Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CLIPIT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 160 pentru CLIPIT.
Constantin Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de dulce oglindire a purpurului ce strălucĂ© pe brâile nourilor, sărba purcedire sa. Păsările îl făcĂ© să asculte cântare lor ce de pe urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai dișteptat? Oare ești un fon ce pândești? Sau îi o nimfă fricoasă, cari mergi prin rădiurile acești tufoasă? O! Cum toate celi ce mă împregiură sunt frumoasă! Cum acești lăcuinți dormitează în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...
Costache Conachi - Ce este nurul
Costache Conachi - Ce este nurul Ce este nurul de Costache Conachi Ah, nurule, împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii omenești, Tu ce țâi împărăția într-un cuprins de obraz Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz, Cu duhul și cu sâmțârea pururea într-aripat, Dai ființă la ființa în care ești răvărsat. Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnit Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit. Frumusăța fără tine este un chip zugrăvit, Ce nu-nghimpă la sâmțâre, nici pornește la-ndrăgit. Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești, Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfințăști. Ochii ce te au pre tine cu sâmțârile grăind Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind. Gurița ce să deșchide supt a tale zâmbituri Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi. Ah, nurule, împărate, țâe numai mă închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu
Dimitrie Anghel - În port În port de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul 1 iulie 1907 E cald, și vîntul bate acuma de la sud. De pretutindeni glasuri grăbite se aud, Cum urcă și se cheamă, pe cheiul alb de soare; În scăpărări de geamuri, și-alămuri lucitoare, Duc trenurile-aiurea prisosul țărei noastre... În zare ceru-i una cu apele albastre, Iar portul tot e galben de aurul luminii, Două clipite nu vezi pe cer aceleași linii; Pornește-un vas acuma mișcându-și tricolorul, Și-abia de-și întregește priveliștea decorul, Și-ncepe o batistă un semn de cale bună, Un steag turcesc înscrie pe cer o semilună Și peste tot mișcarea cobolzilor pe schele; Se-nalță mîni trudite spre cer, cu sarcini grele, Grăbesc pe punți, și-n urma acestor pale, Un lung miros de smoală, de flori, de portocale, De țări de mult văzute ca-n vis odinioară, Se-mprăștie-n tot portul și stau pîn’ în de seară Cînd farul își aprinde lumina subt pleoape, Și pare-n întuneric un Crist umblînd pe
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... pe un larg tăpșan, din județul Iașului, unde s-a aciuiat o șatră cu un bulibașă bătrîn, ca un patriarh. Așa, cît ai clipi, călători sub lună, în același timp anumit, sosesc de pretutindeni negrii musafiri; în zgomote de zurgălăi și în pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ...
Dimitrie Anghel - Lui Grigorescu
Dimitrie Anghel - Lui Grigorescu Lui Grigorescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Se leagănă în pas agale Un mândru car purtat de boi: Te duc pe ne-nturnata cale Și-s albi ca neaua amândoi. Iar carul tău, cât e de mare, E-acoperit de-un lăvicer Și munții-nalți privesc din zare Și drumul parcă urcă-n cer Pe unde treci un vânt dă viață Și-mbină felurimi de flori, Precum ți se schimba la față Paleta-n sute de culori. Uimit de farmec o clipită De sus, păstorul legendar Își lasă turma risipită Privind cum trece mândrul car Și-acum, când carul se oprește Și plâng talăngile-n ecou, Natura parcă retrăiește Cel de pe urmă-al tău
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... a oglinzii s-a aprins deodată, ca un ochi redeșteptat sub o pleoapă în care mijește un straniu gînd. Și cît ai clipi, treziți din nemișcarea lor seculară, deșteptînd odată cu ei umbrele drumeților obosiți de pe albul aleelor, mari și greoi, uriașii plopi au prins să murmure ...
Dimitrie Anghel - Vis Biblic Vis Biblic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț... Am dejunat apoi, și într-un jeț Am ațipit vre-o câteva clipite. Și iată-n vis mi-apar șapte poeți Slabi, jigăriți, cu fețe scofâlcite Și-alți șapte grași, cu burțile boltite, Păscând în mijlocul unei fâneți. Ca faraon am tresărit cu frică Și am strigat: „Iosife, tu explică Ce-o fi-nsemnând aceste lighioane?â€� Și a zis Iosif atuncea: „Faraoane! Fă material pe șapte ani, că-n țară Va bântui o criză literară!