Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATÂRNA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 257 pentru ATÂRNA.
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca și aspra cuvântului haină Pe-al gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă- ...
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F Ce ne trebuie nouă? de Alexei Mateevici Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deștepte, să muncească mult la învierea lor națională, adică la trezirea poporului lor, și să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toți binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie șters, și atunci numai noi o să fim vinovați de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobște acele dreptăți, la care trebuie să ne gândim întotdeauna și care ne vor scăpa de întuneric și nevoi, dacă le vom dobândi. Trebuie să ne dăm bine seama de cele ce avem să cerem și să fie ele întipărite în mintea noastră tare și lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta și astfel să ne încâlcim și să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuință ca noi cu toții să ne înțelegem datoria noastră către noi ...
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...
Alexei Mateevici - Spre lumină!
Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet Adevăratul poet de Bogdan Petriceicu Hasdeu Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe inima la tot minutul: Vrăjmașii și-au ales același loc! Cumplită-i lupta! ea se poate simte! Dar n-o deplânge-al graiului penel: El zugrăvește plastice morminte, Mormântul inimii i-ascuns de el! Sunt clipe când văpaia cea sublimă Se urcă, strălucind ca meteor: Se pare că splendoarea se dărâmă Pe elemântul ce-o poprește-n zbor! Sunt clipe când povara târâtoare Întinde falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și-apoi rostesc osânda: "îi
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Alb și negru
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Alb şi negru Alb și negru de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. I, nr. 3, 15 februarie 1888. Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus, Totu-i alb și rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus. Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără față Fără nori și fără soare, greu atârnă alba ceață. Șerpuiește-n aer fumul și se-ntinde alburiu Din colibe, troienite,ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea cată negre benghiuri în albeață; Pân' și umbrele sunt albe pe cea marmură de gheață Însă iată, ca șiraguri de călugări în sobor. Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe șes cobor Și de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agață... Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă Din iarnă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus. Totu-i alb și rece totul: jos—omătul, bruma — sus. Moartă-i lumea cea albită, peste care fără față, Fără nori și fără soare greu atârnă alba ceață. Șerpuește-n aer fumul și se întinde alburiu Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea-ți cată negre benghiuri în albeață: Pan'și umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiață. Însă iată, că șiraguri de calugărei în sbor, Văd ceva negrind în zare: doar ele pe șes cobor Și de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agață... Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Nocturnă (Iosif-Anghel) Nocturnă de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui G. Arghirescu Cu șvarțul meu stau singur și e pustiu localul. Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri țalul. Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă. Patroana, ca un Buddha, troneaza sus, la casă, Umplând cu cifre golul fatalului registru ... Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru, Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr ... Bănuitor scrutează al șirurilor număr Și vede că în vreme ce-și mișcă-a lui pendulă, Treptat și capitalul sporește cu o nulă ... Surâde sus, pe rafturi, o gamă colorată De sticle-n care doarme, hermetic astupată, Facticea veselie așa de scump plătită ... Supt orice etichetă pândește o ispită ... De fum pălite-atârnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie, Pe-oglinzile murdare, făcând să repercute La infinit macabrul acestei scene
Dimitrie Anghel - Nuntă la țară
Dimitrie Anghel - Nuntă la ţară Nuntă la țară de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel În vreji de iederă nemuritoare Cuprins e tot pridvorul ca-ntro-o plasă. Și ici un strugur, dincolo o floare Atârnă așezate de mireasă... E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. În fața casei cântă barosanii Încredințați de-nalta lor chemare; Își uită reumatismul veteranii Și cercul horei crește tot mai mare… Dar iată că mireasa-n prag s-arată Și, după vechea datină păgână, Ea își desprinde vălul ei de fată Și-l ține-o clipă fluturând în mână. Asemenea unui stol de rândunele Vin fetele în ceată zgomotoasă Și mâinile se luptă între ele Cercând s-apuce vălul de mireasă... Bucăți e-acum vălul de zăpadă Și ea, zâmbind, duioasă, îl împarte Și fost-a scris ca un crâmpei să cadă Și-asupra mea, cum stam privind deoparte Și m-am gândit la anii mei pustii Și la a mele-mprăștiate cânturi- Așa mi-m rupt eu sufletu-n fășii Și l-am zvârlit la cele patru
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...
Dimitrie Bolintineanu - Daniel Sihastru
Dimitrie Bolintineanu - Daniel Sihastru Daniel Sihastru de Dimitrie Bolintineanu Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vărsarea serii un străin sosi. — ,,Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!" — ,,Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune." — ,,Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins; Însăși a mea mumă astăzi m-a respins! Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?" Daniel Sihastru domnului a zis — ,,Ma înșeală-auzul ori eu am un vis? Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! Ce e oare traiul, dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit? Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e totd-odată pace și furtună. Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi Pentru neatârnare, oameni și pământuri; Dar nu ai p-acela ca să-i umilești! Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești! Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă, Altuia mai harnic locul tău ...