Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CALITATE DE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 106 pentru ÎN CALITATE DE.

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți din mulțimea cu care a umplut ... pe cari nu le-aș fi putut tăgădui; dar le lipsea o calitate pe care nu o puteam defini, calitatea indispensabilă — nu erau lucrări de artă. Atunci, foarte perplex, căutam un mijloc să scap de damă, și de conștiința mea, și iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale) Muzica de Ion Luca Caragiale Conservatorul nostru de muzică și declamațiune, școala care adat atâția iluștri artiști în așa scurt timp, devine din ce în ce mai complet: i s-a înființat, în fine, o clasă de harpă. Harpa sau harfa, după cum spune profesorul de istoria universală a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ton mai

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați de-a lungul vremii. Și mai înseamnă că o poezie astfel selectată are în chip eminent acea calitate care se numește caracter general omenesc, dacă a putut corespunde sufletului atâtor oameni, atâtor feluri de oameni din atâtea vremuri deosebite. 20. O poezie cultă e rezultatul autocriticii vremelnice a unui singur om. O poezie populară e rezultatul autocriticii ... de cuvinte" e frazeologia pretențioasă și dezordonată, e o invenție verbală pricinuită de asociații incoherente de cuvinte, e fraza care merge fără nici un substrat de gândire, într-un fel de amețeală care ucide orice putere de inhibiție. Această stare se produce mai ales atunci când un temperament intelectual-fals vine în atingere cu idei în probleme mai presus de interesul real și de înțelegerea individului. 40. După ce mor, scriitorii mari au nenorocirea de

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... ce cuprind totodată și îndreptarea autorului, și defăimarea năravurilor rele. Însă bucata prin care Cantemir s-a ridicat la cea mai naltă treaptă în arta satirei și prin care s-a încoronat de laurii lui Pers, Iuvenal, Orațiu și Boileau este Satira V. E cu neputință a arăta năravurile în toată sluția lor și a descrie urmările beției cu culori mai vii și mai fioroase. Iată un tablou al norodului prost în vreme de sărbătoare: „Unii amețiți numai se-mpiedecă-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna-cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie Nu dau macar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Cu capul se izbește d-un zid ce-i stă-nainte: De sânge umple locul și toți de dânsul râd. Iar dincolo un sfadnic se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntâlnește; în luptă-și scuipă dinții Cu vinul dimpreună, din gura-i puturoasă. Cântările cu chiot, strigările cu zgomot, Păn’ și pe-un surd îl face să

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)

... în roze, urzicele în camelii, corbii și ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecți din insula Hioților [2] . Să le fie de bine această fericire, nu-i invidiem, căci ar fi păcat de Dumnezeu să învidieze cineva pe Don Quijote cînd își înfige lancea în morile de vînt sau cînd își declară ardintele sale pasiuni unei bucătărese, luînd-o drept principesă. La noi însă, lucrurile merg cu totul altfel. Dotați de natură cu un caracter rece și gînditor, oriunde întoarcem privirea nu vedem decît mizerii de tot felul și de tot calibrul. Aci criză financiară, dincolo criză politică și ministerială, fără a mai numi pe cea morală și intelectuală. De esemplu, coți amatorii de operă credeau că în anul acesta o să avem artiști italiani foarte buni, și aveau tot dreptul să crează astfel, căci totul era favorabil pentru realizarea acestei legitime dorințe ... Manzini, primadona serie absolută, deși cîntă după un metod escelent, deși accentuează notele bine, dar la ce pot servi aceste escelente calități cînd vocea lipsește? De cînd esistă operă la noi, nu ne aducem aminte să fi auzit o voce atît de curioasă ca a doamnei Manzini. O soprană, ca să merite numele acesta, cată să aibe un registru de șasesprezece tonuri [3] curate și bine întonate. Aceste note lipsesc

 

Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"

... rămâne un mare partid. Nu e de loc firesc lucru ca cineva având mintea întreagă să se mânie pentru că un altcineva îi contestă o calitate vădită; în așa caz, contestatorul întâmpină cel mult o glumă în treacăt. Cei dela organul marelui bărbat de stat trebue să fi observat, că atunci când dumnealor fac în privința noastră socoteala avocatului ce are să dea lui Mușat, - atunci când din acea socoteală iese că partidul conservator este un grup nenorocit, de tot neînsemnat, uneori chiar că nu există de loc, noi nu ne sburlim, nu ne buzumflăm; ba tocmai dimpotrivă, cu cât dumnealor ne asupresc mai mult la socoteală, cu atât noi facem mai ... vesel, ceea ce nu displace din când în când cititorilor unui ziar serios. Dar să nu ne uităm vorba. Daca Centrul este un mare partid, de ce Presa se supără de vorbele noastre ? daca este Centrul un mic grupușor, un mititel grupuleț, de ce mai atâtea vorbe și necaz ? ce folos ? Cu toate panglicele de fraze turnate în coloanele Presei, el, Centrul, așa rămâne - mic mititel. Și așa și este Centrul și nici nu poate fi altfel. În zadar, marele om ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem ... multă este!" Domnilor senatori, Domnilor deputați, Vedeți dar că, întrucât privește politica din năuntru, stăm bine și temeinic; putem în adevăr zice că stăm turcește. În privința politicei din afară, neutralitate desăvârșită; aceasta numai și numai fiindcă nu ne-am depărtat de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin

... moment dat, ceea ce se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii. E greu s-ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil. Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului... 2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e ... poți face față împrejurării. 24. Natura împerechează ființe cât mai apropiate ca vârstă. Așa-i trebuie ei pentru scopurile sale. La oamenii simpli, mai aproape de natură, împerecherile nepotrivite se datoresc unor cauze care nu au nimic comun cu dragostea mutuală. Omul civilizat s-a îndepărtat ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... din luna trecută noiembre 15 cu No. 654, avem onoare a vă repeta cu insistență rugăciunea ce v-am făcut în privința lemnelor de încălzit necesare școalei de fete No. 1 din această urbe, care se află în lipsă de căldură suficientă pentru studii pe timpul de iarnă, mai ales așa de aspră cum este cea actuală, încât elevele sunt incapabile a mai scrie cu mânile înghețate, și chiar profesoarele sufăr neputându-se dezbrăca în ... distr. X... No. 4599 - 15 decembre D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Astăzi 15 decembre făcând inspecțiunea reglementară la școala de fete No. 1 din urbea Z... am fost întâmpinat de doamna directoare Aglae Poppesco împreună cu doamnele profesoare Areti Ionesco, Sevasti Ionesco și Aristi Poppesco, care toate s-au plâns de starea de mizerie în care a ajuns școala din cauza lipsei de combustibil, pe care îl refuză onor. primărie locală, pe care în nenumărate rânduri au rugat-o prin adrese oficiale, care se văd la dosar, dar care n-au avut până în prezent nici un rezultat. În

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... și câtă dreptate au bieții artiști! Un om harnic care cheltuiește toată viața lui muncă-exercițiu, se uită de sus la leneșul de artist care în toată viața lui a scris un biet volum pentru facerea căruia, ca muncă de scris, ar fi de ajuns două zile. Un ziarist, care după tocmeală dă în fiecare zi patru coloane de tipar, cu greu va înțelege cum un literat n-ar putea să facă într-o săptămână măcar o nuvelă sau un articol literar de aceeași mărime. Câți oare înțeleg cu adevărat că, pentru facerea unui volum de poezii, lui Eminescu i-a trebuit și un mare talent, dar și o încordare mistuitoare a facultăților psihice, încordare care a ... a contribuit desigur la tragicul lui sfârșit? Și câți dintre acei care se prefac că o înțeleg, nu o fac decât de modă, de rușine; în realitate însă se uită cu dispreț la volumul subțire, pentru copierea căruia ar ajunge cu prisos o zi. Tot acestei nepriceperi, în parte, i se datorește potopul de versuri proaste și de proză și mai proastă care se revarsă asupra țării noastre. Acei care se interesează

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat de paupertate estetică și morală, când își îngăduie, ca un lucru foarte natural, intimități cu fetele-în-casă, și în același timp înfierează, ca cea din urmă înjosire, aceleași intimități ale unei femei cu un lacheu. Omul care, prin vorbe, gesturi, fapte mărunte, își descarcă ... a înțelege tot și a privi totul cu detașare și cu o liniștită ironie. Printre pisici, cunoscute prin îndelungatele lor maneje preliminarii în amor, sunt unele care, ca și oamenii lipsiți de prejudecăți întârziate, suprimă orice preludii și merg drept la scop. Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le-ai combinat altfel. Unele femei nu se rușinează să apară în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>