Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT DE CÂT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 980 pentru CÂT DE CÂT.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... Că auzind nedreptățile cĂ©le păgânești ale lui Maxentie ce făcea asupra creștinilor au rădicat asupră-i războiu și măcar că era în nevoe, atâta cât era să se biruiască de Maxentie, iar l-au încredințat biruitoriu și i-au sporit bărbățiia sufletului spre luptă, neadormita proniia lui Dumnezeu cu o închipuire de cruce pre ceriu carea zicea cu slove de stĂ©le: Cu acesta să biruești, dintru care arătare, întărindu-se bun credinciosul Constandin, atâta de tare s-au luptat cu păgânul de Maxentie, cât l-au biruit desăvârșit și l-au înecat în apa Tiverului. Luând, drept acĂ©ia, îndrăzneală de pe aceste sĂ©mne cerești blagocestivul împărat atât au procopsit în creștinătate, cât face să se minunĂ©ze toț cei ce aud. Omul iaste dobitoc, iubitor de sine. Că de ce nu să apucă? Și ce nu să ostenĂ©ște? Și cu ce nu să silĂ©ște, pentru odihna, liniștea și paza sănătății lui? Că ... să sfârșiia la apus. Și cu toate acĂ©ste pricini, carele îl îndemna spre mândrie ca pre un împărat și împărat înfricoșat, slăvit și purtător de biruință, vedeți-l cât iaste ...
... zicea, Căci n-am durdă, pui de corb, Sângele să mi ți-l sorb! Ce tot zbori și croncănești? Ori pe mine mă jelești, Ori de mine tu-ți bați joc? Rămânere-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dânsele!" Corbul cât îl auzea Din cel nor se repezea, Pe fereastră se lăsa Și pe limbă-i cuvânta: ,,Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că ... Ci cu carne păgânească, Nici cu sânge păsăresc, Dar cu sânge păgânesc!" Corbea timpul nu pierdea, El mătasea o torcea, Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea, Apoi când noaptea cădea, El cu iarba-cea-de-fier Atingea gratii de fier; Gratiile, ca de foc, Se topeau toate pe loc. Numai una rămânea Care funia ținea. Dacă vedea și vedea, Corbac timpul nu pierdea. Funia și-o apuca, Pe ... și, pe cât presupun, ea este numai o parte din vreo altă baladă ce s-a pierdut. ↑ În povești se pomenește ades de o iarbă ce are putere a topi fierul de la zăvoarele închisorilor. Ar fi de crezut că iarba-fierului nu e alta decât iarba de
... George Coşbuc - În biserică În biserică de George Coșbuc O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du Aproape, să ne fie vecin iconostasul, Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul, Și eu voi fi cucernic cât ... nfior să o spun. O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele ... și-atât de bun voi fi! Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny, Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii, De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi. Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă! Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă-n sublim, Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un cheruvim, Îmi fac din tine idol și-atât îmi ești de dragă! Oh, prinde-mă de ...
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă ... poftire boierească Să mergi la curtea domnească, Dar ascultă-mă pe mine, Căci ce simt eu nu-i a bine. Tu ești mare cât un domn, Iar de ai minte de ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... un biet sărac, Să nu semeni a Novac, Că nu-i turcilor pe plac." Grue-n Țarigrad intra, Vamă dreaptă el nu da, De haine nu se schimba, Ci pe uliți se primbla Tot în haine novăcești Cum e drag ca să-l privești! Turcii toți cât îl zăreau, Între dânșii se grăiau: ,,Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Cara-Iflac!" [3] Și pe loc ei s-adunau, Și de Grue s-aninau, Și cu Grue se luptau Și pe Grue mi-l legau Cu trei funii de mătasă, Din ele să nu mai iasă! Dar când Grue se-ntindea, Două funii se rupea, Numai una rămânea, Una lungă noduroasă, Cât un braț voinic de groasă! Turcii iute-l cuprindeau Și-ntr-un beci îl închideau, Lumea să n-o mai privească, Soare să nu mai zărească! II Grue zace ... Avea-n pliscu-i un inel Care jos cădea din el Chiar în barba lui Novac, Lui Novac, Baba-Novac. Adormitul se trezea, Și inelul cât vedea, Scotea haine novăcești, De punea călugărești, Scotea cuca ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia de acea adâncă îndoială despre sine, care le lipsește numai celor lipsiți de adevărat dar. Și, astfel, naște întrebarea: de ce ar veni un scriitor, ca atare, în mijlocul dv. ?... Numai pentru a smulge în treacăt succese de stimă în produsele pur literare ? - Nu, desigur... Un scriitor străin poate fi îndemnat să vie la dv. și de alt imbold decât dorința unei deșarte satisfaceri a amorului propriu... Întru cât, ori-de-unde ar veni el, nu și-ar permite a înfrunta legile Statului dv., sau turbura ordinea politică, ori nesocoti buna-cuvință socială, de ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe zece mii de plaiuri, Căci mejdele lui Stâlpeș băteau hotar rotund: Din granița lui Codru, ce-n preabătul afund Al Ostului domnește mulțimi ascultătoare, Trec mejdele trei sute ... fricoas-a răsări, Trăia un stol sălbatic de zmei, ce rătăci, Din alte lumi mai negre ca lumea care este, Și zmeii toți de-a rândul au prins de fată veste. Și-atunci, ca niciodată, pământul dinadins Gemu de groază multă și greu fior cuprins, Căci zmeii duși de patimi din peșteri alergară Spre munți, de vuiet aspru toți codrii se mișcară Și glasul lor de dealuri așa greu s-a izbit, Cât munții din adâncuri ca frunza s-au clătit. Zbierat-au ei sălbatici, cât negurile zării, S-au strâns un punct de
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de jale, Cât îi fi și-i== fi pe cale. Foaie verde usturoi! A plecat neica de joi... Parcă mi-e de-un an, de doi. IV De nu ț-ar fi leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurând cu capul gol. De nu ț-ar fi, leleo, milă, N-ai veni după gradină, Tremurând, cu furca-n mână. De-aș muri de dor, de drag, Târg cu fete nu mai fac, C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te ... mpărțim dragostele, Cât la mine, și la tine, Să trăim amândoi bine. XIV Frunză verde mărăcine, N-a lăsat Dumnezeu bine. Frumosul fuge de mine Și urâtul calea-mi ține! XV Frunză verde mărăcine, S-a dus neica, nu mai vine, Tuturor le pare bine, Numai mie ... zestre, Pe roșul și pe plăviț, Cumpărați din Mehedinți. Până boii veți tocmi, Amândoi ne-om logodi. XXIII Foaie verde mărăcine, Cât te ții, mândro, ...
... vedea Poarta curții închidea Și-n lanțuguri o lega Și din gură-așa striga: ,,Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el zidurile, Să deschidă porțile!" Cât Bogdan îl auzea, De sârg mi se repezea, [4] Calul își înfierbânta Ș-un răpez voinic îi da. Calul rândunel zbura Și în curte că era! Iar în curte ... Și-n rădvan că o punea Și spre țară purcedea. După ei încă venea Car mare cu druștele, [6] Grădina cu florile Și o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. Ei plecau pe la Sân-Metru Ș-ajungeau pe la Sân-Petru Și pe loc cât ajungeau, Mândră nuntă că făceau, Vestele de se duceau La vecini și-n depărtări, Peste nouă țări și mări! ↑ În ediția baladelor, partea II, publicată la Iași în anul 1853, s ... Aceste două versuri fac negreșit aluzie la uciderea celor 47 de boieri mari în vreme ce benchetuiau la masa lui Alexandru Lăpușneanu. Vezi descrierea făcută de C. Negruzzi. ↑ Adică pe la sfântul Dimitrie. ↑ De sârg, cuvânt vechi ce însemnează degrabă. ↑ Răsucirea mustății e considerată ca un semn de ...
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
... luminosul meu adaos, Într-un aprins vîrtej de spumă Să ne rostogolim în haos. Dar cînd văzui ce... porcărie (Să-mi ierți cuvântul) ați făcut, Cât sânge-a curs din neghiobie Pe bietul vostru glob de lut, — Ca spaimă, la perihelie Din zborul meu m-am abătut Și nimbul clar și trena lungă Ca o eșarfă de lumină Mi le-am ferit să nu le-ajungă Vreun strop întunecos de tină. De-atunci, iubitul meu, îmi vine De supărare și rușine Să fug...cu coada-ntre picioare Prin spații interplanetare Și să mă mistui în neant. Mă duc... Adio! Salutare! Să-mi scrii ... a ridicat grozav temperatura!... Pe galbene nisipuri arzătoare Un palmier încremenit în soare Visează lung... Abia suport căldura. Mi-am rupt în coate hainele de dril. Pe drumul ăsta lung cât Ramajana, De-o săptămână mergem cătră Nil... A poposit în oază caravana. Înmărmurit în farmecul acesta De mii de ani, Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta Și rumegă culcate lângă cort. Iar noi, în tihnă binecuvântată, Gustăm, de
... Tu-i spui: Mergi, nu ești singur în durere! Și gura ți-o-nfrățești cu sfânta gură Ce-a semănat nădejdi și mângâiere; De cel ce geme, neputând să moară, Apropii cupa liniștii de veci; Mereu sporește-a inimii comoară Și drum de zâmbet lași pe unde treci… Al nostru ești! Ce ochi văzu vreodată Că te-ai suit la cer, purtat de nori? Ce gând nebun zvârli această pată, Pe cel mai mare dintre visători? Putut-a oare sufletu-ți să fugă La cei senini ... Când jos, prin murmure de chin și rugă, Atâtea brațe tremură și-l cer? Nu, nu! Ale Golgotei reci piroane Nu te-au lipit atât de strâns pe lemn, Cât te-a legat de-acest pământ nedemn Nemărginirea rănilor umane. Atâta timp cât lutul n-o să crească Copii asemeni chipului tău sfânt; Atâta timp cât liniștea cerească Nu se coboară-n inimi pe pământ; Cât timp nu vezi aieve tot ce sameni, Și ochii toți de plâns n-or fi deșerți, Atât de ...