Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CRESTE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 77 pentru CRESTE.
George Coșbuc - Coloana de atac
George Coşbuc - Coloana de atac Coloana de atac de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 62 (1/14 apr.) Porniserăm din văi adânci Și ne târam acum pe brânci Să nu ne prind-Osman de veste, Că năzuim la deal spre creste, Căci veste de-ar fi prins ai săi, Noi n-am mai fi ieșit din văi. Și-așa cu-ncredere vegheată Noi răsărim pe deal deodată. Ne văd păgânii, sar pe zid, Potop de foc spre noi deschid. Dar noi prin foc o rupem iute, Crezându-ne pe sub redute. Și nu eram! Vedeam de sus Că altfel e de cum ne-au spus, Că pân-acolo-i lungă cale, O râpă-n drum și-adânca vale. O clipă ca-mpietriți am stat; Maiorul însă-a și plecat Și ne-am făcut cu toții cruce: Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce! La vale,-acum, pe râpi curând Un rând e mort, mai moare-un rând. Cad bombele-n pământ și scurmă Și altele mai vin pe urmă; Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n iad! Și-un plumb veni cumplit cu zborul Și fără ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
George Coşbuc - Nunta Zamfirei Nunta Zamfirei de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1889, nr. 108 (12/24 mai) E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, fata lui Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Câți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de el. Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. Și s-a pornit apoi cuvânt! Și patru margini de pământ Ce strimte-au fost în largul lor, Când a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvânt mai călător Decât un vânt! Ca ieri, cuvântul din vecini S-a dus ca astăzi prin străini, Lăsând pe toți, din cât afund O mie de crăimi ascund, Toți craii multului rotund De veste plini. Și-atunci din tron s- ...
George Coşbuc - Pace Pace de George Coșbuc Galbene văpăi de soare Peste deal acum se scurg, Și-n noptateca răcoare Peste sat se nalță fumul, Codrii-alene cântă-n drumul Vântului de-amurg. În curând o să s-aline Truda chinului de azi. Vei privi prin zări senine Stelele, sclipind mărunte, Cum încet de peste munte, Ies de printre brazi. Ca și ieri rotundă luna O să ias-acum-acum, Steag de aur pe cununa Dealului, privind în luncă Plopii doinitori ce-aruncă Umbre peste drum. Coasa va dormi și sapa Va tăcea cântarea-n grâu. Și-o s-auzi ca-n vis cum apa Pe sub iaz se mai frământă, Și privighetori cum cântă Dincolo de rîu. Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor— Și ieșind de prin pădure, Căprioarele pe creste Vor cătĂ¡ prin văi de este Pace la izvor. Și va fi! De sus, va face Dătătorul de vieți Parte tuturor de pace. Și-o să-ți uiți și tu mâhnirea, Suflete,-așteptând ivirea Albei
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...
George Topîrceanu - Balada munților
George Topîrceanu - Balada munţilor Balada munților de George Topîrceanu I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Și tot leagă și dezleagă, Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare, Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori, Singuratice poiene Cu mesteceni visători... ...
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni Balada popii din Rudeni de George Topîrceanu De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Și-n priveliștea bogată Sus pe culme, jos pe drum, Iarna palidă-și arată Plăzmuirile de fum. Somnul revărsat în fire, Gerul sfânt al Bobotezii A-nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii Și, legând în gheață stropii, Bura care-n aer joacă A țesut pe barba popii Fire lungi de promoroacă. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți — dorm adânc. Sună numai căldărușa Atârnată de oblânc. Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor, Calcă rar și cu zăbavă Lunecușuri de pripor. Și-n tăcerea care crește, Adâncit ca-ntr-o visare, Popa când și când șoptește Legănându-se călare... Scutură din treacăt salbe, Reci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. Lângă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. Iar pe culmea unei creste, Amețit de zare multă, Strânge frâul fără veste Și-mpietrit pe cal ascultă. Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet ...
Heinrich Heine - Loreley Loreley de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi. Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Și cresc ale munților creste Măreț strălucind în amurg. Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brățara-i de aur scânteie, Ea-și piaptănă părul cântând. Ea-și piaptănă părul și cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă și te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei! Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică și, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus. Vâltoarea-l izbește de coasta Stâncoasă, și moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei
Marius Marian Șolea - Desenul de sub culori
Marius Marian Şolea - Desenul de sub culori Desenul de sub culori de Marius Marian Șolea Gleznele tale, ude și reci, îmbătară luna, iar lumina ei cade în spirală, ocolind perfect crestele unor valuri pitice. și ele se apleacă pe sub mersul tău, gemând redate nopții și întâmplărilor ascunse. eu te privesc și nu te pot lua din această natură perfectă și tu tot te duci prin apa docilă să strivești lumini sub tălpi ce acum stăpânesc vechile arhitecturi ale mării. nici un gest nu te apropie de mine, dar, undeva, tot trebuie să te îndrepți, iar eu sunt peste tot... rochia cu pliuri vaporoase, care cad peste coapse tot așa cum a căzut mai de mult o idee peste piatra care urma a fi făcută topor, a oprit poezia... și ea, pornind din nou, trece cu greu în urma țesăturii ude până la genunchii nemijlociți nicicând de rugăciune. te voi duce la diguri și te voi judeca… împreună cu bitumul care ne scrijelește carnea, vom opri, pentru o vreme, iluziile mării. acum, poezia șchioapătă laolaltă cu luna, iar inima mea se spală de inima ta în niște ape ciudate, umplând gropi precise, făcute ...
Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți, Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiți la porți Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viță Și urmă de Troada... Și dând în ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți- ...
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...