Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI (MULT)

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1433 pentru CEL MAI (MULT).

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... unui zbucium. Mă cuprinsese o frică neînțeleasă. Deodată, gândul mi se opri la mama, care plecase în târg. Dar mama? întrebai îngrijat. Bâtrâna mă trase mai lângă dânsa și-mi răspunse: O să vie, conașule, n-ai mata teamă. Nu știu cât vom fi stat în această așteptare încordată. Mama nu ... clipă, apoi izbucnea din nou. Am auzit bine și mi-a rămas săpat în adâncul minții fiecare cuvânt din convorbirea celor doi soldați. Cel dintâi se întoarse și spuse, cu glas plin de spaimă: Moare, măi. Da, moare, îi răspunse celalt. Întâiul urmă: Să-l punem ici, în dosul ... grădinuței, și unul dintre ei ridică pătura. Lumina felinarului din față se întindea până acolo. Horcăitul se auzi deslușit, aerul serii parcă-i dase putere; cel ce sta întins, un pompier, înghițea în gâlgâiri adânci, parcă ar fi băut, însetat, apă. O grijă de ceva ce nu înțelegeam mă făcuse și ... am simțit mâna într-a ei. A doua zi m-am jucat, ca de obicei. Tot ce privisem cu o seară mai înainte se ștersese ca un vis. La întâmplarea din seara trecută nu mai ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect

... luat și vătavul arma, și acolo unde i-a lovit aruncătura se așeză poarta mănăstirii. În sfârșit, a tras și Ștefan cel Mare cu arcul și "unde i-a ajuns segeata, acolo a făcut pristolul în altar, și este mult loc de unde au tras până în mănăstire", zice hatmanul Ioan Neculce, care ne povestește această anecdotă despre eroul pe care moldovenii nu-l plâng ... o mare parte din bogățiile ce câștigase de la dușmanii, iar nu de la locuitorii țării sale. "Pre dinnuntrul și pe din afară aurul era mai mult decât zugrăveala", ne spune același hronicar. Biserica era acoperită cu plumb. Policandrul, hora, sfeșnicele cele mari și cele mici erau de argint. Unul însă din ... cu leșii, provățuiți la biruință de viteazul Sobiețki, o bandă de volintiri, ce se numea atunce joimiri, alcătuiți de cazaci, leși și moldoveni și înrolați mai mult pentru prăzi decât pentru războaie, veniră să înconjure mănăstirea Putnei, trași de vestea bogățiilor închise în ea. Aceste, în adevăr, se aflau într-un turn ... neguțătorii; iar din a mănăstirii nu au luat nimică, fără numai arcul lui Ștefan vodă". Acei joimiri prin aceasta n-au făcut nimic mai ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele ... ce mai bine apropiându-se de țintă, aci ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot încă este mult mai mare decât tremurânzii pigmei, cari calcă sub picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta majestoasele creațiuni ale stinsului geniu, pân'ce un funest întuneric înfășură tot orizontul. Mai ... Polonia moda hainelor scurte și a danțurilor pariziene: atâta! 6. Moscovia era o imensă pădure prin care sălta o fiară sălbatică, numită Ivan cel Groaznic. Porecla de "Groaznic" e prea moale pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... totuși nu poate a tăcea despre strălucitele fapte ale acestui domn și, în entuziasmul său, strigă: "O, bărbat vrednice de mirat, cu nimic mai prejos decât eroicii povățuitori de care noi atât ne mirăm, care, în vremile noastre, dintre toți stăpânitorii lumii mai întâi ai câștigat o biruință atât de însemnată asupra turcilor! Tu ești cel vrednic, dupre judecata mea, căruia se cuvine să ți se dea domnia și povățuirea a toată lumea și mai ales vrednicia de voievod mai mare împrotiva turcilor, după primirea și hotărârea tuturor creștinilor, lăsând pe ceilalți împărați și prinți catolici să se tăvălească în lenevire, desfrânări sau în războaie ... adaugă că, "la mesele și sfătuirile sale, Mătiaș se fălea că Ștefan vodă îi era ispravnic, pus de dânsul în Moldova". La aceste lăudări, Ștefan cel Mare răspunsese prin o cumplită năvălire făcută în Ardeal, mai ales în țara secuilor (1461), și prin luarea cetății Chilia (1462), ce era dată maghiarilor de către Petru vodă, fiul lui Ștefan v [oie ]v ... și slujitorii și gloata, întâlni pe maghiari, zic unii la Cașin, iar alții la Șcheea, pe Siret. În vremea bătăliei, Ștefan alerga unde primejdia era mai mare, încât, în minutul

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... prinde pe hoți, ci zic că o încercare de voi face și eu, nu poate să-ți aducă nici un rău. Împăratul se înduplecă și mai lăsă pomul netăiat încă un an. Sosi primăvara: pomul înflori mai frumos și legă mai mult decât altădată. Împăratul se veseli de frumusețea florilor și de mulțimea roadelor sale, dară când se gândea că nici în anul acesta n-o să ... gătiră. Le așezară, și se lăsă fratele cel mare. - Dară, zise el, când voi scutura frânghia, să mă scoateți afară. Așa și făcură. După fratele cel mare se coborî cel mijlociu și făcu și el ca cel dintâi, atâta numai că se lăsă ceva mai în jos. - Acum e rândul meu să mă las în prăpastie, zise Prâslea, văzând că frații cei mari se codesc; când voi mișca frânghia, voi ... vale, să puneți paznici, să păzească și, când va vedea că frânghia se mișcă de lovește marginile groapei, să o trageți afară. Se lăsă și cel mai mic din frați și, de ce mișca frânghia d-aia îl lăsa mai jos, și-l lăsară, și-l lăsară, până ce văzură că frânghia nu ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... mai chiaburi și mai țanțoși - tot de cei care umblă cu chebea între umere și poartă căciula pusă de-a cățeaua. Și Ionică cel prost n-avea cap să se amestece în vorba lor, c-apoi ce pățea cu nime' nu împărția, sermanul! El și la crîșmă și la ... în lături – da’ eu, măi pulică, m-aș da rob la Turci ca să mă lese numai odată să mă culc la sînul ei cel azurliu, vorba lui Tăplan. —Bine ți-ar mai fi, zise atunci un holtei tomnatic, care nu mai avea acum grijile aceste… dar prea departe ai ajuns; dacă ț-a fost de dînsa, cînd era fată mare la părinți acasă, de ... oleacă de vin. V-ați trezit și voi tocmai a treia zi după Ispas. Ea are acum bucătăria ei și degeaba vorba. Ionică cel prost, cum sta deoparte și-i asculta, nu s-a mai putut stăpîni să tacă, ci s-a sculat iute de unde ședea, a lăsat și frică și tot la o parte ... tine, ca să te scap. Numai la vară, cînd oi ave și eu de lucru, cred că om îi fi și tu. — D-apoi ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... oamenilor. - Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O ... și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna ... amândoi frații cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs și ocară, când va veni cu broasca țestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse și el să-și aducă logodnica, broasca cea țestoasă ieși din eleșteu la dânsul, se dete de trei ori ... Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel ...

 

Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte

... veni niște lăzi și tronuri prea frumoase. Fata se gândi că, daca va lua o ladă d-ale frumoasele, slujba ei nu făcea atâta, și mai așteptă până mai văzu că vena o cutie mică și necioplită; atunci ea zise: - Maică Sântă Vinere, iată că mi-am ales lucru pe cât face slujba mea ... până atunci să-mi cauți în cap. N-apucă să puie mâinile în capul ei și se repezi de luă de pe gârlă lada cea mai mare și mai frumoasă ce văzu. Sânta Vinere îi zise: - Deoarece ți-ai ales astă ladă, ia-o; dară să nu o deschizi până acasă; și când o ... într-însa. Fata luă lada și plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia și nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puț trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când ... întâmplarea asta; și fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moșneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai ...

 

Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață

... de milă dară n-aveau încotro. Și ca să-și liniștească copiii, el le făgăduia că a doua zi are să le aducă mai mult. Astfel, mai cu șoșele, mai cu momele, adormeau și bieții copii, cu nădejde că a doua zi are să fie mai bine. Dintre toți copiii, fata cea mai mare era mai tăcută și mai cu judecată. Ea rămânea cu surorile și frații cei mai mici când se duceau părinții la muncă, vedea de dânșii, îi muștruluia și îi povățuia să fie mai cu răbdare, mai îngăduitori, ca să nu se amărască până într-atât părinții. Dară, bate toba la urechea surdului. Adecă, de! Ce să zici? Ar fi fost și ... și cu el târâș se duse la curtea boierului, să le facă judecată. Boierul se miră când îl văzu și-i întrebă ce caută? Țăranul cel bogat zise: - Boierule, acest prăpădit de om, venetic în satul nostru, n-ar mai avea parte de el! după ce ți-ai făcut pomană de i-ai dat un petec de loc, el tocmai lângă mine și-a ... ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos şi ghigorţul Băiatul cel bubos și ghigorțul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un băiat. El, de la nașterea ... nu avea așa palat bogat și împodobit cu de toate frumusețile lumei. Atâta numai, că butia ajunsese la mare, și acest palat acolo se înființă. Mai gândi o dată băiatul cel bubos la ghigorț și dori ca palatul să se strămute într­o pădure. Dorința lui se împlini numat cât te ștergi la ochi. Dar așa ... fie mustrat de o proptea. Și, tot strângând pumnii și dinții de necaz, se plimba de colo până colo pe dinaintea porții, ca să se mai răcorească nițel și să-și astâmpere necazul. Bubosul văzu de pe fereastră că tot umblă pe dinaintea porții niște oameni, lucru ce nu mai văzuse el de când intrase în butie, coborî scara palatului și veni la poartă de pofti pe acești călători înăuntru și-i ospătă ca pe ... învăță a face o luntre, cu care se plimba pe apă. El lua oameni cu dânsul în luntre, cu care se învăța la mânat. Mai ...

 

Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare

... Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a ... de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele ... zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și unul și altul au avut același țel, aceeași idee sublimă: neatârnarea patriei lor! Amândoi sunt eroi, însă Ștefan un erou mai local, un erou moldovan, când Decebal este eroul lumii! În vălmășagul secolelor trecute nu e rar de a vedea unele staturi mici, susținându ... în mormânt, Moldova, pe care el o ridicase la culme, se întunecă încet-încet, pierde rangul său, drepturile sale, hotarele sale cele vechi și nu mai conservă decât numele și suvenirele domnului Ștefan. Remarcabilă asemănare de destinuri ale țării la două epoci atât de depărtate, după moartea acestor doi oameni! Ștefan ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>