Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AMICĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 91 pentru AMICĂ.

Cincinat Pavelescu - Unui om fără meserie

Cincinat Pavelescu - Unui om fără meserie Unui om fără meserie de Cincinat Pavelescu Susții mereu că Cincinat Nu e poet, ci magistrat. Dar bine-ar fi să lămurești, Amice, tu ce naiba

 

Cincinat Pavelescu - Unui tânăr pletos

Cincinat Pavelescu - Unui tânăr pletos Unui tânăr pletos de Cincinat Pavelescu Ți-e mare părul, n-am ce zice, Și poate place la femei, Dar ca să fii poet, amice, S-ar cere și ceva

 

Constantin Stamati - Omul și pământul

Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii...   Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...

 

Dimitrie Anghel - Marină

... Dimitrie Anghel - Marină Marină de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , dec. 1912 O, mare iubită ! Ce bună amică ești tu cu poeții ! Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lîngă pupă. Viu aeru-mi umflă plămînii de parc-aș sorbi dintr-o ...

 

Dimitrie Anghel - Umbre

... într-o urnă funerară; E iarnă azi și, fără voie, eu văd o zi de primăvară; Și mă simt iarăși lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică... În casa toată urcă pacea unei vieți întemeiate. Și la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră, Și nu-i un ram ...

 

George Coșbuc - Gramatica și medicul

George Coşbuc - Gramatica şi medicul Gramatica și medicul de George Coșbuc Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul. În școală eu, firește, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia, Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia. Deseară, când băiatul se duce la părinți, El spune ce-i prin școală și prinde să recite: Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți Ca cei scoși din sărite. Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne. Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine, ...

 

George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună

George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună Un începător de talent: Apostrofe la lună de George Topîrceanu "Per amica silentia lunae..." Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai paraziții uriașului tău frate! Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur, Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, — Câți săraci din lumea asta, când lucești în noaptea tristă, N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă? Sloi de-argint ce se topește în azurul dimineții! Veșnic te-au iubit amanții, veșnic te-or cânta poeții Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare, Dar tu vei rămâne veșnic rece și nesimțitoare. Apariție banală ca un fund de farfurie! Talere cu două fețe! Cap de monstru fără trup! Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie! Felinar! Conrupătoare de minore! Cantalup! Cum poți tu privi de veacuri globul nostru de argilă Și atâta suferință, — fără să te stingi de milă? Pieri în noaptea neființei, rece simbol de minciună, Piei și lasă-ne mai bine cerul nopții fără

 

Heinrich Heine - Ca visurile

... vrăjite șoapte. Prietenoasă trece luna Călăuzindu-mi pas cu pas; Dar eu m-opresc în umbra porții, Strigîndu-i vesel: — Bun rămas. Îți mulțumesc, amică veche, Că-mi luminași frumos pe drum; Treci mai departe, luminează Și celorlalți pribegi, de-acum. Iar de găsești pe vreun ibovnic Ce plînge, tu ...

 

Horațiu - Către Mercur

... cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Vulturul și bufa

Ion Heliade Rădulescu - Vulturul şi bufa Vulturul și bufa de Ion Heliade Rădulescu După multe protestații, Veniră la stipulații Vulturul și bufnița, și făcură,-n fine, pace; Însă ciocul, ghearele suveranului rapace Da cam multă bănuială Bufniței de a se teme Pentru puișorii săi. (Avea, biet, și ea-ndoială Pe această de foc vreme , Când cei răi devin mai răi.) Vulturu-și dete cuvântul, și cuvânt de împărat, Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat Puișorii aliatei. "Ca mai sigură sa fie Familioar-alteței-tale — Zise suveranul vultur verișoarei dumisale — Și lămurit să se știe, Fă bine și mi-o descrie, Ca să știu a mi-o scuti." "Zău, nu poți a te-amăgi, Zise bufa, căci natura Pui pe lume mai frumoși Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura, Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, grațioși, Și când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare E mai dulce decât zisa voce de privighetoare." Nu trecură zile multe: după legea domnilor Și legea-mpăraților, Ieșind la vânătoare mărirea-sa vulturul Și-n svol făcându-și turul, A fame ca o streche În ...

 

Ion Luca Caragiale - Căldură mare

Ion Luca Caragiale - Căldură mare Căldură mare de Ion Luca Caragiale 1899 Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Subt arșița soarelui, se oprește o birje, în strada Pacienței, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă. În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin de dignitate. Domnul: Domnu-i acasă? Feciorul: Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară. D.: Dumneata spune-i c-am venit eu. F.: Nu pot, domnule. D.: De ce? F.: E încuiată odaia. D.: Bate-i, să deschidă. F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat. D.: Care va să zică, a plecat? F.: Nu, domnule, n-a plecat. D.: Amice, ești... idiot! F.: Ba nu, domnule. D.: Zici că nu-i acasă. F.: ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>