Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALINTAT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 70 pentru ALINTAT.

George Coșbuc - Sub patrafir

... pe flăcău să-l cat Să-i cer iertare. Și nu mai știu... atâta-i tot, Ba, taică, stai ! E cu vecinul. Pe palme m-alinta creștinul Și drag m-avea ca pe-un nepot... Și eu i-am sărutat nevasta ! EI moș, ea o copilă-abia. Mi-a fost ...

 

George Coșbuc - Vântul

George Coşbuc - Vântul â†�â†� Rugămintea din urmă Vântul de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, ...

 

Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan

Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan Cîntecul lui Pan de Gottfried Keller , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , an. III, nr. 39, 26 septembrie 1904 Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară. Azi, fiind cu voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară. A-nceput departe-n margeni cel mai tînăr să s-alinte Și un freamăt și un clatin s-au pornit apoi-nainte : Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri, Și vîrtejul printre vîrfuri se rostogoli pe dealuri. Iar acum cînta-n coroane, șuiera-n văzduh furtuna,  Pînă-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet, falnic Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic ! Mîndru joc era, asemeni unei mări cînd se revarsă, Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă. Tata Pan făcea doar însuși vechea ceteră să sune, Învățînd copiii, codri, melodiile, străbune. Și din cele șapte tonuri ce cuprind în ele toate Cîntecele, vechiul meșter ce minuni de cîntec scoate ! Tinerii poeți și cintezi stau și-ascultă în tăcere ; Pitulați în tufe dese sorb cîntarea cu

 

Heinrich Heine - Nimfele

Heinrich Heine - Nimfele Nimfele de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Floare-albastră , 10 ianuarie 1899 Bat valuri plescăind în țărmul Pustiu, și luna-i sus, pe mare... Pe dună zace cavalerul Cuprins de leneșă visare. Ies albe nimfe din adîncuri, Un văl ușor e a lor haină; Crezînd că doarme dus voinicul, S-apropie de el în taină. Întîia stă, i-admiră coiful Cu penele strălucitoare, A doua și-află joc cu lanțul Și ciucurii la cingătoare... Și, fulgerînd din ochi, a treia Îi trage spada sclipicioasă: Proptită-n spadă mi-l privește Și-i rîde-n față, drăgăstoasă. A patra drăgălaș s-alintă Pe lîngă el, șoptindu-i glume: — O, de-aș putea să-ți fiu iubită, Drag făt-frumos din altă lume ! A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret, el nu deschide ochii, Se simte-așa nespus de bine: Sub farmecul tăcut de lună Se lasă răsfățat de

 

Horațiu - Către Mercur

Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru                        ...

 

Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu)

Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu) Înserare de Iulia Hasdeu Nox erat et coelo fulgebal luna sereno... (Horațiu) E noapte... doarme totul, Zefirul însă-i domn; Căci vrînd s-atingă roza, Învins-a-n drum pe somn. Glumind, el balansează Copacii-n visul lor; În jurul lumii-acuma Dansează-un negru nor, Așa c-a ei lumină Nu va mai stingheri Pe doi iubiți, ce-n pace Să fie, ar dori; Iar florile-alintate Mireasma și-o răsfrîng. E-atîta vrajă dulce În adormitul crîng! Nu-i nici un singur zgomot... Și filomela chiar Tăcut-a prin tufișuri, Visînd în tainic har. E ora cînd flăcăul Așteaptă-n doru-i sfînt La poarta mîndrei sale: Viață... sau mormînt.

 

Mihai Eminescu - Către Mercur

Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horaţiu) Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor ...

 

Mihai Eminescu - Pajul Cupidon...

Mihai Eminescu - Pajul Cupidon... Pajul Cupidon... de Mihai Eminescu Pajul Cupidon, vicleanul, Mult e rău și alintat, Cu copii se hârjonește, Iar la dame doarme-n pat. De lumină ca tâlharii Se ferește binișor, Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor; Cordeluțe și nimicuri, Iată toate-a lui averi... Darnic când nu vrei nici una Și zgârcit dacă le ceri. În volumul ros de molii Cauți noaptea adevăr Și-ntâlnești lipită-n file Vița-i galbănă de păr. El dă gânduri nențelese Vrâstei crude și necoapte, Cu icoane luminoase O îngână-ntreaga noapte. Când de-o sete sufletească E cuprinsă fata mică - A dormit cu ea alături Ca doi pui de turturică. E sfios ca și copiii, Dar zâmbirea-i e vicleană; Dară galeși îi sunt ochii Ca și ochii de vădană. Gât și umere frumoase, Sânuri albe și rotunde El le ține-mbrățișate Și cu mânile le-ascunde. De te rogi frumos de dânsul, Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture

 

Mihai Eminescu - Serenadă (Victor Hugo)

Mihai Eminescu - Serenadă (Victor Hugo) Serenadă de Victor Hugo Traducere de Mihai Eminescu Când tu dormi lină, pură Sub ochiul meu umbros, Suflarea ta murmură Cuvânt armonios, Pe corp neacoperită Lipsindu-ți vălul tău; O, dormi, o, dormi iubită, O, dormi, o, dormi mereu. Când râzi, pe a ta gură Amorul a descins, Orice prepuitură Deodată s-a și stins; Zâmbirea ta-i ferită De orice cuget rău; O, râzi, o râzi iubită, O, râzi, o, râzi mereu. Când tu cânți, alintată, Pe brațele-mi, la sân, Auzi cum câteodată Gându-mi răspunde lin; Cântul tău resuscită O zi din traiul meu; O, cânt-a mea iubită, O, cântă dar

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>