Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CIOCNI(UNUL DE CELĂLALT)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 31 pentru CIOCNI(UNUL DE CELĂLALT).
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... rămânea nepătrunsă. Dacă, încercând a reda întrucâtva trăsurile acestui nobil chip, am stăruit atât, e pentru că n-am voit să scap prilejul de a-l face să retrăiască înaintea ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit de ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit ... muște și ale cuvioșilor bondari, care din pricina noastră au pătimit. Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... unul deÂspre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia ... a face un serviciu botanicilor noștri români, le voi înșira aici. Reprezentanții cei mai marcanți ai florei noastre sunt culeși din pădurile Bucovinei și de pe moșiile de pe frontiera us-cată a ținutului Hotin: Peribicăuți, Groznița, Clișcăuți ș.a. Iată numele: Oxytropis campestris pe Mont-Blanc, la înălțime de 2000 m. Hutschinzia alpina pe Gotthardt, la înălțime de 1300 m. Potentila aurea pe Vollhorn, la înălțime de 1800 m. Gnafalium lestopod pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Ranunculus montanus pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Anemonis vernalis pe Furca, la înălțime de 800 m. Gnafulium montanus pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Crocus vernis pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Linaria alpina etc. etc. pe Grimzel, la înălțime de 1200 m. Stâncile văroase, ce trec din Bucovina hotarul în ținutul Hotinului, se desfac în două ramuri: un capăt merge spre KaÂmeneț-Podolski, altul
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce.  Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari  ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme  miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce.  Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari  ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme  miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... de mahon ferecată cu argint, un dar de nuntă al mamei mele, și așezându-se pe colțul sipetului, își număra galbenii pe cari îi aduna unul câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi, când eram fată la așa numărătoare, am auzit numărul quatrevingt și mă miram eu cum puteau să fie ... ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de tovarășii mei mai răsăriți: Vasile Ureche; Alexandru Radovici și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali în retragere), Emil Costinescu (fost ministru de finanțe), Iancu Ghițescu, un proprietar de moșii și alții, al căror nume îmi scapă din memorie. Învățarea celor dintâi începuturi ale cărței și anume după sistemul de ...
... urce Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră între două stânci, apoi disp[...]n dosul Panaghiei și pe urmă, după ce stătu o vreme nehotărâtă de-asupra prăpastiei, veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc ... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercând, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a . Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... apucat bine sau rău. Norocul însă ține cu drumețul: la câțiva pași, pe prispa unei case albe, gospodarul și gospodina dormeau sub o plapumă, lipiți unul de altul pentru a putea să înfrunte, după socotința mea, răcoarea dimineții; căci, deși în iulie, dimineața din ziua de șase era totuși destul de rece; ei dormeau duși și se legănau poate în visuri fericite; noi însă, și mai cu seamă eu, fără respect pentru toate aceste nimicuri și ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind de-a lungul Gârcina, un sat și de munte, și de câmp; de munte, fiindcă nu se mai sfârșește, de câmp, fiindcă sunt casele foarte dese. Străbăturăm deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă de case țărănești, prin care cineva merge aproape două ceasuri cu credința, de la o vreme, că ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă ... dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, De sceptru, de moșie, de neam și de popor, Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor. DESPOT Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă? LASKI Nu! n-ar putea nici dracul ... pe tron ca să le placă. DESPOT Le trebuie, se vede, un domn căzut din cer? LASKI Ba mai degrabă-un... Despot cu brațul lung de ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
... Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre ... zemli Ungrovlahiskiia za planinski i ot Almaș i Fagăraș herțegu" . Acestea să tâlcuiesc pre limba rumânească: "Întru Hristos Dumnezeul cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hristos și singur biruitor, Io Radul-voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Rumânească dentru Ungurie dăscălecat și de la Almaș și Făgăraș herțeg". Acesta iaste titulușul domnilor de atunce, începându-se pân-acum, precum adevărat să vede că iaste scris la toate hrisoavele țării. Și într-acestași chip tocmitu-ș-au Radul-vodă ... învățătură limpede și necurmată și le spunea den sfânta scriptură, și învăța pre toți, și-i adăpa cu apa milei, credinței cei adevărate. Grăia-le de pravilă și de lĂ©ge, de tocmirea bisĂ©ricii și de dumnezeieștile slujbe, de domnie și ...