Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN VÂRSTĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 207 pentru ÎN VÂRSTĂ.

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo. Dar această viață a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor și variate împrejurări ale societății. Cu ... și dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într ... o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

... ISTORIA POEZIA PACEA LIBERTATEA persoane tăcute COMERCIUL TIMPUL Mai vechi și decât lumea, am fost de față la zidirea ei; am văzut pe rând neamurile în zgomotul slavei și al bucuriei, în vârful strălucirii lor, și m-am uitat pe urmă și la a lor țărână zăcând în tăcerea morții, și mușchiul veacurilor înverzea dasupra faptelor mâinilor lor. Peste monumente și generații am trecut, și am văzut în urmă-mi grămădindu-se a lor cenușă și vijeliile veacurilor spulberându-o în văile uitării. În zborul meu cel repede las în urmele mele veacuri, vă aduc timpii anului, icoana vârstei voastre, fac să răsaie soarele și să apuie întru a sa slavă; și m ... uniți la bine puteți multe lucra; Și el prin noduri sfinte pe toți poate vă strânge Și-n inimile voastre stăpân a guverna. În veci nesiluită, sloboda a mea liră În veci n-am atârnat-o la ușă de-mpărați; Când îns-ale lor fapte pe ea o-nsuflețiră, Din veac până la altul în veci au fost cântați. Dar mi-a plăcut adesea cu glasul veseliei Ca să unesc și glasu-mi în ...

 

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei

... pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au ... pot birui. Ea spre mormintele triste răpește-ale pruncilor trupuri, De prin ai mamelor ochi lacrimi amare storcând, Iar pe băieții care anii-și plinesc în zadar, tot ea-i fură Și îi silește-a porni - cruda! - spre negrul Tartar. Și, de îndată ce vârsta-nflorit-a sosit ... fir. Când gârbovită pășește încet bătrânețea, urâta Moarte a tot ceea ce poate mai sigur a fi. Nu e nimica statornic în vârstele noastre, și trainic N-are nimica în el traiul fragil ce ni-i dat. Soartă haină, ce nu poți să fii niciodată-mblânzită, Spune: de ce-mi împletești viața cu-atâtea restriști ... cumplitele lupte-a lui Marte, Vei birui, să mă crezi, chiar pe străvechii poeți. Dacă Virgiliu la-nceput a cântat doar în

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... cuvânt, să se amuzeze, și atunci, ajungând uneori cu îndrăzneala până la inconștiență, se uită tustrei cu benoclul, printr-o spărtură a canalului, în Nirvana (care se află situată în aceeași circumscripție cu dânșii, începând lângă băcănia din colț), și aruncă în ea cu cocoloașe făcute din miez de pâine sau cu coceni de porumb. Alteori, pătrund în sala de recepție și dau drumul unor robinete expres construite acolo, până ce apa, revărsându-se, le-a ajuns în dreptul ochilor, când cu toții trag atunci, de bucurie, focuri de pistol în aer. În ce privește personal pe Stamate, o ocupație care îl preocupă în gradul cel mai înalt este ca să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinții mai în vârstă, pe cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoț nepermis nu l ... exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în ...

 

Panait Cerna - Mama (Cerna)

... Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre ... l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de-a candelei lucire, Copil și mamă dorm îmbrățișați... II Tu, inimă de ... Iar unde-am vrut să picur fericire Am otrăvit dumnezeescul vis. O, mamă ! o nădejde mă mai ține : Că n-ai să-ți uiți copilul în străini – Că în curând mă vei chema la tine, Să gust din rodul veșnicilor spini...; Că, bună, vei veni să-mi vindeci rana În clipa sfântă cînd voi adormi, Cînd sub pleoape voi strivi icoana Acestei lumi – ce n-a fost, nici va fi... Înalță-mă ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... a mea viață, Demonul geloziei turbat mă sfâșia; eninul din rărunchii-i în veci mă otrăvea, Năpastea îndrăcită rânjea pe a lui față. În veci fără de moarte; În veci se omora, Se-ncolăcea în toarte Și-n veci mă blestema. VII Atunci eu lângă mine văzui două ființe Nevinovate, -ntocmai așa precum eram; Lor le era ocară a ... sfântă mustrare Îmi zicea vina și mă-ndreptam. Geniuri două mântuitoare A mea visare le-nfățișa; A minții mele sfătuitoare, Ele în viață mă îndrepta. Astfel gândirea-mi cea adâncată În visu-mi dulce mi le forma; Dar o schimbare neașteptată Goni nălucul ce mă-nșela. VIII În sfântul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragile ființe ardeam să le privesc, Și s-aprindea în mine o naltă înfocare De ele să m-apropii și dorul să-mi vădesc. Ele fugeau de mine și-n veci mi-erau de față ... i, în trupu-i, în mișcări. Galbenă și uscată fața-i cea lunguiată, Până la urechi buza-i d-ocară-nveninată, Un rumen de strigoaică în ...

 

Constantin Stamati - Luntrea pe uscat

... Constantin Stamati - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite ... Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,     Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că ...

 

Thomas Moore - Luntrea pe uscat

... Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite ... Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,     Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... de trei ori, așa că fără voie mă ridic și mă uit ca la un semnal ce mi s-ar da după-nvoială. O doamnă în vârstă — o văz bine la lumina lămpii din coridorul vagonului; ea a tușit. E un fel de mahalagioaică... N-o cunosc... Mă reașez ... tânără. Cocoana se scoală de lângă mine și-mi trece în față în locul tânărului. — Culcă-te și dumneata, mamițo; e târziu! zice tânăra. În adevăr, e cam târziu; toată lumea s-a retras din coridorul vagonului în compartimente, și, din norocire, toată lumea a avut locuri; la noi n-a mai venit nimeni. Cocoana se culcă pe jumătatea ... Mersi!... Trebuie să fie scump... Eu iar dau din umeri și-i ofer altă țigaretă. Sunt hotărât — deși nu-nțeleg românește — să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în compartiment. A trecut, nu pot să-mi dau seama bine, cât timp, și din compartimentul nostru se aude tușind de trei ori... Cocoana ... Cocoana-n

 

Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj

... poate fi un reporter special. Odată stabilit aceasta, să vedem cum am cunoscut eu pe DR.LEYDEN Eu am văzut pe profesorul Leyden, nu numai în trăsura Curții, în fuga pe stradă, sau într-un vagon de drum de fier, ori în treacăt în vreun salon. Eu am văzut pe acest ilustru specialist en pantoufles — cum ar zice francezul — en pantoufles și el și eu. Am dormit ... de căruțe, de biciclete și de pedeștri. Spre complectarea acestei armonii de elemente, două flașnete cântă dinaintea hanului lui Gherasi și a treia în colț, la „Pisica neagră". Așa, noi cari stam în balcon, în halat și în papuci — eu și cu dr. Leyden — trebuia să strigăm foarte tare ca să ne înțelegem. PĂREREA D-RULUI LEYDEN Dr. Leyden, deși om ... și-au pierdut mințile din cauza succcsului de tiraj, din ce în ce crescând, al Foii interesante, să mai îndrăznească a spune că în articolele mele de reportaj am spus minciuni și neghiobii supte din deget. Îi poftesc să îndrăznească! POST-SCRIPTUM În ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... catedrale de talii uriașe Ce din tărâmuri fierte potopul a zidit, Se-ntrec și își înalță cărunte și golașe Mulțimi de turnuri gotici în cerul azurit. Aeriane stavili ce taie Firmamentul, Pe care bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește ... clădirii în eter? Cine-ar putea să spuie această panoramă? Prin vorbe cine poate s-arate-acest mister? Eshil le-ar zice iaduri, adâncuri sfărâmate, În care el privește pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți, și p-Adis greu rănind. Pe Leaota noroasă ce ochiul n-o pătrunde, Lungit, ca un alt munte, ar da pe Prometeu; Pe ... Căci nu ai vrut, Stăpâne, la dreapta-ți împărțire S-atingi și a mea frunte cu sânta mâna ta; Tu nu ai vrut în pieptu-mi să sufli înzeire, Tu n-ai vrut să-ți fiu preot, la lume-a te-arăta. Însă-ai plantat în mine credința, contâmplarea, Tăcuta admirare a drepților de sus; Ai pus ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>