Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AC DE SIGURANȚĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 65 pentru AC DE SIGURANȚĂ.

Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)

... membru al tribunalului la Neamț și apoi la Piatra. Câțiva ani mai în urmă, adică la 1851, Grigori Ghica-vodă îl numi candidat la Divanul de apel în Iași; însă cariera judiciară nu convenea nicidecum aspirărilor sale intime: „Prefer de o mie de ori cărarea de la munte, decât cariera deschisă dinaintea mea!“ zicea el adeseori glumind; prin urmare în loc de a mucezi în nămolul delelor judecătorești, el se furișa printre dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură ... teatrul românesc din Iași o mică piesă intitulată: Jicnicerul Vadră, în care un țăran cânta următoarele două versuri: Din Focșani la Dorohoi Țrara-i plină de ciocoi. Îndrăzneala-i fu mare de a emite o asemenea idee într-o epocă de aristocrație, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o plăti cu un exil de două luni la mănăstirea Soveja. Fost-a el însă condamnat ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea ... astfel ca să culmineze în crize. Amintirile din teatre sunt însă, propriu-zis, tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă și stilizată teatral; personajele, oricât de fugitiv schițate, devin, în câteva replici, tipuri și caractere. Și, ca în povestirile de mai târziu, Caragiale arată și aici puterea lui excepțională de a încadra acțiunile în evocări fulgerătoare de vremi și locuri. Solomonescu, care e și cântăreț la Biserica dintr-o zi și artist dramatic, nu pronunță niciodată curat numele proprii străine și neologismele ... zece galbeni, că altfel n-ave țe munca astăzi; păcăleala cu chinoroz a ilustrului Pantazi Ghica, la un chef dinadins pus la cale de

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când ... zi în zi se mărește, parte din Paris, parte și din Colomea — toate aceste stări a mult treptăluitei noastre societăți au obicei de a ieși de la patru sau cinci ceasuri dup-amiază în lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba ... își ia pălăria și, poftindu-și noapte bună, se duce la casa sa și câteodată la casa altuia. În Iași cafelele, botezate sub numele disprețuitor de cafenele , nu sunt vizitate decât de canalie, adică de ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... fiece pas nesigur, la fiece șovăire, o oprire de un moment, o povățuire discretă, o șoaptă de încurajare și înainte! Se opresc... Femeia îl lasă de mână... O clipă, părăsit în locul orb și necunoscut, el e-n pierzare - o coloană aplecată careia i s-ar smulge propteaua de siguranță - aude urechile cum îi țiuiesc de tare și simte genunchii părăsindu-l. Acum femeia lovește surd cu vârful unghiilor pe o ușă - sunt lângă o ușă - care îndată se deschide. E ... nopți asemenea și fiecare neasemănate... Libațiuni sub razele lămpii albastre; toate nebuniile închipuite și neînchipuite; anecdote picante de care el avea un repertoriu popular așa de bogat; scene de gelozie fără cuvânt și din chiar senin; și jocuri, și mușcături; și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de a se cunoaște. El avea puțin de povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa de puțin însemnată viața lui până când "l-a înțepat un ac cu gămălie!..." Șiret țăranul - ține mult la aceasta cădere de ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... tocmai fiindcă este așa de des repetată, merită o mai de aproape cercetare. Și fiindcă zicem că merită o mai de aproape cercetare, se înțelege de la sine că nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se produce și în unele organe de publicitate, că adecă comediile d-lui Caragiale urmăresc scopuri politice și vor să-și bată anume joc de unele apucături ale partidului liberal, și că prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului din ordinul guvernului de astăzi (pe atunci ministerul I. C. Brătianu). O asemenea imputare este prea puțin serioasă pentru a fi discutată, și avem numai interesul să ... că s-a adus în adevăr prin publicitate. Citim pe a doua pagină a unui ziar liberal din București, de la 13 aprilie 1885, despre comedia D-ale carnavalului: Și ce piesă! O stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul. Femei de stradă de cea mai joasă speță, bărbieri și ipistați, în gura cărora se pun cuvinte insuflătoare pentru mișcări ca cea de ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit ... încheia, am să cer voe să spun d-lui Șef al partidului conservator-democrat, câteva cuvinte... Domnule Șef, istoria o fac împrejurările și oamenii. Vai de bărbatul politic care n'a înțeles împrejurările zilelor lui ! păcat de împrejurările politice cât de mari dacă nu și-au găsit un bărbat de mare valoare ! (aplauze entuziaste). Țara noastră trece vădit prin împrejurări înalte, împrejurări determinante pentru viitorul Statului român, pentru viitorul națiunii întregi (aplauze). Cu siguranță, aceste împrejurări nu puteau găsi un bărbat mai potrivit pentru înălțimea lor, decât pe acela pe care l-au desemnat vechii conservatori dela clubul clasic ... pământ o viață

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petrece­rile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, dis­trusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de ... o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată de lumânarea pusă pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... În locul bogatului șal cașemir, ce încingea mijlocul cu atâta grație, a dat supușilor săi doi coți de șișitori ca să le slujască de bretele, și pentru vârful inovației i-a silit să-și radă barba, semnul cel mai caracteristic al bărbăției! O blană frumoasă de samur învelea antereul și șalul adevărat cașemir al acelui bătrân. Capul său era acoperit de un turban alb, împodobit cu un surguciu înalt legat în brilanturi. La picioarele lui pe covor era o narghile de cristal bătută cu pietre scumpe; și, când trăgea câteodată din ea, tot apartamentul se împlea de o atmosferă mirositoare. Acel batrân era Kara Higiorzadec Ahmed-beg, capigibașă și imbrohor al marelui și preaputernicului sultan Abdul Hamir, padișahul otomanilor. El venise într ... La 7 octombrie 1769 în zori de zi leitenantul-colonel Karozin, cu patru sute de ruși și întovărășit de mai mulți români povățuiți de arhimandritul de Argeș, care avea două pistoale la brâu și medalia Caterinei II la gât, și ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... zboară, Scuturând grâul din părul său. Am citat două din ele, le-am putea cita pe toate; nicăieri declamații politice, simțiri meșteșugite, extazieri și desperări ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>