Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BLONZI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 176 pentru BLONZI.
... apoi chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise încet, perdeaua se dede într-o parte și dintre creții perdelei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în față, astfel încât ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub ... un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se ridica ea în albeața cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund și mic din haina decoltată — astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul gâtului ei ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... astă dată, nu mai era ca acum treizeci de ani, pe șesul Trotușului, la stejarul din Borzești; era o adevărată bătălie cu tătarii. Ștefan cel blond cu ochii albaștri gânditori, călărea, nu ca atunci pe o nuia de alun, ci un cal aprig de soi moldovenesc [3] și alerga ca un ... ca în timp de grea cumpănă, roș era pământul jos de sângele ce gâlgăia. Dar sufletul bătăliei, acel ce vedea și stăpânea toate era chipul blond al lui Ștefan, care se arăta pretutindene ca o icoană de îmbărbătare, dând inimă oștenilor lui și făcându-i să meargă la biruință sigură. Și ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
George Coşbuc - Jertfele împăcării Jertfele împăcării de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X I În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe stă trist, mucigăit, Și numai câteodată în jurul său revine Mișcarea vieții calde, când paveze quirine Răsar de după ziduri — de două ori pe an. Atunci legionarii colosului roman Ies grabnici ca furtuna și tari ca răzbunarea, Dar nu le simți nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, Se-mprăștie deodată și iar s-adună des Și pier în crâng. Se joacă ? Dar iată-i! Dânșii ies Mai mulți! Erau o sută și-acum ei sunt o mie, Mai iuți și mai năvalnici, mai plini de vijelie. S-amestecă, s-aruncă popor peste popor ! Ies fulgere din suliți, dar sulițele mor Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ; Ajung acum la piepturi, cu pumnii-și fac ei cale Prin șiruri teutone : nici țipete de guri, Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri De pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă- ...
Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni
... doamna Cutare, rubensiană, nu mai puțin elegantă, îmbujorată de emoție; foarte tânăra doamnă Bigoudiano, un vis strălucitor de-al lui Watteau, răpitoare cu păru-i blond-auriu care se buclează natural, fără nici un artificiu, un boboc de trandafir gata să se desfacă la razele lui Phoebus, armonizându-se plăcut cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel) Nicolae Iorga de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 18—19—20, mai-iunie-iulie 1911, p. 389—394. Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor. Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui. Azi e concret, peste haina lutului, înveștmîntă ca noi toți, un sacou ori redingotă în zile de sărbătoare, poartă pe genialu-i occiput o panama sau un sombrero. Cînd însă toate acestea vor deveni inutile și vestmîntul de ștofă va dispărea împreună cu cel de lut și de celule, atunci numai se va reîntoarce și va răsări pretutindeni, la capătul tuturor răscrucilor, de unde pornesc cărările, ca supraomenescul Bosco, care era semnalat deodată la cele patruzeci de bariere ale unui tîrg. Legendara figură a lui va reveni nălucitoare din paginile tuturor cărților și manuscriselor, din infoliile tuturor jurnalelor de pretutindeni și de peste tot locul. Amintindu-se figura lui și cercetîndu-i-se opera, ...
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
... noaptea largă și profundă, Am rătăcit cu zeci de mii De metri pe secundă, Și diafană m-am ivit, Din periodă-n perioadă, Ca fulger blond încremenit Să-mi desfășor spectrala coadă Pe cerul nopții la zenit... Planetele cu sateliții, Purtîndu-și mîndre paraziții, Mi-au dat portretul prin gazete Și ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul ... a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul ... a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și ...
Ștefan Octavian Iosif - În treacăt
... țărm, acolo, mică și curată, O casă cu ferești strălucitoare... În glastre rîde floare lîngă floare, Iar printre flori un alb profil s-arată... Căpșorul blond întraurit de soare Se razemă de mîna dalbă... Iată ! Doi vineți ochi în suflet mă săgeată : Să fie numai o părere oare ? Mi s-a ...