Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APROPIA II APROPIAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 181 pentru APROPIA II APROPIAT.
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: ,,Dă, Doamne, pe ... ntuneca Și curgea deodată Ploaie spumegată Ce face pâraie Și umflă șiroaie. Dar oricât cădea Mândra n-o oprea, Ci ea tot venea, Și s-apropia. Manea mi-o vedea, Inima-i plângea, Și iar se-nchina, Și iar se ruga: ,,Suflă, Doamne,-un vânt Suflă-l pe pământ, Brazii să ... pe pământ Paltini că-ndoia, Brazi că despoia, Munții răsturna, Iară pe Ana Nici c-o înturna! Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia Și amar de ea, Iată c-ajungea! IV Meșterii cei mari Calfe și zidari, Mult înveselea Dacă o vedea, Iar Manea turba, Mândra-și săruta ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... flori crescând și prefăcându-se într-o ființă albă, grațioasă și încântătoare; o minune cerească, o închipuire fără seamăn pe lume! Acea floare însuflețită se apropia de dânsul, se pleca zâmbind asupra lui; îi zise câteva cuvinte misterioase, și apoi se făcu nevăzută în seninul albastru al cerului. De atunci X ...
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină Banul Mărăcină de Vasile Alecsandri I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici. Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo- ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...
Alexandru Vlahuță - În fericire
Alexandru Vlahuţă - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...