Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BY AMEȚIT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 169 pentru BY AMEȚIT.
Ion Luca Caragiale - Karkaleki
Ion Luca Caragiale - Karkaleki Karkaleki de Ion Luca Caragiale Odinioară, când era vodă nemulțumit de administrație, chema la palat pe ispravnic, pe magistrat și sfatul: — Bine, mă! da nu vedeți voi ce murdărie? Voi trăiți ca vitele, mă ! — Ca vitele, măria-ta! — O să vă dau afară, mă! — Să ne dai, măria-ta! — Mari ticăloși sunteți, mă! — Ticăloși, măria-ta! — Afară! Astea se petreceau pe vremea de tristă memorie când națiunea română nu-și dăduse încă, în suveranitatea ei, o constituțiune belgiană, și când presa noastră politică se reducea la Cantorul de avis și la Buletinul ofițial al lui Karkaleki. Acest celebru publicist, întemeietorul presei politice române, era însărcinat între altele să facă în Buletinul ofițial dările de seamă despre petrecerile de la palat. Vodă, care ținea foarte mult să-și lumineze norodul, aduse cu mari cheltuieli de la Brașov vreo douăzeci de lăzi cu lumânări de spermanțet — primele lumânări de spermanțet cari veneau în țară. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului — suprimarea mucărilor în așteptarea suprimării arhondologhiei și privileghiilor — vodă dăduse la palat o serată cu nouăle lumânăr. Succes enorm ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
Ion Luca Caragiale - O reparaţiune O reparațiune de Ion Luca Caragiale În numărul 29 al Tribunei din Arad, pag. 6, coloana 3, a apărut, spre aiurirea tutulor românilor de bine, o notiță minusculă, pe care a reprodus-o Românul în fruntea numărului de a doua zi, dând-o în judecata opiniei publice a întregii românimi. În adevăr, notița aceea, credea că nu i-ar fi trăznit prin cap s'o scrie nici celui mai rabiat șovinist maghiar de cea mai josnică speță. Tot a doua zi, vine în Tribuna un fel de dulceagă retractare: onorata redacțiune se lapădă pur și simplu de orice răspundere, pe cuvântul că notița aceea a fost publicată fără știrea onoratei redacțiuni, fapt care onoratei redacțiuni i se pare regretabil. Cum am zice, și batjocură - ocara nu era de ajuns. Cum asta ? Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit de așa ofensă, vrea să deschidă gura, deșuchiatul, zâmbind grațios, îi spune că a fost numai o greșală de mișcare, așa, din nebăgare de seamă, și-i cere cavalerește pardon, bătându-l amical ...
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă Politică înaltă de Ion Luca Caragiale 1899 Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură și m-a rugat să-i spun tot ce știu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere țara. Eu, care, în privința acestei afaceri, nu știu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ? - Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce știu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu ...
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...
Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu)
Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu) Cântec vechi de Mihai Eminescu Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe-un pătimaș de boală, Și mă face de alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te dezmierd. Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, Suspinând și amețit, Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier. Căci rănit sunt de amor, De nici tăiesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe cale, Zăresc chipul dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulți nuri
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...
Mihai Eminescu - Pintre stânci de piatră seacă
Mihai Eminescu - Pintre stânci de piatră seacă Pintre stânci de piatră seacă de Mihai Eminescu Pintre stânci de piatră seacă, Auzi plâns de cucuvai, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se îneacă Chipul lunii cel bălai. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, zboară, Buza-i tremură spumând, Ochii-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daÄ�na cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi cum luna înghețată, Dintr-al nourilor hău, Trece ca și visul greu  Sună-n noaptea descântată Cântul trist din ceasul rău. Și bătrâna moarte toarce Gândul ei în nefinit: Zilele din vine-ți stoarce Și când capu-ți se întoarce, Bagi de seamă c-ai
Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...
Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac Aoleo! mamă Ileană! Cată-mi vreo buruiană [1] Și cu mine-ți fă pomană. Mergi în câmp de-alege-un smoc Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. C-a fi azi o săptămână, Am văzut pe la fântână O puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă împinge. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele, Ci din buze subțirele. Blestemat să fie locul Unde mi s-a aprins focul De-mi tot plâng acum norocul. Blestemat să fie ceasul Când i-am urmărit eu pasul Și i-am auzit eu glasul. Cu pasul m-a rătăcit, Cu glasul m-a amețit; Liniștea mi-am prăpădit! ↑ În toate satele sunt babe care au specialitatea de a lecui bolnavii cu buruiene culese mai cu seamă în ziua de Sânziene după Rusalii. Ele întrebuințează cu destulă dibăcie unele leacuri ce se numesc doftorii băbești; dar mai totdeauna acele leacuri sunt întovărășite cu descântece. În notele baladei Cucul și turturica am dat două descântece, acela de deochi și de iele ; mai ...