Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVÂND O FORMA FRUMOASA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 128 pentru AVÂND O FORMA FRUMOASA.
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... împrejurul căreia stau cele douăsprezece jețuri goale, sofrageria parcă își aștepta oaspeții. Într-un bufet încăpător, faianțele vechi și sticlăriile groase de cleștar răsunau ușor. O pendulă veche își scria umbra lanțurilor cu greutăți pe pereți. Tata dete la o parte un jeț, stricînd simetria ospățului la care doar numai umbrele veneau să se mai așeze, deschise zgomotos bufetul, prețui parcă ce era într-însul ... foi și păsări, cătă de aproape la monogramele vechi săpate pe ele, desfăcu în treacăt giulgiurile de in albe ca zăpada, ce stau frumos orînduite; și aruncînd încă o privire de stăpîn peste toate, mă luă de mînă și ieșirăm într-un balcon. Aerul curat al văzduhului, care nu-i al nimănui, mișcă în ... alba mantă a omizilor, era un străjer care își aduce aminte, un simbol tăinuit, un copăcel de aloes care nu înflorește decît la o sută de ani o dată. Sfios și trist stătea lîngă bătrînă, ca măsurîndu-se în vîrstă amândoi, ca doi prieteni vechi ce au aceleași amintiri, dar care tac așteptînd ... cînd va veni timpul; unul odrăslind o floare ca o
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... anotimpurile, vin pe rînd s-o zugrăvească cu penelele lor înmuiate în aur și purpură, în lumină și întuneric, lui nu-i mai spunea nimic. O ură împotriva orînduielii acestea veșnice, care pune același verde pe copaci primăvara și amestecă același albastru spălăcit în fundul izvoarelor, îi umplea inima și-l ... de altă viață. Nepăsătoare, natura își reluă somnul, ca și cum cerul n-ar fi rămas văduv de un astru de foc, ca și cum o nestemată n-ar fi căzut din uriașa salbă ce-o poartă la gît universul. Enric alergă însă și în locul lacrimilor de foc află niște simple scorii calde încă, vreo cîteva pietre sfărîmate, cîteva biete ... comoară o bucată de timp și apoi, într-o zi, dispăru cu desăvîrșire. Enigmatică îi rămase casa cu obloanele și ușile zăvorite, pînă ce, într-o dimineață, îmbătrînît și purtînd ca o lumină lunară pe față, apăru aducînd, spre mirarea vecinilor, un șir nesfîrșit de bolovani, de pietroaie de toate formele și în toate culorile. Visul lui ... tainicul dor născut într-însul, hotărî să înfăptuiască cerul pe pămînt. Din materialul acesta căzut din toate astrele și adunat pretutindeni, visă să-și dureze o casă, să-și înalțe ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
... rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de ... al Bărăganului! Să lăsăm însă astea și să venim la artistul meu — bărbierul care mi-a ras întâi barba și care mi-o rade și acuma... întâi o rădeam că n-o aveam, azi o raz că o am — albă... Bărbierul meu a fost în tinerețe corist la teatru. Știe să cânte cu ghitara, cu flautul și cu țimbalul â ... ruperii rândurilor, și artistul meu, ridicându-se-n picioare și scoțându-și ghitara de pe gât, a anunțat publicului: — Mâine seară mai frumos! Mai frumos... nu se putea. Însă nu e numai artist, este și un om de spirit. Pe vremea războiului din 78 avea ...
... în care nuanțele stinse stăpîneau și o umbră de galbăn, ca un praf de soare căzut într-un amurg, lupta să se vădească. Sfios i-o arăta, neputînd o clipă să bănuiască ce potrivnic avea să-i fie albastrul și ce război civil avea să se dezlănțuiască pentru galbănul acela nevinovat presurat pe stofa lui, ca pe un gobelin învechit. Urme de aur strîs poartă atîtea lucruri din lume ... Și precum se întîlniră luminile stofelor ridicate în mînile lor ca niște steaguri, tot astfel li se întîlniră și luminile ochilor. În nuanța țesăturii ce-o flutura, era ochii femeii, și străluciri tot așa de reci și de tăioase aruncau spre ochii celui ce-i avea ca și stofa ce și-o alesese. O vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce-l auzise de-atîtea ori se dezlănțui nestăpînit. Îndurător privi el ... celor doi îndrăgostiți după care adineauri își întorceau toți ochii cu jind mergea și ea; el, ca un detectiv în urma ei, iar mult îndrăgostita o clipă mai înainte ca o panteră scăpată dintr-o ...
Mihai Eminescu - Rime alegorice
... s-acoperi ochii tăi de gheață, Ca nu cumva să se topească iute De a privirei ei tiranică dulceață." Mă sui și plec... o umbră sunt din basme Și o fantasmă sunt între fantasme, Prin mâna mea de o ridic se vede Ca și prin corpul străveziei iasme. Din ce în ce cu toții se apropii. Grădini lucesc și flori creșteau cu snopii, Iar ... Și-n loc de morți ființe vii, ce vesel, Cu hohot râd  serbează bacanale. Unde-s acum fantasticele șeme Prin care luna străbătea-ntr-o vreme? Acele mii risipuri din pustie Trăiesc... nici unul moartea nu și-o teme. Când ar avea moarte o vecinicie De-amor, de viață și de nebunie, Ei nu s-ar veseli atât de tare Precum o fac în astă moarte vie. Ici vezi femeia plină și bălaie Ce lasă-ncet să cadă a ei straie; Zâmbind rămâne-n mijlocul ... un vechi ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă  Cu toții strigă, nimeni nu ascultă; Ocări frenetici sunt o ...
... lăsat încetișor, Ca un copil, plecându-și capul Pe pieptul meu să i-l mângâi: Ce dulce e!... Toată viața Vreau lângă tine să rămâi! Frumos îi mai miroase părul, Miroase toată ca o floare. Mă uit la ea atâta farmec Îmi arde inima, mă doare... Ș-am sărutat-o mult și lacom, Am sărutat-o, scos din minți, Pe ochii reci, pe gât, pe gură, Cu mii de sărutări fierbinți. Târziu ne-am despărțit... cu-ntoarceri, Cu trăgăniri copilărești. Ș ... Doamne, și iubirea asta!... Acum, eu cred că ea mă vede, M-acoperă cu dulcea, casta Și visătoarea ei privire. Iubit de ea, mă simt frumos, Și parcă nu mă-ncape lumea... Ce mândru calc și radios! Văd satu-ntr-o lumină nouă. Mă simt ușor, mi-e cald, mi-e bine, Și oamenii, mai veseli astăzi, Privesc cu dragoste la mine; Și toate par înfiorate ... mă-nghite, Pierdut și neștiut de nimeni În golul vremii neclintite. Mereu pe-aceleași pagini caut Un semn, știut mai dinainte... A, iat-o filă îndoită... Icoana ta-mi răsare-n minte, Te văd citind aceste rânduri, Te simt gândindu-te la mine, Urzind, pe-o ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre ... fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codrii se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm  se-ndoaie ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre  eu pe valuri îi ... vane Caut norocul spre-a te-afla pe tine, Noroc lumesc  zâmbiri aeriane! Las pe-alții să zidească din ruine Zidiri de-o zi pe răbdătoarea spată A vechiului pământ, ce nu-i de mine. În furnicarii din Apus ei toată Viața-și fac doruri nebune ... mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare. Nevasta lui e-acea Șeherezade, De-nțelepciune plină și de frumusețe: Ș-a o privi doar soarelui se cade. * Într-un sarai cu cůpola rotundă, Pe scări de marmură îmi urc piciorul, Pe stâlpi înalți las umbra să
Ion Luca Caragiale - Arheologie
... a zis cu drept cuvânt că, precum naturalistul poate reconstitui, după câteva oase împietrite de vremuri, structura completă a unui animal de o speță dispărută, asemenea arheologul și istoricul pot reconstitui o epocă, un tip de civilizație, stinse de mult, după niște ruine. Arhitectura este arta care ne dă, mai bine decât oricare alta, măsura dezvoltării materiale ... luxul, îl suplinea totuși cu mult bun-gust; că desprețuia piatra și bronzul, dar le înlocuia cu mult succes prin teracotă și tinichea, pentru cari avea o deosebita simpatie; că, neavând destui bolovani pe gârlă, cultiva cu multă pricepere fabricațiunea pietrii artificiale; că era așa de învățat, încât nu mai avea nevoie să mai citească, și de aceea n-avea nici o clădire de bibliotecă. Arheologul ar mai constata la epoca noastră o deosebită repulsiune pentru monotonia liniei drepte, o pronunțată pornire contra calapoadelor simetrice demodate, ci, dimpotrivă, o mare înclinare, aproape un cult pentru liniile și formele capricioase, adică strâmbe. Ar constata indiscutabil această dragoste de strâmb după mersul stradelor, după fizionomia piețelor ... pasiuni de strâmb se va vedea cât a fost de irezistibilă mai cu seamă la Teatrul Național. În adevăr, acest monument, clădit într-
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... chip deosebit de ceilalți — aceasta se va lămuri deplin de către cei care, uitându-se îndărăt, la lucrurile timpului nostru, vor putea îmbrățișa cu o privire mai senină, în orice caz mai pregătită, vederea largă pe care o deschide ochiului o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca ... podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos — "treimea cea de o ființă și nedespărțită" a credinții lui, a singurei lui religii. O copilărie de sfânt. S-ar părea uneori că soarta, în înțelegere cu natura, de la început alege, înseamnă și ia subt ocrotirea ei pe cei ... două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În urmă — din atâta viață irosită pe meleagurile acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe- ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci ... a-și fi terminat chemarea literară. Și nici atenția publicului nu mai era îndreptată spre poezie; o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub ... și o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antică o realitate brută pe lângă Madona modernă, și strofa O, cum Rafael creat-a, prin care poetul rezumă încă o dată compararea, nu
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ... gol ce râde Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean. O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți Ca să vedeți ce bine prin bine o să ias'; Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreț, Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț. Formele se schimbară, dar răul a rămas ... cu-ncetul s-or topi; Va crește tot ce-n lume este menit să crească, Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A ... ...