Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTOARCE PE DOS
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 128 pentru ÎNTOARCE PE DOS.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... mutra tatei în fața acestei împrejurări, cât mai ales a domnului Stiegler, directorul meu de pension... Iar ploaia țârâia înainte și eu citeam pe Mihail Sadoveanu, care mă îmbia la ducă... Așa țârâia și-n cărțile lui ploaia pe șindrilele acoperișurilor și pe covergile căruțelor mocănești. Apoi mai glăsuia acolo despre zăvoaie și despre poduri umblătoare și alte lucruri multe și minunate, pe care aproape ardeam să le văd. Astfel de lucruri minunate se găseau ele și pe la noi, dar eu vream să le văd departe, căci în depărtare ele trebuiau să fie și mai triste, ca ploaia asta, și mai dragi ... mai mult pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am fost și la Odesa, numai așa, ca să dorm o noapte pe chei și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... efective împotriva nechemaților și răufăcătorilor, știm că nu mai e cu putință să se remedieze răul înfăptuit. Altminteri, am cere Societății scriitorilor români să apere pe Eminescu împotriva admiratorilor lui. Oamenii de gust vor ști desigur să aleagă și de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de admirația activă a epigonilor. Dar pentru cititorii cu un gust mediocru — și tocmai ... există. În alte țări, opera marilor scriitori caută să fie limpezită, degajată și selecționată, cu fiecare ediție nouă. La noi s-a întâmplat pe dos. Urmașii lui Eminescu i-au încurcat toată opera, așa încât criticii viitorului vor trebui s-o descurce din nou, ca să arate generațiilor care vin ... care Veronica să nu fi fost menționată. Eminescu și Veronica, peste tot; în timpul din urmă a fost o adevărată Veronicomanie. Sunt oameni pe care această întovărășire perpetuă i-a lovit întotdeauna în chip neplăcut. Mai întâi, ea nu e tocmai potrivită cu admirația virilă pe care o datorăm unui om ca Eminescu. Cu prilejul ei avem neplăcerea ca, fără voia noastră, să ne aducem aminte de împerecherea, cam comică, a ...
... nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei. Din vale vine, abia târându-se, un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de pași de la cotitură, el zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheuna încet. Sanda se întoarce cu firul și iarăși se arată la cotitură. Câinele tresare, prinde viață și, cu ochii ațintiți la Sanda, se repede în sus. Pentru o fată ... în voie bună a sosit la Măciniș fără chiar să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă ... păstorului. Berbecii sunt bătăuși, mioarele sunt grase și mieii zburdalnici, dar păstorul totuși e tăcut. Zadarnic ia fluierul în mână; doina nu mai are farmecul pe care-l avea odinoară. — Scormon, ține! Scormon sare și se repede între berbecii care se bat în capete, despărțindu-i ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... picioarele a lene, unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă, apucă pe o cărare ce întâlni în cale, și merse pe ea, fără să-și dea seama unde se duce. Când, ce să vezi d-ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la un eleșteu mare. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă, așa de florile mărului, fără să știe ce are să facă cu dânsa. Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu ... îl durea la inimă când îl luau în râs, dară toate fură în deșert, căci, deși nu mai vorbea de rău aievea în fața împăratului, pe din dos, însă, își băteau mendrele, cum voiau, își dedeau coate de râdeau, și chiar se vorbiră, amândoi frații cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs și ocară, când va veni cu broasca țestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse și ... văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... dânsul rămăsese omul din trecut, cu sufletul lui cel adevărat. Firește, se gândea la munca lui, la munca în adevăr uriașă, care-i răvășise viața pe câmpuri, în ploi, pe soare și-n ceață, pentru adunarea banului rotund care la dânsul nu se rostogolea, ci cădea, pe lat, în cutiile de tinichea ale lăzilor de fier... Și pentru cine strânsese? Pentru el! Numai pentru el! N-avea nici un copil, n-avea ... clipă îi venise să-l lovească peste gura care mințea; o furie grozavă îi năvăli din inima în care o ținuse până acum ascunsă, ca pe un izvor ce n-are pe unde ieși la lumină, apoi cuvintele curseră repede, dezlănțuindu-se, aproape fără răsuflet: — I-a lipsit, i-a lipsit dragostea ... sufletul sterp ca un pământ nisipos din care nu răsare iarba. I-a lipsit cuvântul tău cald, care nu-ți putea ieși de pe limba deprinsă numai să numere. I-a lipsit blândețea, pe care faptele tale de om zgârcit, care stoarce banul, nu putea să i-o dea. I-a lipsit fericirea, înțelegi, fericirea, pe ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... roatele trăsurii, pănă când înspre seară ajunseră la moșia dorită. Proprietarul, care era prevestit de mai nainte de părcălăbie, îi primi cu mare alai ca pe niște oaspeți aleși. Dulcețile, cafelele negre cu caimac, ciubucelele cu imamele de chihlimbar se înfățișară pe dată dinaintea lor după obiceiul pământesc, apoi nu trecu mult și proprietarul îi introduse în sufregerie, unde îi aștepta o masă bogată, pe a cărei pânză albă figurau cu cinste brânzurile de munte, păstrăvii afumați, bujeniță de căprioară, cataifurile, vinurile de Odobești și Cotnar, și câte ... fost în contra demnității lor. Numai câte un: How original! ziceau din vreme în vreme, însă și acesta cu multă cumpătare. După-masă, proprietarul chemă pe vânătorul său, Petre Dascalul, și-i porunci ca a doua zi să ducă numaidecât pe lorzii englezi la urși. — Ascult! răspunse Petrea Dascalul cu un aer de supunere ce însemna că porunca stăpânească va fi negreșit îndeplinită. Petrea Dascalul ... său abia de îndrăznea să ridice ochii din pământ. El fusese crescut de tată-său ca să fie dascal la biserică. Însă toate le făcea pe dos ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude ... murit... și Iusuf l-a mâncat. — Pe cine l-am mâncat, bre? — Pe tată! — Când, bre, l-am mâncat eu pe tat-tău? — Când a fost pe corabie... — A fost tat-tău cu mine pe corabie? — A fost! — Și l-am mâncat?... eu? — Tu! tu! — Efendi cadiu — zice Iusuf — nu vezi că ... să-l ducă la Ierusalim, la frate-meu, Șumen, s-o îngroape acolo, că el a știut... Și el a mâncat pe drum pe tată!... Ce fac eu acuma? Când le-a auzit toate astea Iusuf, i s-a-ntors inima pe ...
... te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine!" Crunt Stoian se repezea Și capul îi retezea. Și țâțele-i le tăia Și pe câmp le-mprăștia; Apoi singur purcedea, La socrii lui se ducea. ,,Hei, Stoiene, popă vechi Cu potcapul pe urechi, Unde-i Vidra cea frumoasă, Fata noastră cea voioasă?" ,,Eu pe Vidra mi-am lăsat Într-un codru depărtat Hotărând moșiile Ș-așezând momâile Cu capul și țâțele." Bine vorba nu sfârșea, Pe loc cerul s-aprindea Și trei fulgeri repezea Pe Stoian popa-l lovea, În cenușă-l prefăcea! [5] ↑ Acest Stoian care, după cum zice balada, s-a lăsat de popie și ... prin apă tot fugea. Mânați, măi, hăi, hăi! Iar lelea morăriță, bună meșteriță, suflecând mâneci și catrință, Luă un cojoc mițos Și mi-l îmbrăcă pe dos Cu tărâțe, cu cojițe, Prinse moara de cosițe, Ș-o apucă de călcâi Ș-o puse pe căpătâi. Lovi c-un ciocan în șele De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvârtit Și pe
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al ... cunoaște cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștile de ceai împărțite dădeau minții și vorbirii acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând, alături, pe un divan turcesc, lâng-o masă lunguiață încărcată cu cești, ședeau mai mulți oameni bătrâni, jenați vădit de costumele moderne ce purtau, și un arhimandrit ... părăsi acestei plecări naturale decât stosul. În mijlocul acelei veselii elegante, în fond însă lipsite de cultură adevărată, priveau ca niște umbre tablourile din pereți, pe ...
... urma ei. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul; și frumos îi șade părul creț pe frunte, frumos i se lipește bogata salbă pe sân, frumos îi cad altițele pe brațe și catrința bătută în fir frumos i se rotunjește pe pulpe. Chiar babă să fii, o privești și ai dori s-o tot vezi. — Oare cine, soro? zice una. — Cine altul decât Toderică ... la joc și la șezători cu fetele. Când, la joc, Marta se ivește în preajma vederii lui, Toader scu- tură din cap, își netezește părul pe frunte, ridică din umeri, își potrivește pieptarul pe trup. Iar dacă ea se apropie, dacă este aproape de dânsul, Toader îi zice: — Ce mai faci, Marto? Ea răspunde: — Mulțumesc de întrebare ... ba era chiar destul ca ea să privească la șerpar, pentru ca Miron să puie mâna pe piept, gata de a-i face pe plac. Acesta e lucru știut de toți, ba chiar un lucru care de sine se înțelegea. Cine nu ar fi dorit să asculte cântecele lui ... precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... bucurie. Și vorba se dăschide, de la biserică până la ștreajă, între cei din căruță și din șei și cei de pe jos. Femeile întreabă pe alții de ai lor, pe ai lor de cât chila și cum au dat-o . Copiii vor pepeni verzi și galbeni, și mai ales să-i ducă în brațe, măcar ... Ba tărtăcuțe, ba tivgi, ba porumb verde, ba să-i suie și în căruță. Pe cei mai mici femeile i-aruncă în brațele celor de pe cai, iară aceștia, ca pe niște dovleci i-azvârlă în culmea grâului; și copilașii se scoală cu nasul, cu gura și cu părul plin de boabe, și scuipă, și se ... seninului albastru. Apropiindu-se de casă, Maria Sandului nu-și mai putu prididi plânsul; lăcrămile îi picurau câte trei-patru boabe dodată, scuturându-se de pe cerculețele ei pe picioarele goale ale copilului. Copilul își frecă picioarele și mormăi furat de somn: - Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina ... D-odată să auzi un țipăt dăznădăjduit în casa Sandului. Geamurile săriră în bucăți și cercevelele trosniră și căzură la pământ. Un fum galben bufni pe fereastră și câteva scântei se duseră în sus ca niște săgeți lungi, sorbite de mânia vântului. Fumul se înroși și năvăli