Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AMUȚI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 76 pentru AMUȚI.

Duiliu Zamfirescu - Djali

Duiliu Zamfirescu - Djali Djali de Duiliu Zamfirescu Acolo unde râul plângând murea în mare, Djali-și găsise luntrea. O dulce legănare De vânt, încet o duse pe tainicul canal. Treceau întinse umbre de nori din val în val, Furând razele lunii, și-n zborul lor cel mare Scriind pe fața apei poveste marinare. Văzduhul amuțise. Se-ntuneca. Furtuna Se-mlădia pe mare. Tuna. Pierise luna. Din când în când, un zgomot străin, din altă lume, Țipa; geniul mării striga totul pe nume: Nori, vânt, curente, glasuri se deșteptau. Djali Desprinse de la barcă lopata și-o zvârli. Apoi vorbi: “Ce-mi pasă de tinerețea mea Când port fără de voie în pieptu-mi o ruină De dor, de suferință, de-amărăciune plină? Când nu pot nici să sufăr așa precum aș vrea? Ce-mi trebuie lopata când văd că fiecare Născându-se-și începe un cântec de-ngropare, Când știu că-i dat să fie viața pe pământ, Al fericirii noastre cel mai adânc mormânt, Când și pe poarta vieții ca și pe-a morții poartă S-a scris cu slove negre aceeași vorbă moartă: Durerea? Deci furtuna și vânturile sale Să-mi ducă ...

 

Henry Wadsworth Longfellow - Glontele

... pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe ...

 

Ioan I. Ciorănescu - Deschide pleoapa

Ioan I. Ciorănescu - Deschide pleoapa Deschide pleoapa de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție     Deschide pleoapa ochilor când lângă tine vin     Deschide-o larg precum o scoică dezghioci     Și-nfige-n mine ca o lance al primăverilor senin     Să-mi amuțească brusc ale tăcerii voci.     Cerul ochilor tăi e atât de larg     Că-mi plimb privirea-n ei și cu băgare de seamă     Cum aș merge cu o cupă scumpă pe care mi-ar fi teamă s-o sparg,     Da, mi-ar fi teamă.     Privindu-te, eu simt imensitatea unui nou haos,     Și sufletul mi-e ca o statuie care cunoaște doar repaos ;     Gânduri ciudate – ca priveliștile pe geamul unui tren –     Fulgerătoare prind în mintea mea să se înșire.     Deschide pleoapa ochilor tăi obsedanți ca un refren,     Căci doar când te privesc, zăresc că am și eu

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare ...

 

Ion Luca Caragiale - Versuri

... nțelege și-ar mai putea simți, Invidia nedemnă, barbară și perfidă, Ori ignoranța crudă, profană și stupidă — Virtuțile moderne – pe loc te-ar amuți. Ce-mi spui de poezie, de-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele ...

 

Mihai Eminescu - Aveam o muză

... s-a stins. Îmi plac a nopții turburate oare, Îmi place de dureri să fiu învins; O, de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată! Eu nu văd munții înecați de nouri, De care gându-mi vultur s-acăța; N-aud a ...

 

Mihai Eminescu - Iubitei

... sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pân-ce de fericire-oi muri ...

 

Mihai Eminescu - Sara pe deal

Mihai Eminescu - Sara pe deal Sara pe deal de Mihai Eminescu Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; Sub un salcîm dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gînduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrțîie-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curînd satul în vale-amuțește; Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbește: Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viața lui

 

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...

 

Nikolaus Lenau - Surugiul

Nikolaus Lenau - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>