Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (PE) LÂNGĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 880 pentru (PE) LÂNGĂ.

Ion Grămadă - O noapte de groază

... la nuntă. Într-un târziu, deodată, începe câinele să hămăiască așa de furios de gândeai că se sfarmă. Mie mi se tăiară, atunci, picioarele de pe la genunchi și-mi îngheță inima de frică. Copiii se ghemuiră într-un cotlon, lângă sobă, cu ochii mari și cu buzele deschise, aproape-aproape să înceapă a plânge. Mă dau, încet, lângă fereastră și ascult, lângă zid, cu urechea și cel mai mic zgomot din ogradă, ca să pot desluși ce este. Vifornița se potolise și, acum, strălucea, afară, luna. Gangul ... să o deschidă. Gândul că poate am uitat ușa descuiată mă înlemnise de spaimă! Numai cu mare greu, nici nu știu cum, m-am târât, pe lângă perete, în tindă și am pipăit zăvorul: era tras! Parcă-mi veni inima la loc, căci ușa era de stejar vârtos, bătută cu ținte, și ... putut. Cât voi fi stat așa, nu știu, dar, de la o vreme, nemaiauzind nimic, mă furișai încet pe lângă pereți și trasei un chibrit pe perete ca să văd câte ceasuri sunt și ori de mai este mult până la ziuă, care parcă n-are să se mai zărească. Ceasornicul ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion

... ceai, Și cu ceai, și cu cafea, La soarea cu refenea!â€� Și ne-a dus, măre, ne-a dus Când pe jos și când pe sus, Și la secție ne-a pus Pe saltea și pernă moale, De le simț ș-acu la șale, Și de-acolea mai la vale, Unde, ce să vă mai spui? Unde-i ... căzut pe mâna cui? Pe mâna Algiului, Ce m-apucai de făcui? Sai din loc și poc! și paf! Am făcut o lampă praf! Și pe urmă ce făceam? Ca un leu mă repezeam Și cu pumnii dam în geam, Și trăgeam și iar trăgeam Până când mi ți-l spărgeam ... s-a-ngroșat gluma, Și cum este el șiret, A recurs la marafet Și ne-a turnat la secret Cam pe lângă cabinet; Și pe loc a poruncit, Că zicea că am răcit, Să ne tragă de năjit Cum se trăgea mai-nainte, Cu curea și spirt fierbinte ... ni s-a risipit fumul, Și fiatru s-a închis, Nu mai ai nimic de zis!â€� Și atunci bietul Scarlat, ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt Ion

... ceai, Și cu ceai, și cu cafea, La soarea cu refenea!â€� Și ne-a dus, măre, ne-a dus Când pe jos și când pe sus, Și la secție ne-a pus Pe saltea și pernă moale, De le simț ș-acu la șale, Și de-acolea mai la vale, Unde, ce să vă mai spui? Unde-i ... căzut pe mâna cui? Pe mâna Algiului, Ce m-apucai de făcui? Sai din loc și poc! și paf! Am făcut o lampă praf! Și pe urmă ce făceam? Ca un leu mă repezeam Și cu pumnii dam în geam, Și trăgeam și iar trăgeam Până când mi ți-l spărgeam ... s-a-ngroșat gluma, Și cum este el șiret, A recurs la marafet Și ne-a turnat la secret Cam pe lângă cabinet; Și pe loc a poruncit, Că zicea că am răcit, Să ne tragă de năjit Cum se trăgea mai-nainte, Cu curea și spirt fierbinte ... ni s-a risipit fumul, Și fiatru s-a închis, Nu mai ai nimic de zis!â€� Și atunci bietul Scarlat, ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot.    Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor.    â€žO cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut ... apucând în a sa mână un gigantic bolovan. „A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt Și-nvârtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan.    Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude! Urieșii se-ntorc iute, părăsind armele crude, Și zăresc pe Statu-Palmă de-a lungul pe deal sărind Ș-încurcat în a sa barbă ca un ghem rostogolind.    Sfarmă-Peatră-i ține calea și-l ridică-ncet

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al ... Da, moare, îi răspunse celalt. Întâiul urmă: Să-l punem ici, în dosul porții, să-și deie sufletul în liniște. Să-l punem. Când zăriră pe mătușa Smaranda, o trimiseră repede: Fă-ți pomană și adu o lumânare. Bătrâna se zăpăci, alergă numaidecât, și pe mine mă lăsă singurel lângă stâlpul porții. Soldații nici nu mă văzură poate. Așezară năsălia în ogradă, chiar lângă parmaclâcul grădinuței, și unul dintre ei ridică pătura. Lumina felinarului din față se întindea până acolo. Horcăitul se auzi deslușit, aerul serii parcă-i dase ... a părut că ieșise din fundul unei hrube, de sub picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere, vroi să se scoale, se prăvăli pe o coastă și se răsturnă jos, trântind pe soldatul ce se plecase peste dânsul. Casca se rostogoli până lângă mine. Rănitul rămase ...

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... carii îl urmează mișelește, fără a îndrăzni să-și deie piept fățiș cu el, și fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate! Cum am zis, mergea încet și gânditor. Hatmanii lângă dânsul păzeau tăcere, respectând supărarea sa de care și ei se împărtășeau. — Ce castel e acesta? întrebă Sobiețki când, rădicând capul, zări pe sprinceana dealului, înălțându-se trufașă dinaintea lui, cetățuia Neamțu. Cu bună seamă vrun cuib a talharilor acestor de moldoveni! — La vreme de ... se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ... cinci și se răniră doi. A patra zi căzu împușcat însuși comandantul artileriei leșești, dar mai pieriră trei din moldoveni. Numărul bravilor scădea pe toată ziua. Seara, adunându-se pe lângă ...

 

Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii

... IĂ¡noș? Contele FĂ©kete LĂ¡ioș a ridicat din umeri foarte încruntat — și iar... din gingii. Contesa a rămas pe gânduri... — Minunate ouă roșii! a zis ea; ce frumoasă față! — Se-nțelege că-i frumoasă, a strigat rânjind ca ... S-au ridicat în picioare toți nobilii cavaleri meseni. — A! a țipat contesa. La mine toți câți mă iubesc!... Luați-l pe acest gunoi spurcat, pe atât de xenamorasit pe cât de crud!... legați-l și îngenuncheați-l!... trebuie să-l pilduiesc pe loc! Până să tragă FĂ©kete LĂ¡ioș spada lui de oțel de Damasc, pe care o avea amintire din vremea cruciadelor, au năvălit toți tinerii cavaleri; l-au legat burduf și l-au pus în genuchi. Acuma — a ... din spatele castelului. — Acum — a strigat contesa VirĂ¡g — să ciocnim!... Acela care-mi va sparge cel dintâi trei ouă pe rând, acela, pe lângă titlul de conte, pe lângă stăpânirea acestui castel și a moșiilor de veci, va avea și mâna mea! Au ciocnit... Contesa a schimbat mereu la ouă ...

 

Emil Gârleanu - Frați

... atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu ... ca o hrubă de beci. Un caporal și câțiva soldați intrară înăuntru. Ofițerul făcu semn cornistului să se ducă și el, apoi înaintă singur, intră pe ușa îngustă, coborî câteva scări și rămase lângă perete. În mijlocul cămăruței de piatră, pe o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea ... slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe

 

George Coșbuc - Doina (Coșbuc)

... amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă ... tineri Și tinere femei Adună fânu-n stoguri Și snop din spice fac Din scutece copilul Când plânge-n săhăidac Te duci și-l joci pe brațe Și-l culci apoi pe sân, Și-i cânți s-adoarmă-n umbra Căpițelor de fân. Din văi tu vezi amurgul Spre culmi înaintând, Pe coaste-auzi pâraie Prin noapte zgomotând, Și-asculți ce spune codrul Când plânge ziua-ncet Ah, toate, Doino, toate Te fac să fii poet. Și ... frânt. Abia-și apasă fierul În umedul pământ. Tu-l vezi sărman, și tremuri Să-l mângâi în nevoi. Și mergi cu el alături Cântând pe lângă boi. Iar bieții boi se uită Cu milă la stăpân Pricep și ei durerea Sărmanului român. Eu te-am văzut odată Frumoasă ca un sfânt ... ...

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6

... fac broască la pământ, Îmi așez durda spre vânt Și mi-i iau la căutare De la cap pân-la picioare, Și chitesc și socotesc Pe unde să mi-i lovesc? La retezul părului, Pe din dosul fesului, [2] Unde-i cald ciocoiului. Eu chitesc, durda pocnește, Ciocoiul se vârcolește Și de zile se sfârșește. Las' să moară ca un ... ți tot bate joc de mine, C-a veni vara ca mâine, De te-oi prinde-n' Lunca Mare Să-ți fac divan pe spinare Și să te calc în picioare Ca pe-un șarpe otrăvit, Ca pe-un dușman ne-mblânzit." ↑ Acest Ion Petreanu sau Ion Petrariul, după cum îl numesc unii dintre lăutari, a hoțit sub domnia lui ... soare După ce a fost prins întâia oară, el a fost scăpat din ștreang de mitropolitul Veniamin care îl și luă pe lângă sfinția sa în curtea Mitropoliei cu sperare ca îl va aduce astfel pe calea pocăinței. Zadarnică cercare. Ion Petreanu adeveri proverbul ce zice că ,,Năravul din născare leac nu are". Într-o primăvară, atras de farmecul vieții aventuroase ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

... sexe — care, fără să aibă nici o daraveră cu preoții Temidei legate la ochi, n-a admirat totuși acel mirific monument de pe splaiul râului „cu apă dulce, cine bea nu se mai duce", pe care îl numim Palatul Pașilor Pierduți, fericiți când nu ne pierdem acolo decât pașii? Cine e acela care nu așteaptă cu nerăbdare atât marea frescă ... ivite, Ă©closes, sub cerul totdeauna limpede, cald și albastru ca peruzeaua din inelul unui strălucit Harun-al-Rașid, - acest monument, în fine, care are, pe lângă farmecul frumuseții artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor ... de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra ... a preciza bine raporturile dintre ele: romanul este pe lângă novelă ca un stejar uriaș pe lângă o răsură altoită; sau, mai bine, novela este ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>