Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADUCE LA REALITATE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 84 pentru ADUCE LA REALITATE.
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... criticate de noi și zice: "În marele număr de proverbia românești este și unul care zice: satul arde, baba se piaptănă. Acuma, uită-te, acuma la anul 1868 și află d. T. Maiorescu timpul de a cere de la publiciștii de dincoace stil neted, gramatică, ortografie." Cine ne face aceste întâmpinări ? Am înțelege când ele ne-ar veni de la Albina, Federațiunea, Telegraful, fiindcă acestea sunt foi mai ales politice, care, în sprijinirea importantelor interese constituționale cărora sunt consacrate, se pot cel puțin scuza, dacă ... în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pănă în gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public. Cufundată până la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia atunci de mișcarea contagioasă prin care ideile Revoluției Franceze au străbătut ... o interpretare imposibilă de admis cu mintea sănătoasă, si astfel începe demonstrarea istorică a romanității noastre, cu o falsificare a istoriei. La 1825 apare Lexiconul de la ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... sufletul meu, fără a fi un fenomen extraordinar, vă va interesa întrucâtva, dacă nu credeți că nebunii și oamenii sănătoși se pot reduce la două formule, una cuprinzând pe cei care iau visul drept realitate și alta cuprinzând pe cei care neagă realității orice părticică de vis. Oamenii se deosebesc așa de mult unii de alții, că cea mai mare ... ca niște adevărați părinți. Să nu credeți însă că în toți frica a fost la fel. Unii s-au gândit la nuia, alții la notă, alții la urechi, puțini la premiu, și cei mai mulți, la repetenție. Unora le-a zvâcnit inima, multora li s-a împiedicat răsuflarea, la puțini li s-a ridicat sângele la cap, la câțiva le-a venit amețeală. Mie nu-mi păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi ... vorbea repede și întruna. Și dacă-i ziceam: — Irinel, ce crezi tu, o să plouă astăzi? Sau: — Irinel, mai sunt două săptămâni până la vacanța mare, nu e așa c-o să fii fericită, ca și altădată, când om pleca ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... studii felurite la Viena, susținut acolo și la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei ... reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin ... micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după izbucnirea nebuniei, în intervalele lucide, în care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obișnuite la asemenea stări, devenise lacom de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... spunându-mi, în franțuzește: Îmi făgăduise cumnatul meu Georges, prietenul dumitale, să te aducă odată în strada Dorobanților, dar acum sper că vei veni singur. La colțul bulevardului cu strada Brezoianu, Caragiale ne părăsi dându-ne întâlnire, seara, în Covaci, la berăria pe care o deschisese de curând și care devenise o adevărată cafenea literară la modă. Acolo am întâlnit pe Coșbuc, pe Delavrancea, pe Vlahuță, pe Toni Bacalbașa, pe Ion Gorun, Traian Demetrescu, Teleor, Haralamb Lecca și alți scriitori din ... distrugătoare și neomenească contra lui Macedonski a fost Grigore Ventura, boier moldovean, cunoscut polemist, autor dramatic și literat, tatăl celebrei noastre compatriote de la Comedia Franceză din Paris, domnișoara Maria Ventura. Deși epigrama apăruse ca simplu joc de redacție pe la mijlocul unei reviste de 120 de pagini și n-ar fi putut fi introdusă peste noapte la pagina 60 a revistei, totuși, în timp de 12 ani, lui Alex. Macedonski nu i s-a îngăduit să publice un ... în lipsurile cele mai groaznice. Nu mai avea mobile, nici cărți, nici haine, nici servitori. Când năluca lui palidă și slăbănoagă se zărea singuratică pe la ...
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... poezie“, și îndată mai jos: „toți știm cum ajunge cineva poet: el mai întâi trebuie să se nască cu asemenea predilecțiune“. Apoi, la pag. următoare: „de la 1806 pănă la 1834 Conachi a fost mereu în funcțiuni“, și îndată mai jos: „dar în intervalul interupțiunilor sale din funcțiuni se ocupa cu ... inginer hotarnic“. Apoi la pag. 90: „Pe atunci însă, cată să știm, amorezații nu-și făceau curte în modul prozaic de astăzi, pe la teatruri, pe la baluri și pe la grădine: damele nu ieșeau fără bărbații lor nicăierea, nici primeau visite când erau singure acasă; apoi bilete dulci și parfumate nu erau în datina timpului ... e însă mai puțin adevărat că de la 1812—1828 versurile lui făceau gloria lăutarilor dintr-un capăt pănă la celalt al Moldovei.“ La pagina 24 dl Sion ne vorbește despre „junele adolescent“. Poate îi era teamă că vom crede adolescentul bătrân! Tot acolo ne spune că ... geniului și cugetării (adică poeziile) și gloria memoriei numelui sunt un nonsens și un pleonasm, care încheie într-un mod armonic lucrarea dlui Sion, citită la Ateneu, citită ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... unele idei ce ne sunt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. Cititorii noștri nu ne vor bănui dacă ne vom opri cam mult la analiza unor fraze, argumentări, încheieri logice, așa de numeroase în micile articole ale dlui Maiorescu; căci citind scrierea noastră până la sfârșit, vor vedea că eminentul critic atinge chestii nespus de însemnate și prețioase. Începem cu articolul asupra comediilor dlui Caragiale. Am zis că într-însul ... o împiedică și o abate este un dușman al artei, îndeosebi al poeziei și al artei dramatice. De aceea poieziile cu intenții politice actuale, odele la zile solemne, compozițiile teatrale pentru glorificări dinastice etc. sunt o simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a ... vădit că, dacă îmi vor lipsi sentimentele egoiste, egoismul care mă face să scap din foc, aș arde în casă, și dacă egoismul ar lipsi la toți indivizii, toată omenirea ar pieri într-un fel oarecare. Tot așa s-ar întâmpla dacă ar lipsi cu totul sentimentele altruiste. Așadar, din aceste ... artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum se face la noi critica. Vom lua ca pildă nu un om fără talent, nu vreun băiat de la jurnalele zilnice, care face administrație, e reporter, corector, iar când îi rămâne timp liber, ca să facă economie ziarului, directorul îl pune să scrie și ... sunt în aceeași școală literară, între idealurile lor va fi o deosebire, după deosebirea care e între caractere și între temperamente. Și când ne gândim la atâtea deosebiri de caractere, de temperamente, deci și de gusturi literare, când cugetâm la imposibilitatea de a ajunge la o creațiune perfectă, absolut perfectă, ni se lămurește cum o operă de artă nu poate să placă necondiționat, să placă tuturor fără nici o rezervă ... ncepem să judecăm mai liniștit, chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare în realitate sunt englezi. Greșeala nu-i mare, dar este. Persoanele comice sunt exagerate. Uneori dăm și peste greșeli de logică. Așa, Hamlet, în vestitul monolog ,,A ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... necontenit, trecînd în fragmente la copii prin moștenire după dreptul comun, - alienarea fiind proibită prin lege și fiind permis numai schimbul prin compensare dela țăran la țăran, - și se fragmentează în porțiuni așa de mici pînă înfine, încît ar mai putea servi doară la o rafinată cultură intensivă - un fel de muncă imposibilă aci din cauza deprinderilor străvechi, lipsei de inteligență specială și de răbdare, ignoranței metoadelor pentru așa ... lucrează din primăvară pînă în toamnă, din revărsatul zorilor și pînă în răsăritul stelelor; iar toamna, potrivit învoelii, țăranul îi cară întîiu arendașului partea acestuia la hambar sau la gară, și numai în urmă are voe să-și ridice și el partea ce i se mai cuvine și lui. Să nu uităm a ... convine propietarilor, și din aceasta, firește, crescînda îngreunare, pentru mulțimea plugarilor, a condițiilor de subarendare. Așa dar, avem următoarea formulă strictă: coarda îndrăsnelii la concurență din partea arendașilor mari se'ntinde pe măsura supunerii la învoeli din partea arendașilor mici, a plugarilor. Ei ! aci stă rădăcina răului; aci stă ascunsă cauza actualei stări de lucruri - coarda s'a ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie ... ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără ... a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu știu: era pe capră, ori nu era cu noi ... ei, avea două fete de vreo 16-18 ani. ,,Eleonora", cu numele ei sonor pentru mine, cu aerele ei de contesă, cu viața ei, când la
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... sau în literatură -- tot ce se petrece în sufletul ei. Numai bărbații spun tot -- femeii iubite, confidenților, cititorilor, lumii întregi. Sunt și femei care, până la un punct, dar numai până la un punct, se destăinuiesc, dar acele femei nu fac parte din cele mai feminine -- și destăinuirea lor nu aduce o lumină apreciabilă asupra sufletului femeiesc. 8. Corpul unei femei tinere -- elasticitatea lui, rotunzimile calde, finețea și luminozitatea epidermei -- este realizarea formală și structurală cea ... iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză... 16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviți numai la aceste două ființe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, și la gingașa creatură albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet? 17. Se spune că femeia e mai sentimentală, că ne-ar fi superioară prin afectivitate. În adevăr, femeia are o sentimentalitate superioară bărbatului: sentimentalitatea ... Nu e deloc natural ca un bărbat să iubească femei mai în vârstă decât el, dar biografiile scriitorilor mari ne arată necontenit această abatere de
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și ... ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările disperate din fiecare seară... dar și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea ... extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam frumos și întârziam bucuros la ...