Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN SARCINA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 107 pentru ÎN SARCINA.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

... Și-ntr-un sfert stric câteodată ce-ntr-o lună am făcut. De pământ trântesc condeiul, meseria o urăsc, Și să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. Dar precum Boileau zise: un astâmpăr nențeles Nencetat se-mpotrivește hotărârii ce-am ales; De urechi parcă mă trage ... rima mândră o aștept. Patima inimii mele, chiar și străine nevoi, A le pune pe hârtie sunt silit fără să voi. Apoi când în elegie destul nu pot să vorbesc, Și s-arăt fără sfială toate câte socotesc, Vreun dobitoc îndată vine înaintea mea Și-mi ridică cu lesnire ... Adevăruri de-un preț mare, când le poruncesc, ei spun. Socotesc că putem zice, fără să ne îndoim, Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim; Măcar că se află oameni care nu pricep deloc Cum a putut să vorbească un sălbatic dobitoc, Și care vin să ... Prin poezie ființa și-a lor stare de-și pricep, Slăbiciunea muzei mele vino a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea ...

 

Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia

... straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să ... cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe ... cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.) [În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție:] N-avem două limbi și două literaturi ... capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular

 

Constantin Stamati - Pentru săraci

... poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și în somn. Palatul lui strălucește, iar în bordeieșul meu Nu țiu minte vreodată lumină să fi aprins, Unde întru întuneric și aerul cel mai rău, Aud oftatul femeii, a golilor ... a fi miluitor. Mizericordiei sânte și săracii sunt plecați, Ea-i mumă unde norocul îi ca o maștihă rea, Ea ridică, sprijinește pe cei în țărnă călcați; Ea pe săraci cu-al său lapte de-a pururea satură, Ea-i îndurată, ca Domnul, tot pe calea lui au ... fie avuților norociți, Care de pe voi să smulgă cu-al său blând și darnic braț, Mărgăritar, pietre scumpe cu care vă-mpodobiți, Haine neprețuite în care vă îngâmfați, Spre a sătura cu ele mii de mii de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților ... fiice, vă va da înțelepți fii, Vă va îmbelșuga câmpul, vă va da pomăt rodit, Vă va îndulci și poama roditelor voastre vii, Iar noaptea în somnul vostru îngerii vă vor păzi, Și cu dânșii veți petrece

 

Victor Hugo - Pentru săraci

... poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și în somn. Palatul lui strălucește, iar în bordeieșul meu Nu țiu minte vreodată lumină să fi aprins, Unde întru întuneric și aerul cel mai rău, Aud oftatul femeii, a golilor ... a fi miluitor. Mizericordiei sânte și săracii sunt plecați, Ea-i mumă unde norocul îi ca o maștihă rea, Ea ridică, sprijinește pe cei în țărnă călcați; Ea pe săraci cu-al său lapte de-a pururea satură, Ea-i îndurată, ca Domnul, tot pe calea lui au ... fie avuților norociți, Care de pe voi să smulgă cu-al său blând și darnic braț, Mărgăritar, pietre scumpe cu care vă-mpodobiți, Haine neprețuite în care vă îngâmfați, Spre a sătura cu ele mii de mii de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților ... fiice, vă va da înțelepți fii, Vă va îmbelșuga câmpul, vă va da pomăt rodit, Vă va îndulci și poama roditelor voastre vii, Iar noaptea în somnul vostru îngerii vă vor păzi, Și cu dânșii veți petrece

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... ta îl ții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acel duh de partide, robie pierzătoare Care d-atâtea veacuri ast neam a chinuit, Căci a intrat și în miliție. Aluzie la începutul școalei rodiniane. Pe mulți oameni de cinste c-o masc-amăgitoare În sfaturi blestemate cu procleți a unit. Ce organ mai nemernic deprins în fărdelege, Ce satelit mai scârnav, ce zbir mai blestemat Putea să nimerească și la un loc să lege, Decât un fur de sfinte, o iazmă ... țării pandemoniu [1] și cuibul de ispite ! O! cât am plâns bărbații ce rău s-au amăgit! Păzit cu semnul crucii, răbdai astă cercare, Putui în chin să sufăr fatalul sărutat, Și brațul meu cel slobod, armat de răzbunare, Nu ți-a înfipt pumnalul în pieptul veninat. Te-am mai iertat, cumplite, ș-a mea smerită milă Ca sarcină pe trupu-ți iar gol o ai simțit. Cu masca de frăție, sub zâmbetu-ți în silă Urzeai a mele chinuri din loc nelegiuit. Acolo să ai partea, mortând în slugărie, Să nu mai ieși d-acolo, o, scremăt infernal, Ce te-a dospit păcatul din vecinica urgie Cu-a cerului

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

... se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; lucru ce ne făcu să credem că d-ei se afla atunci în minute de gelozie și că avea să se plângă de vreo necredință casnică. Din acel foișor vederea se întinde în depărtare peste munți și câmpii, până aproape de Râmnic. În dreapta mai jos, este peștera pustnicului, și în vale Bistrița. Mare trebuia să fi fost anevoința cu care se făceau aceste ziduri la astfel de înălțimi; dar se vede că greutatea biruită era ... omului, și adânci și amare suferințele inimii, schimbarea adusă de vreme este o lege a naturii, ce-și urmează cursul fără să aibă în sine nimic sfâșiitor, căci își găsește un fel de mângâiere în soarta obștească, dar aceea pricinuită de suferințele morale e tristă ca moartea și apasă sufletul cu un sentiment dureros. "Bogatul coșciug" de argint a ... Șerban Basarab în 1656. Când te primbli seara pe o livadă veștedă și vezi copacii descărcați de podoaba lor și frunzele galbene risipite de vânturi în adâncimea văilor, vederea aceasta deșteaptă în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... duc să reclam la poliție. Aci dau peste o mișcare neobicinuită— jandarmi, sergenți, agenți, funcționari, bătăuși, umblă toți forfota de colo până colo foarte aprinși. În fiece moment sosesc arestați, pe cari sergenții și bătăușii îi aduc în ghionturi, ca să-i toarne la beci — s-a isprăvit revoluția! O idee îmi clipește prin minte... Dar... s-ar putea?... Niță ... și văzând că-i face bine, a mai băut încă una. Simțindu-se destul de încălzit, s-a suit peste saci în căruță, că era și ostenit. Astfel, încet-încet, a ajuns în dosul Teatrului și a voit să treacă peste piață în strada Regală, de acolo pe la Colțea și pe urmă pe la Sf. Gheorghe în Calea Moșilor — pe drumul cel mai drept. Dar, vrând să treacă pe Piața Teatrului, nu știe cum, se pomenește într-o grozavă învălmășeală: în ... se revarsă cărbunii. Atunci, de necaz, începe să scrâsnească dinții și să-njure cu pumnii încleștați. Turburarea era în toiul ei — țipete, huiduituri, blesteme... În toată învălmășeala, un jandarm călare se repede spre Niță cu sabia ridicată să-i despintice capul. Niță s-apleacă ...

 

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... Ion Creangă - Moş Ion Roată Moș Ion Roată (Anecdotă) de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași ... tot nu, cucoane, răspunse moșul Ion Roată. — Dumnezeu să mă ierte, moș Ioane, dar dumneata, cum văd, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înțelege și mai bine. Moș Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare? — Îl vedem, cucoane. — Ia fă bine și adă-l ici lângă mine, zise boierul, care ședea acum ... părți ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, și ei se vor bucura și ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni dușmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi frații noștri de sânge: franțujii, italienii, spaniolii și portughezii, ce așteaptă? La orice întâmplare ... ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... de-acasă. Și sub un tei el de pe cal se dete, Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale ­ Din tei se scutur flori în a lui plete Și mai că-i vine să nu se mai scoale. Și calu-i paște flori, purtând în spete Presunul lui și șeaua cu paftale, În valea de miros, de râuri plină, În umbra dulce bine-i de odină. De-a lui bătrân el își aduse-aminte, Cum îl lăsă și cum porni în lume, Dorind cu o iubire-așa fierbinte: O umbr,-un sunet, un nimic, un nume. L-apuc-un dor de țară și părinte, Tot ce ... duce-n ceruri lângă sori, Frumos ești tu, dar a ta nemurire Ființei trecătoare e pieire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă ­ zâmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă În cerul nalt, în roiul luminos. Acolo toată noaptea stă de pândă, Și prin fereastă el privea duios, Cu o lumină dulce, tristă-clară, Să vadă umbra-i albă ... el se făcu o ploaie, ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le ... S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte de trandafir. (pag. 341) Izvorând astfel poezia populară din plenitudinea simțimântului, în ea ne aflăm apărați de acele aberațiuni intelectuale care strică inspirarea multor poeți, chiar a celor cu talent. Politica, declamările în contra absolutismului, reflecțiile manierate asupra divinității, imortalității etc., etc. nu ating cuprinsul lor sentimental și nu silesc pe cetitor a recădea din înălțimea ... inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar fi încântați când ar putea descoperi ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte, În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime de laudă: că vremea se măsoară După a răutății pășire... Rău și ură Dacă nu sunt, nu este ... Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: ,,Că tot ce în lume e vrednic ca să piară..." Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele. Cu cârduri uriașe te-ai înălțat, rebele, Ai scos din rădăcine marea s-o-mproști în soare, Ai vrut s-arunci în haos sistemele solare... Știai că răutatea eternă-n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde ... mă omori pe mine? Au vezi tu că eu tremur, dar vezi ­ mai cred în moarte ­ Ai fi prea blând să ai tu în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>