Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) TREZI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 411 pentru (SE) TREZI.
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... Oprindu-se-ngrijită ades în a sa cale, Ea vine lângă apă, cu drag la ea privește Și, singură-n răcoare, de baie se gătește. O! dalbă feerie! divină încântare!... Rochița de pe umeri alunecă, dispare, Și lumii se arată minunea cea mai rară, Albind ca faptul zilei în zi de primăvară! Toți ochii de luceferi, de păsări și de flori, Loviți ca de ... o mișcare alene, voluptoasă, Lăsând ca să albească prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal. Și iarba de pe maluri se pleacă s-o privească, Și trestia se-ndoaie voind ca s-o oprească, Și apa-n vălurele de aur se-ncrețește, Și nuferii se mișcă, bâtlanul se trezește, Pădurea cântă imnuri, și luna amoroasă Revarsă pe copilă o mantie-argintoasă. Acum pe lângă trestii ea lunecă ușor Și, vrând la mal să ... ud încă ea părul își adună, Se oglindește-n apă, se oglindește-n lună, Și umbra-i diafană cu formele-i rotunde În lină îngânare se clatină pe unde. IV Cocoșu-n depărtare intonă o fanfară! Copila cu grăbire din valuri iese-afară. Ah! unde-i e rochița și unde-al ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... din Paradis Și, dominat de neputință în lumea veșnic schimbătoare, te-a îndreptat spre suferință, știuta punte salvatoareâ€� III Privesc neputincios cum viața se naște, crește și dispare, cum Timpul, primenindu-și fața dă aparența de mișcare. Se-ncep și se sfârșesc războaie ce-aduc belșug sau sărăcie, văd lacrimi ce-nsoțesc convoaie de sclavi mânați înspre robie, Nefericirea vine-n valuri și-n treacăt ea ... și-n pacea-n sine regăsită, ar spune pentru fiecare o rugăciune-abia șoptită... VII Ce-i nou sub soare? Doar o clipă, ce-ntruna se împrospătează când sub a vremilor risipă Iluzia o-nveșmântează. Și-atunci mai veche-i decât Timpul de-n ea se-ntâmplă tot ce este: demult, când se născu Olimpul, doar Clipei îi dădu de veste Ca Început să se numească – trezind la viață-ntreaga lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar clipa, chiar de-atunci, să-nsemne un ... Lumescului neștiutor. Purtând în suflet îndoiala eu, temerarul luptător, nemaicrezând în învoiala Cu omenirea suferindă, cea de tradiții păstrătoare, făr' a-ndrăzni să se ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... Să nu semeni a Novac, Că nu-i turcilor pe plac." Grue-n Țarigrad intra, Vamă dreaptă el nu da, De haine nu se schimba, Ci pe uliți se primbla Tot în haine novăcești Cum e drag ca să-l privești! Turcii toți cât îl zăreau, Între dânșii se grăiau: ,,Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Cara-Iflac!" [3] Și pe loc ei s-adunau, Și de Grue s-aninau, Și cu Grue ... oi adăpa Nu cu sânge păsăresc, Dar cu sânge păgânesc!" Corbul vesel croncănea, Inelu-n plisc îl punea, Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întâi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș, Apoi ca un bondăraș Și-n zare dacă-ajungea, El din zare se ștergea. III În munții Catrinului, În pădurea Pinului Odihnea Baba-Novac La umbra unui copac, Și prin vis el tot vedea Pe feciorul său Gruia ... ce mi-ați robit, Iată-mă-s că am sosit Să vi-l plătesc îndoit". El desagii deșerta, Turcii toți năvală da, Și pe jos se tăvălea, Unul pe-altul se ...
... floare; iar dacă aveau câte ceva în mână, aruncau să țină floarea mai bine. În locul ei răsărea îndată alt bobocel și, cât ai clipi, se desfăcea. Și alți drumeți treceau, și nu era unul să nu rupă câte o floare. După câteva zile trandafirul se mâhni: el se-mpodobea și oamenii îl despuiau. „Uite, își zicea, spinul de lângă mine. Ce nalt e, ce chipeș, și nimeni nu-l atinge; și pe ... atunci se așeză pe o creangă, îl desluși: „Cum să se atingă cineva de spin, când tot e îmbrăcat de ghimpi!â€� Atunci trandafirul se uită și văzu că-ntr-adevăr spinul avea ghimpi. Și nu mai pregetă: se rugă îndată lui Dumnezeu să-l acopere și pe dânsul de ghimpi, ca să-i păzească floarea. „Vezi, își zise Atotstăpânitorul, era dat ca ... ghimpe sângele a pătruns, încetul cu încetul, în pământ, s-a ridicat până în bluza, și-ntr-o dimineață floarea trandafirului se desfăcu roșie, aprinsă, ca sângele. Spinul stătea ursuz alături. Iar de la o vreme se trezi și-n dânsul pizma că prea nu-l bagă nimeni în seamă. „Uite cum
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
... și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și ... vechiul oraș cu căsuțele lui strînse, una lîngă alta, sub streșinele cărora se aciuiază atît de puține bucurii și așa de mari dureri, căuta să se deprindă parcă, zicîndu-și : Și noi am avut un ieri, am strălucit frumoase și nouă la soare, am găsi alăturea pe altele mai vechi decît ... față, streșinile noastre acum picură aceleași lacrimi și ferestrele deschise spre drum privesc aceeași viață... Drumul printre ele, ca un rîu liniștit, curgea drept, cotea, se umplea de umbre pe unde-și întindeau pomii frunzarele deasupra zăplazelor, se lumina din nou mai încolo, se revărsa într-o piață și apoi își relua cursul în linii drepte sau zigzaguri, ca să ducă aceiași trecători o bucată de vreme, să-i ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... Un rîs zgomotos umplu aerul și, ca într-o veselie tremurată de foi, nemișcații plopi, unul după altul, înaintară dezrobiți de farmecul meu și apoi se așezară roată împrejurul unui iaz adormit, în adîncul căruia se priviră mirați, ca unii ce-și vedeau pentru întîia oară chipul. Gol rămăsese locul în urma lor, schimbînd priveliștea obișnuită a grădinii, care ... o ușă deschisă, plină de un întunerec albastru, sta căscată parcă de mirare ; și împrejmuirea toată neputînd să-și vină locului față de atîta schimbare, se cumpănea căutînd să-și așeze liniile. Ridicîndu-mi ochii din nou după isprava aceasta ciudată și văzînd sărmanii duzi din fundul grădinii, ce stăteau de ... grijă iar oglinda la piept, m-am așezat pe înaltul movilei ca să privesc cu mulțumire la cele ce făcusem. În fundul cerului, albă luna se ridicase și ea și privea mirată, ea care le vede de atîta vreme toate și nu putea parcă să se armonizeze cu peisagiul acesta neobișnuit, părînd că e o podoabă aninată, așa într-o doară, de cineva fără gust și fără simțămînt artistic. Străină privea ... ...
... odăilor. Era o țesătură în care nuanțele stinse stăpîneau și o umbră de galbăn, ca un praf de soare căzut într-un amurg, lupta să se vădească. Sfios i-o arăta, neputînd o clipă să bănuiască ce potrivnic avea să-i fie albastrul și ce război civil avea să se dezlănțuiască pentru galbănul acela nevinovat presurat pe stofa lui, ca pe un gobelin învechit. Urme de aur strîs poartă atîtea lucruri din lume, dar că ... crede ?... Galbenul însă a întunecat ochii celei ce flutura o stofă albastră, și ambele culori acuma, ce dormiseră de-atîta vreme în vrafuri, se treziră dușmane, jucîndu-și florile și apele. Semeț, albastrul intens și lipsit de visuri și de reverii se lumina, căzînd în falduri rigide; rece și tăios, purtînd nuanța ce o au ascuțișurile de spadă, sfida, nevăzînd ce obosit și timid privea ofilita stofă ... stofa ce și-o alesese. O vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce-l auzise de-atîtea ori se dezlănțui nestăpînit. Îndurător privi el mai întîi, neputînd să-și lămurească furia aceasta neașteptată și apoi, nemaiputîndu-se ...
... plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc, se cheamă, cum nu le-am mai auzit nicăieri în altă parte. Sunete grave pornesc coperite, călătorind parcă prin apă, se ajung cu altele, se-nfrățesc, se-mpreună, pentru ca să amuțească și să reînceapă iarăși într-o armonie surdă, într-un murmur confuz. De multe ori mi se parc că am pus urechea la pămînt și că ascult, așa vine de departe sunetul, așa de trist plîng clopotele. Parcă e glasul unei vieți ... să rămîi înnămolit pe totdeauna. O părere de rău însă mă prinde de tovarășii mei, căci lașul e ca o vastă familie, în care toți se cunosc, se ajută și se tolerează. Cea mai mare parte dintre ei parcă nu mai vreau nimic ; se mulțumesc că sunt la adăpost și pot să mănînce și să se îmbrace. Un rest din fastul vechei boierimi le impune încă fațada, aparența: și toată truda lor e de a-și îngriji ființa lor ...
... departe din pămînt, prin miile de rădăcini ca prin niște subterane, cît ține ziua seva urcă, susură poate, cotind prin miile de pridvoare și ganguri, se înalță, se împrăștie prin milioane de canaluri, pînă la cea din urmă nervură ; ca să coboare iarăși, o dată cu noaptea, să alunece în cascadă, să scadă ... ca pe un uriaș legat în lanțuri, adus din cine știe ce colț de lume spre batjocura trecătorilor. Un răget de fiară îl face să se deștepte din nou și să se cutremure. Imperiosul glas pe care îl aducea vîntul torid din galbenele pustiuri, glasul care își striga foamea și dragostea, netulburat de nimeni, cînd biruitoarea primăvară ... Cu zgomot va cădea schelăria de lemn și va putrezi în țară străină ; înjosit va ajunge splendidu-i trup, din care netrebnice scînduri și grinzi se vor face ; zgomotoase vor suna ferăstraiele împrăștiindu-i alba pulbere care, ridicată poate de vînturi, va mai întoarce măcar o parcelă din el, în țara ... pustiuri, dar și ei vor cădea la rîndul lor, cînd viața ca un val obosit de-abia își va mai putea scrie ultimul cerc, ce se ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză și-a purces să caute din nou furnica. A ... oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba gângania. Unde să mă așez ca să rămân liniștită?â€� Atunci în față i se ridică deodată casa, locuința stăpânului grădinii. „Sus, acolo, trebuie să fie bine... dar e prea înalt.â€� Să se ridice cu cumpătare. Întâi zbură pe vârful unei gherghine; de acolo, pe-un copăcel, pe-un călin; pe urmă, pe iedera dimprejurul balconului. În sfârșit ... ochișorii o semene a ei zburând pe sus, căutând poate un loc de scăpare ca și dânsa. Dar nici n-apucă bine să se uite la ea, când, ca o săgeată, o rândunică se ...
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară
... ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță , cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ... crăiasă, Lasă-le în a mea mână, Mlădioasa mea stăpână. Dar ea mâna-și trage - ndată Dintr-a lui. . . și speriată Se uita în jos smerită, Rușinoasă și uimită. S-o ajungă el voiește, Ea să vină se ferește, O ruga cu vorbă dulce Pe-a lui braț ca să se culce, Mai nu vrea și mai se lasă, Ca de-un farmec e atrasă, Pân' ce cade-n a lui braț De-o privește cu nesaț. Păru-i galben abia ... cu tine, Ce mai trebuie să fie Dacă n-am tovărășie Și la ce să mai trăiesc Singurel să pătimesc ? Ea roșește la obraz I se prinde de grumaz Și îi zice - abia - abia : — Vino la urechea mea Și spune-mi orice vei vrea; Și eu ți-oi spune ceva ...