Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BOLTA (A CERULUI)

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 185 pentru BOLTA (A CERULUI).

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

... rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță -- Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie ... în silnicia ta sublimă Pe crinul fraged ca să smulgi beția rară printr-o crimă, Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor boltă Și plumb topit în ea țâșnești a vieții aprigă revoltă, Satan, — oh! iartă-mi neghiobia. Arhanghel de-aur și de foc, Ce ...

 

Mihai Eminescu - Ca o făclie...

Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși ­ din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ...

 

Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană

Nicolae Filimon - Influenţa cometului asupra artiştilor de la opera italiană Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană de Nicolae Filimon Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeți, căci ei nu sunt decît niște corpuri luminoase și cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău. Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă că, pînă a nu se arăta pe la noi cometul Donati, mi-au mai repetat-o chiar descoperitorul lui, pe cînd mă aflam la Florența. Cu toate acestea, am rămas și voi rămînea totdauna statornic în convicțiunea mea că toate relele ce suferă omenirea vin din influența fatală a comeților. Spuneți-mi, mă rog, ar fi murit oare Friederich cel Mare daca nu venea un blestemat de comet să se așeze cu cea mai mare impertinență dasupra Berlinului? Napoleon I s-ar fi dus el oare pe corabia Belerofon, ca să se dea de bunăvoie prizonier eternilor săi inemici și să moară la insula Santa Elena, bătîndu-se cu șoarecii? Dar astea sunt ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

... ager decât vicleanul șarpe Vrăjmaș al omenirii ș-al vechii fericiri. Care e al ei nume? și cine nu îl știe? -- Diplomația! ce spaimă, o, cer! ce grozăvie! Iadul acum răsună de veselii spurcate, Satan în triumf zbiară și urlete grozave Urlă lung și răsurlă în bolțile-nfernale, Tot duhul rău ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...

 

George Coșbuc - Faptul zilei

George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie    Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge    Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere,    A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată    Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării    S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie,    Se urcă pe culmi. Din ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... bată cu mânie. De la apusse ridică nori negri și mari și înghit seninul cerului. Norii se rostogolesc posomorâți, dăsfășurându-și pânza lor cernită. Întreaga boltă a cerului s-a stins, a pierit în întunericul lor. E un haos negru și nepătruns. Nu se mai ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... se afunda în întunericul fară fund al fierăriei. Fumul de bură se dezlegă într-un cernut de ploaie măruntă și deasă. De la pământ la cer întunecimea era una, adâncă, neagră, că n-ai fi zărit la doi pași, că nu ți-ai fi găsit ochii și gura. Numai către miazănoapte ... ce murdar!" I-am răspuns, cu lacrimile în ochi: "Cine n-ar vrea sa fie curat?" Un tânăr spunea cu scârbă tovarășului: "Uh! cum cere!" "Cer fiindcă n-am. Dacă aș avea, aș da!" O fetiță, gătită ca o sorcovă, a șoptit mă-sei: "Ce ochi negri! ce ochi ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte ... văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri ... o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte ... văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri ... o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>