Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... fată, La el se uită mici și mari, Și-apoi acela-i joc o dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată, Cînta frumoasa fată la fereastră, Cînta de dor, Și glasu-i dulce și tremurător Se înălța în liniștea albastră A luminoasei nopți de vară... Căci era noapte-adîncă, albă, clară Și trist cînta copila fermecată De liniște și de singurătate... Și singură se asculta cîntînd, Și nu sfîrșea un cîntec jumătate, Că altul îi venea mereu în gînd. Și nu știa nici ea de unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și nopți de veghere, Și de chemări, de patimi neînvinse În deznădejdea brațelor întinse, De ani pustii de lungă așteptare, De zilnice-amăgiri Și
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat ... ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
... cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat ... ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... Din munții-n nori și prin pustii mărețe, Urbile-antice strălucind s-arată Și albe par și mitice  cu basme Urieșești e țara presărată. Și norii spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codrii se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm  se-ndoaie ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre  eu pe valuri îi dau drumul ... aur nalte glastre: În ele crinii mari întrec ivorul. Pe murii albi marmorei s-urc pilastre, Ce netezi, roși, oglinde de purpură, Reflectă frunze verzi și flori albastre. Un miros răcoros simțirea-mi fură. Deschisă lin e ușa unei sale Și noi minuni uimiții ochi văzură. Cu umbre moi a gândurilor sale Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu chipuri zvelte, basme-orientale. Pe perini lungi culcate-s hurii Și din cățui de-argint copăr miroase Cu fum albastru formele picturii. De roșă catifea cu fir pe margini trase Se-nalță într-un baldachin perdele, Umbrind un pat cu perini de mătase. Pe acel pat, un tron cusut cu
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
... s începute, Și sunt puse de dat samă. Și-m caută de plecăciune, CaĂ¹tă-mi câtă-m este truda, de păcatele de toate, Dumnezău, și mi le iartă, ca în inemă curată, Cu zdrobitură de cuget și cu suflet plin de frică Să mănânc de preacurate ale tale svinte taine. Viu-i și-ndumnezăiază cine ăleî bea și mănâncă, Cu inemă strecurată, că tu ai zâs, Doamne svinte : „Cine mi-a mânca de carne și va bea și de-al mieu sânge, Acela-ntru mine mâne, și eu încă sunt într-însul“. Adevăru-ți-i cuvântul, Domnul mieu și Dumnezăul, Că cela ce-ș are parte-n dumnezăitoare daruri, Acela sângur nu este, ce-i cu tine, Doamne svinte, Cu lumina cea de trĂ©i sori, ce străluminează lumea. Și pentru să nu mâi însumi fără tine datul vieții, Sufletului vieții mele bucuria mea cea bună, Mântuința cea de lume, pentr-aceea ț-am venitu ... știu ș-aceasta că greșele cât de mare, Nice multul de păcate întrece, Dumnezău svinte, Pre-a ta-ndelungă răbdare, omdragoste-nvârvomată. Ce cu oloiul de milă, pre carii să-ntorc cu calduri, Curățăști-i, limpezăști-i și luminei îi faci partnici, Soț dumnezăirii tale făcându-i fără de râhnă.
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o ... la mânăstire Mireasa fără de noroc În cer găsește mire! — Ah, mamă, ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e raiu-ntreg Și fără Wilhelm, iadul! Nici nu mai vreau să cred nimic, Nimic din câte-mi spuneți! Ah, viața mea! Lumina mea! Strângeți-vă și
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o ... la mânăstire Mireasa fără de noroc În cer găsește mire! — Ah, mamă, ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e raiu-ntreg Și fără Wilhelm, iadul! Nici nu mai vreau să cred nimic, Nimic din câte-mi spuneți! Ah, viața mea! Lumina mea! Strângeți-vă și
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... al său stăpân Din nămolul de nisip. Iar vârtejul, rușinat, Rămasă în urma lui, Lungit gios ca un troian. Deci eroul, ostenit, De primejdie scăpând, Și văzând cerul senin, Și departe-n orizon Culmea muntelui dorit, Lasă calul său încet, Și cu mâna pe grumaz Netezindu-l îi zicea: “O, neprețuite cal, Amicul, scăparea mea, Mai opintește puțin Pân’ la muntele ce văd, Și acolo te-oi lăsa Bine să te odihnești Și ți-oi da din al meu coif Apă rece de izvor, Și pentru păscut imaș De chirău și de trifoiâ€�. Deci calul se-nvioșă, Simțindu-se dezmierdat, Și la fugă se porni, Iar soarele începu Spre sfințit a se pleca; Aerul se limpezi Ca cel mai curat cristal; Și-n acel timp liniștit Altă nu se auzea, Decât numai sfârâind Nisipul ce arunca Calul cu al său picior Sau vreun țânțar flămând Bâzâind pe la urechi. Însă deodată zări Obositul călăreț, În pustiul acel sterp, Pe un troian de nisip ... Cum acele arătări De brațul lui nu se tem, Nici de cruce au pierit! Dar când s-au apropiat, Văzu înaintea sa Cavaleri încremeniți, Înzăuați și înarmați, Și
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... ghintuite Toate prin păreți lipite. • • • • • • • • • • • • • • • • Apoi stai de socoteai Și-n rost nu puteai să-i dai Vedeai casele d-o parte Numai de arme-ncărcate. D-altă parte te uitai Și la el și înghețai Că-l vedeai cu-n hîrz străin Nu-și semăna a creștin. Cîndu-l auzeai vorbind Încremeneai tremurînd, Din damuit și din chiafîr, Și din as și din caldîr, Nu-l mai puteai potoli Nici a-l mai înconteni. • • • • • • • • • • â ... spînzurați În port schimbat îmbrăcați, Cu niște mintene scurte Numai pîn' la brîu făcute, Cusute cu găitanuri Și la brîie iataganuri La cap turcește legați Cu șalvari largi încălțați. Și cuta pîn' la genunche Cu găitanuri pe muche, Cu iminei în picioare Și cu genunchile goale, Cu mînicile sumese Și prin mîni gloanțele dese, Galeonii, le zicea, De lîngă el nu lipsea. • • • • • • • • • • • • â ... prin pridvor Pînă se scula din somn. În scurt se afla al vremii Al doilea Mavrogheni Avea în cap o căciulă Țuguiată, ca o sulă, Și ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... ți împlini cuvântul, Căci vai de-acel ce-apucă pe-a soarelui cărare! El intră-n cale lungă ce capăt nu mai are Și unde începutul se leagă cu sfârșitul, Și unde-și pierde mintea și pașii rătăcitul. Ah! Lia, te gândește că soarele-i cu dar De viață și de moarte, că-i dulce și amar! El dă junie lumii, iubire, fericire, La plante, cuiburi, inimii el dă însuflețire, Dar raza-i ce învie e rază și de foc Ce arde crinul fraged și tristul siminoc, Și râurile soarbe, și păsări săgetează, Și umbra o înghite când soarele-i amiază. Ah! fie oricum fie! răspunde-n grabă Lia. Durerea fie-mi partea sau fie-mi bucuria De-oi ... ndeamnă fata pe maluri să se culce, În ea să se oglinde, s-o facă apă dulce. Zadarnic! ea-nainte, nainte mereu pasă, Ca omul cu grăbire mânat de dor de casă, Și de trei ori trei zile și nopți de trei ori trei Ea lasă somnul dulce să piară-n urma ei. Și astfel tot pe cale, cu ochii țintă-n soare, Cu ...
... ar fi dus și ea, Dar azi se liniștise copila și dormea. Cum sta așa pe leagăn cu fruntea pe o dungă, O-nvinge oboseala și fierberea-ndelungă, Pe-ncet ea-nchide ochii: e cald și e frumos Și-n geamuri bate cerul cu soare și miros, Și ea de nedormire e galbenă și frântă, Și-i liniște-n odaie, și clopotele cântă... Ah, iată cum aleargă de-a lungul unui plai Copila mamei, albă ca îngerii din rai Și capul mic și vesel pe spate și-l aruncă! E liniște pe dealuri și cântece pe luncă Și fete-n haine-albastre, ca cele de-mpărat, Se joacă-n scânteierea văzduhului curat Pe sus, năluci frumoase cu fulgere încinse. Copila mamei-n zarea câmpiilor întinse Tot face semn să vie și mamă-sa la ea. Și mama pleacă grabnic și parcă se ducea Pe sus, plutind pe aripi, și nu putea s-ajungă! O țint-așa de-aproape și-o cale-așa de lungă! Dar uite-acum! Din vale vin popi, cădelnițând, Și-n capetele goale creștinii vin cântând: Sunt toți bătrâni ca vremea, iar preoții nainte Sunt mai bătrâni și cântă, dar slabele cuvinte Abia răsar din gură