, cu păru-i cel bălan, Și țint-apoi la tine, te ia, te strînge-n brațe ; Dar însă rabd-o noapte că doar n-o fi ... de jale, Colo pe culmea verde la deal d-acel pîrău : Păstorul stă pe muche și turma sa în vale Ea paște, el și cîntă cu fluierașul său. Săteanul cu ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la ... atâta cât era să se biruiască de Maxentie, iar l-au încredințat biruitoriu și i-au sporit bărbățiia sufletului spre luptă, neadormita proniia lui Dumnezeu cu o închipuire de cruce pre ceriu carea zicea ...
... negustorul i-a fost trecut înainte. Firește că așa a trebuit să fie: în pământ n-ar putea intra un călăreț cu cal cu tot... La conac, tingirile și căldările clocotesc, grătarele sfârâie, cântă lăutarii, forfoteală și larmă mare, și clopote și clopoței, pe care le sună vite și ... capetele. Tovaroșii de drum, după ce atârnă de gâtul cailor trăistile cu grăunțe, se așează la o masă. Negustorul scoate din geanta lui un șip cu rachiu și cinstește pe tânărul... Bun rachiu!... O căldură plăcută cuprinde măruntaiele, și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e bună și vinul e și mai ... o tăcere, în timp ce băiatul a strâns banii, i-a legat și a vârât adânc legătura în sân: - Cu mine să joci tu, mă! țângăule mucos? Și-i arde părintește două palme strașnice. - Altădată să nu te mai apuci să joci cu oameni bătrâni, dacă nu știi juca! Ia-ți acu banii și pleacă degrabă la boierul... Uite... mai ține doi lei de parale, să ai ce ... vedea. Ajungând la cotul dealului, unde apucă drumul spre Poenița, buiestrașul gâfâind își potolește puțin mersul la urcuș. Soarele, scăpătând la apus, se uită îndărăt ...
... mare, îs om prost, da în buzunar am cinci sute de ruble; de-oi vrea, zice, apoi și crâșma, și toate vasele, și pe Moiseica cu jidauca cu tot și cu jidănașii îl cumpăr și-l răscumpăr. În așa chip, vrasăzică, a glumit ș-apoi după asta haide a se plânge: â ... și cu ciubotele mari și ceilalți doi rupți, zdrențăroși, or fi fost de la mașină. Cum gândise tătuca, așa ș-a fost, domnule, cu adevărat. Acel cu cămașa roșie, om zdravăn, tare, ceva mai dihai decât cum îs alții, își opri calul, și tutstrei îl apucară pe tătuca. — Stai, așa și ... vouă, da vergi, ca pe urmă trei ani să vă mănânce spinarea. Fugiți, măgarilor, c-apoi mă apăr. În sân am un pistol de cele cu șase țevi! Da hoții, auzind vorbe de iestea, îl apucară încă și mai dihai, și cu ce le venea la mână. Căutară toată căruța, îi cotrobăiră straiele tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă ... ți dau măcar de mâncat! Prinsese, vrasăzică, a se linguși pe lângă Anicuța, o hrăni, îi dădu de băut și chiar plânse oleacă ...