Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNGRIJI CA O MAMA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 84 pentru ÎNGRIJI CA O MAMA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... ai încurcat firele... LISANDRA: De un balaur... Stați... A sărit tindechea [2] . ILEANA: Cu gândul la Orhei. D-a mai sări o dată, să știi că rămâi, ca mine, fată bătrână. REVECA: Ba ca mine... IRINA: Ba ca mine... BĂLAȘA: Ca voi... ca noi... ILINCA: Dumnezeu să ție pe pârcălabul Alexa din Orhei. NEAGA: Lasă focului basmul. La noapte. Vântul se umflă. Frunzele cad. Va fi numa bine ... dar pe dinafară cine-a dat? HERA: Numai la două. Le desfac și le fac. OLEANA: E bine, Reveca? REVECA: A! o minune! Ai zice că de când te-ai născut ții furca-n brâu. Da... da... Inul curge din caier pe fus ca un fir de păr. Nici o gâlcă. Deștele tale mulg caierul, și caierul se topește, și fusul zbârnâie și plutește parc-ar avea aripi. O! ciută zglobie, tu ai să ții casa c-un fus... Dar tu, Oană, ce ispravă mi-ai făcut? OANA: Mai am puțintel și le nălbesc ... nostru stăpân... ȘTEFAN: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... Pentru osul lui! De câte ori îmi înfăș pulpa dreaptă zic doamnei: Oana, piciorul meu. Piciorul meu, vrednic ca
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat de mușuroaie și întins ca o velință zbârcită, merge de-a-nboulea Zobie gușatul, ticălosul și batjocora orașului. Capul lui mare ca o baniță se rezemă pe-un gât înfundat în umeri. Picioarele și mâinile-i cată anapoda. Fața, lată și scofâlcită, la fiece pas se strâmbă. Iar ... — Nea Zobie, azi n-o să plouă ca ieri. Și să cerem la cucoanele cu betele de argint. Ele mă mângâie și au mâinile ca puful. Știi că mie-mi plac? Sunt frumoase și se poartă ca noi. Ai, nea Zobie? Ai? Gușatul dădu din cap. Se uită la Mirea, și fața i se deschise. Își aruncă ochii spre răsărit. Și cerul ... lung în picioarele de dindărăt. — Bade Bie, o să-mi dea gologani fata aia, că-mi dă în toate zilele. Că e cu părul ca fumul și cu ochii albaștri. Și e mititică și bună. Și mă întreabă dacă plâng, dacă o să mai vie tata, dacă mi-e dor de el și dacă-l visez noaptea... — Bu, a! ba! îngână Zobie, împleticindu-se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... Mă lăsai într-o rână... MOGÂRDICI: Hî-hî! SANDOMIR: ...și, ca omul... închisei ochii, să văd cum îmi șade... MOGÂRDICI: Hî-hî! SANDOMIR: Stelele, reci ca-n nopțile de primăvară... Mă uit la ele, ele se uită la mine... MOGÂRDICI: Tocmai! SANDOMIR: Până mă fură o dulce aromeală... MOGÂRDICI (râzând): A, a, așa e! SANDOMIR (repede): Și paza? MOGÂRDICI: Ce? ce?... Nu e adevărat... Zisei eu c-am ... e de silă de meseria de ostaș! N-aș tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeți?... Vouă vă vine ușor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot ... ziseși? CORBEA: Nimic. SANDOMIR: Cocoșii au început să cânte, și luceafărul să se stingă. CREMENE: E steaua care se stinge cea de pe urmă. Uitațivă... ca și cum ar clipi. CORBEA: Mâine iar răsare, ș-apoi iar răsare, și-n veci va răsări. SANDOMIR: Mult o s-o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu se mișcă ca noi. Cuvântul lor e cald și amețitor. Unei femei îi e de ajuns tinerețea și deșteptăciunea. Și, dacă e să vă spun drept, eu prefer ... Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea de gât cu amândouă mâinile ca să o duc în cârcă? Copilul devenise femeie, în locul ochilor, de o infinită naivitate, se aprinseseră două văpăi de demon. Și acum Irinel mă lua de mână. Dar era de 15 ani... și de mult mâna ei ... Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede și întruna. Și dacă-i ziceam: — Irinel, ce crezi tu, o să plouă astăzi? Sau: — Irinel, mai sunt două săptămâni până la vacanța mare, nu e așa c-o să fii fericită, ca ...
... Petre Ispirescu - Găinăreasa Găinăreasa de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca frații, și numai o fată au fost făcut. Ca și mumă-sa, această fată, din naștere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morții ei și cu jurământ ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească, ci să ia de soție pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Și nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleț o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăției, știind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ținea de câra împăratului ca să se însoare, și mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu și văzu că scăpare nu este ... olecuță. Merse ce merse, și ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse la poartă cu chip umilit și smerit. Iară daca ieși bucătăreasa și o văzu, i se făcu milă de dânsa și înduplecându-se de rugăciunile ei, o primi înăuntru. Spuse și împărătesei că
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care ... în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit ... i rechem în suflet. Când umblam pe cărarea care ducea, prin fânaț, la moară, numai pe unele locuri capul îmi ieșea peste iarbă. Încolo mergeam ca un om printr- ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... se de colosala coli-vie de fier, în care lâncezeau de veacuri milioane de robi, ținti cu o rugă ochii săi spre cer și, cu o mână făcându-și cruce, cu cealaltă deschise poarta acelei colivii. Milioane de voci ale roÂbilor rugiră de bucurie, năbușind la ieșire ca un avalanș, ca o mare ieșită, ce spărgându-și pragurile sprăvale, răstoarnă totul ce-i stă în cale. Așa și torentul furios și orb al poporului liberat zdrobi în ... holtei bătrân. Pe de altă parte era el om de natură rece, și săgețile de foc ale amorului se stingeau lovind în grăsimea corpolentului sibarit. Ca să inspire el vreo pasiune unei femei era cu neputință, fiindcă de tânăr Klimenko era foarte urâcios. De stat mic, dar spătos, de o obezitate cumplită, cu ochii mititei, cu pupilele gal-bene ca de motan, cu pleoapele umflate de grăsime, cu nasul gros și turtit, iară nările lui ca două trâmbițe întorlocate; toate aceste cusururi crescură încă la bătrânețe așa, că acest Crezus era atât de urâcios, încât inspira repulsiunea cea mai completă. Codrii ... zbieratul a două oițe ce pășteau în poieniță. Pe pragul bojdeucei ședea un bătrân în cămașă rufoasă, încins cu un curmei. Bătrânul avea ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu nerăbdare ca să mai poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de grâu, gătite în hainele lor de sărbătoare, cu flori pe cap și cu altițe pe sân, țiind fiecare ochii plecați spre pământ ca ... eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să creadă lumea că plânge? Așa-i obiceiul pământului; fata învață de la mamă, și mama de la bunică. — Poate, măi, că ai dreptate; însă mie îmi pare că Irina nu se prefăce. Am văzut-o de multe ori așa de supărată, că nici băga de samă la cele ce-i spuneam. Eu îi vorbeam una, și ea îmi răspundea alta ... văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap, alunecându-se ca o șopârlă prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... cu poftă și ziceau pe rând: — Patru pite ș-un purceil — Patru pite ș-un purcel! Când omul văzu că cuptorul e roșu ca focul, ceru o lopată și goni pe toți de lângă dânsul. Puse punga pe lopată, o vârî binișor până-n fundul cuptorului și o răsturnă, trăgând lopata înapoi. Luă capacul de pământ și-l potrivi în gura cuptorului și se dete la o parte, așteptând sa vadă ce are sa se întâmple. Nu trecu mult, și-odată s-auzi o pocnitură ca de pușcă. Piatra din creștetul cuptorului sări în sus zbârnâind, și o limbă albastră de foc ieși pe gaură, flutură în văzduh și pieri. — A plesnit purcelul, strigă un copil. — Ba vreo șoimană ... Și se făcea că zicea nevestei: "Vezi că e noroc?" Iar ea se facea că-i zice: "Norocul e de la Diavolul". Se albise luna ca un rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă ...
... frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunții se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru-strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, căprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari sprâncene stufoase și îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai fi crezut că e un poet ateu, unul din acei îngeri căzuți, un Satan, nu cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos ... nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... ce se află într-a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș, vine de se aruncă prin ... Domnului hyssopus, lavant, lăcrimioare... Floricica asta pe care învățații o numesc convallaria maialis, iară românii din Muntenia mărgăritărel, câte simsațiuni plăcute nu deșteaptă în noi! "O primavera, giovent� dell'anno!" esclama Metastasio. O, lăcrimioară! suspinăm noi, abia ne anunțâ primăvara și treci cum au trecut iluziunile noastre! dar ea la anul reânvie, când noi... dar să nu mai ... și i-au zis trandafir t??a?t?f????? (cu treizeci de foi), voind a corecta pe acei ce-i dau o sută (centifolia); și numele de trandafir i-a rămas, deși pe la une locuri la țară o numesc tot rujă. și apoi am și alte cuvinte ca