Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA O STEA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 971 pentru CA O STEA.
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși ... bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer să răsufle de unde sunt striviți, Și-n forme mari, schidoale, ce arta nu imită, Se ... pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți, și p-Adis greu rănind. Pe Leaota noroasă ce ochiul n-o pătrunde, Lungit, ca ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... cărui capăt se găsește o diplomă drept recompensă, pentru a putea cîștiga o existență cinstită, am luat acela pe care l-am găsit ca să nu mor de foame. Aspirațiile mele, ambițiile, visurile ce le-am avut, ca o apă care scade nealimentată de izvoare, le-am lăsat și eu să scadă. Apele care scad însă se reîntorc în soare, eu n-am fost ... nepăsătoare pulberea ce vine să le acopere, răcoritoarea rouă a nopții ce cade, fierbințile ploi ce vin aduse de arșiți, timpuria brumă ce-o aduce schimbarea temperaturii. Zi cu zi, cînd a sunat ceasul și timpul anumit, își desface foaia și o aruncă vînturilor, plopilor, soarelui, furtunilor, înstelatelor nopți, drăgostitoarelor raze de lună, palidelor amurguri, ca și nesigurilor zori, căci niciodată viața nu-i aceeași și nu stă pe loc și nici o minută nu este la fel cu cealaltă. Nepăsătoare cade foaia care spune un ceas, care a adunat un reflex, care a legănat ... Sonerii clare cheamă, jucării prin cari toate știrile ce circulă în univers vibrează în preajma mea, tot felul de figuri patibulare apar și dispar, întinzînd o
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică cetățuie; deși terenul e mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine uscate. La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de pe scaun, întinzându-și ... clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai spăriet ... și atâtea cuceriri ale științei moderne... Dar cazul de reversie! Darwin... Haeckel... Lombroso... La cazul de reversie conductorul face niște ochi mari, în cari strălucește
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu ... mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de migdal; Un ... pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele. O, cer, tu astăzi cifre mă înveți; Putere oarbă le-aruncă pe ele, Lipsește viața acestei vieți; Ce-a fost frumos e azi numai ... ce suspină inimei amor, Istoria cu lungile ei ere Un vis au fost amar  amăgitor; Tot ce-aspirarăm, toată-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca ...
Alexandru Macedonski - O umbră de dincolo de Styx
... Alexandru Macedonski - O umbră de dincolo de Styx O umbră de dincolo de Styx de Alexandru Macedonski Efebul cu ochi palizi, flori mistice de-o clipă, Năluca argintie din bruma unui vis, A fost în scurta-i viață o muzică ce-n pripă, Plângând pe-un flaut magic, se duse în abis. Luntrașul cu chip palid i-a stat sinistru-n cale ... e un balsam, și omul, uitător. Și totuși, floarea clipei, chiar astăzi câteodată, Efebul din Novara cu ochii de mister, Reurcă din adâncuri, lumină sidefată, Ca luna oglindită de mare și de cer. La țărm îl readuce luntrașul fără milă... Îl smulg ca printr-un farmec de-al morții adăpost, Tot nalt, tot zvelt, tot tânăr — plăpând ca o
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum ... să-i numărăm steagurile lui Ghiță..." PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai coana Joițica, tocmai dumneei, care de!... să ne așteptăm de la dumneei la o protecție... TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu știe și nenea Zaharia și ea că ești omul nostru... PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, și al coanii Joițichii, și al lui ... pardon, mă dezbrac de mondir, scoț chipiul, mă-mbrac țivilește și plec... la datorie, coane Fănică. Până să plec se făcuse vreo unul după douăspce. O iau prin dosul primăriei, și apuc pe maidan ca să ies la bariera „Unirii". Când dau să trec maidanul, văz lumină la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Cațavencu, și ferestrele ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... goale se scoală și dumnealui. Plecăm noi, pleacă și dumnealui după noi. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le rușinez. Știi cum e Veta mea,... rușinoasă. IPINGESCU: Mie-mi spui? n-o știu eu?... Ei? JUPÂN DUMITRACHE: Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieșim pe Podul-de-pământ, - papugiul cât colea după noi; ieșim în dosul Agiei, - coate-goale după noi; ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani ... al lui și dumneavoastră ați mers înainte. JUPÂN DUMITRACHE: Așa am crezut și eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului; gândeam și eu: poate c-o fi stând coate-goale prin partea locului, - bunioară vorba dumitale. Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!" Cum auzii ... dus." - "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai parte de mine și de Veta!" Ei! când am auzit așa vorbă mare, n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz. IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă ... ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu ... și trage-i... La-nceput a mers, cât a mers, încet. Pe urmă, ce-i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej, de sfârâie că nu se mai văd spițele, și ajunge de trage astăzi câte 500.000 de coale numărul 12 ... le fățuiește; le lipește adresele și timbrele și haida! la poște și pe urmă la drumul-de-fier, și aicea Aghiuță iar cu coada pe
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... face semne. De aceea, Caracudi lucrează totdeauna la masa de la fereastră. — Prin urmare — zic — nu te mai țiu... ne-am înțeles: o cronică de Crăciun — „Betleemul, staulul, ieslea, steaua, magii ș. cl." — nici mai lungă de trei, nici mai scurtă ca două coloane... Mi-ai luat măsura, ca un bun ciubotar ce ești, calapodul mi-l cunoști... încalță-mă, iubite confrate, încalță-mă frumos! Drept orce răspuns, iubitul confrate deschide fereastra, pe unde ... sălbatice și domestice; în fine, picăturile de ploaie, adiarea vântului, miresmele fânețelor ș. cl. Încântat de atâtea tainice povestiri, el se-ntâlnește la horă, într-o duminică, cu Neacșa, fată vânjoasă, roșie ca un bujor și „nefardată", care nu știe franțuzește, nici nu dansează bostonul și cake-walk; dar care vorbește o românească pură, plină de farmecul originalității folclorice, și joacă hora și bătuta, brâul și chindia, de dârdâie pământul, până dă de mal pe toți flăcăii ... hors concours. * Au trecut peste două săptămâni de la acestea: vine Crăciunul. În fiecare zi, îl întreb pe amicul Caracudi: — Dar cronica? — E ca și gata. — Când mi- ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit ... talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie de foc ceresc. Poezia pentru el a fost o mângâiere, versul — o necesitate. De aceea arta lui a fost lipsită de orice șarlatanism ascuns ori superficial, de aceea nu s-a încurcat el ... sau istoric: Gruia , Doi voinici , Somnul lui Corbea și altele. Am regăsit însă, și în Patriarhale , dar mai cu seamă în Cântece , cu aceeași emoție, o poezie curată, atingătoare și simplă ca ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu ... mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de migdal; Un ... pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele. O, cer, tu astăzi cifre mă înveți; Putere oarbă le-aruncă pe ele, Lipsește viața acestei vieți; Ce-a fost frumos e azi numai ... ce suspină inimei amor, Istoria cu lungile ei ere Un vis au fost amar  amăgitor; Tot ce-aspirarăm, toată-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca ...