Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTRECE IN STRĂLUCIRE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 39 pentru ÎNTRECE IN STRĂLUCIRE.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan Vodă cel Cumplit de Bogdan Petriceicu Hasdeu Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE 2 PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI 3 INTRODUCȚIUNE 4 AVENTURIERUL 5 DOMNUL 6 CĂPITANUL 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să-i îmbătrânesc tinerețea, căci orice adaos ar fi un benghi, orice scurtare — o zbârcitură. Fără a adăoga, fără a scurta, fără ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... o știu, dar nime nu o știe cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. Două pilde voi arăta. Sfârșind, își puse ochilarii, tinse tabla neagră, și chemând un băiat ca de nouă ani, îi dete condeiul ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea) Luceafărul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în V acte Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 3 Actul II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 5 Actul IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 6 Actul V 6.1 Scena I 6.2 Scena II 6.3 Scena III 6.4 Scena IV Personaje PETRU RAREȘ LOGOFĂTUL BALOȘ VORNICUL GROZA PÂRCĂLABUL MIHU, în urmă hatman PÂRCĂLABUL MATIAȘ POSTELNICUL ALBOTĂ PÂRCĂLABUL LICIU SPĂTARUL ȘANDRU BIV-VEL LOGOFĂTUL TROTUȘAN PAN CRASNAȘ PAN COSMA CHELNARUL HÂREA MOGÂRDICI SANDOMIR CORBEA CREMENE DOFTORUL ȘMIL I-IUL OSTAȘ AL II-LEA OSTAȘ AL III-LEA OSTAȘ AL IV-LEA OSTAȘ UN COPIL DE CASĂ ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii şi literaturii Dl Panu asupra criticii și literaturii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Cuprins 1 I - CRITICA MODERNĂ 2 II - EPOCI ȘI CURENTE LITERARE 3 III - EMINESCU ȘI CURENTUL EMINESCIAN 4 IV - REMEDIUL DLUI PANU 5 V - CE-I DE FĂCUT? I - CRITICA MODERNĂ În foaia săptămânală Epoca literară au apărut patru articole intitulate Critica și literatura, datorite penei distinsului nostru publicist și om politic dl G. Panu. Această excursie critică în câmpul literelor române trebuie neapărat să măgulească pe literații noștri: de când junimiștii au părăsit-o, nici un om politic mai însemnat nu s-a ocupat de biata literatură. Chestiunile de ordine literară ridicate de dl Panu sunt de mare importanță și de aceea îmi iau libertatea să spun câteva cuvinte și asupra articolelor d-sale și asupra chestiilor literare tratate în ele. Nu-i vorbă, în aceste articole sunt numai o serie de afirmații pe care — probabil din lipsă de timp — dl Panu nu le-a dovedit, dar afirmările sunt făcute de dl Panu și importanța unui articol de multe ori se judecă nu atâta după conținut, cât după iscălitură. Să vedem deci ce ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ...
Mihai Eminescu - Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea noastră ...