Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BUTUCI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 45 pentru BUTUCI.

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... dă pesemne un fel de mâncare descântată ori cine știe ce. Pe preot l-au găsit a doua zi într-un târziu legat butuc, cu mușchii curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu în gură, d-abia mai putând geme. L-au dezlegat degrab, și bietul om a povestit ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n- ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

Constantin Negruzzi - Flora română Flora română de Constantin Negruzzi Publicată în Convorbiri literare , 1867, nr. 7, 1 iunie 1867 și nr. 8, 15 iunie 1867 Iași, 4 mai Onisim cerențel, D-nei Florineasca Eram încă sub plăcuta impresiune a petrecerei ce am avut la Brustureni, unde grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieței, când m-am trezit în oraș unde pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. Unde sunt șesurile verzi a râulețului ce curge prin grădina d-voastră? Unde sunt rediurile umbroase? Unde florile acele rari pentru care ne sfădeam totdeauna? Unde mai ales amabila d-voastră societate? Petrecere, flori, verdeața au lăsat numai o dulce și neștearsă suvenire! Precum vedeți, doamna mea, eram trist cu tot timpul frumos a primăverii, cu toată încântarea der erwachenden Natur, cum zice Schiller. Nu cutezam a mă coborâ în grădinuța mea, unde nu sunt decât flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi d-voastră; dar ce era de făcut? Urâtul mă cuprinsese; m-am decis! Ei bine, doamna mea! ce să vă spun? am rămas... cu gura căscată, ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit itros!— Savincă-n sus, Savincă-n jos, Savinca taie cruce-n grindă: Din casă iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... și putere Apucându-să-în urmă-îl supune. Și după cum sigurința cere Fierră-în mâni și pe picioare-i pune. Așa legat apoi ca butuc De-aci cu mare triumf îl duc. Iară tabăra văzând că-o ceată Întreagă pre un rob sângur duce, Socotind că doară-i Vlad, îndată ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb Povestea lui Harap-Alb (1877) de Ion Creangă Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii ...

 

Alecu Donici - Tunsul

Alecu Donici - Tunsul Tunsul de A. Veltman Traducere de Alecu Donici Întâmplare adevărată din Valahia de A.Veltman Fost-ați Dvoastră la București? Nu! Îmi pare foarte rău. Nici n-aveți gând să mergeți? Încă și mai mult îmi pare rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e nimică, aceasta e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>