Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEZI FUSE
Rezultatele 1991 - 2000 din aproximativ 2012 pentru VEZI FUSE.
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
Cincinat Pavelescu - Flori risipite Flori risipite de Cincinat Pavelescu Dlui Ion Bianu Plin de focul tinereții A pornit-o călătorul, În seninul dimineții, Să-și găsească-n largul vieții Viitorul! Inima-i era curată, Fața fragedă și plină, Și spre zarea depărtată S-a-ndrumat cu ochi ce-noată În lumină! Mama-i dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata-i mamă ce plângea: Drumu-i lung și viața-i mare, Din buchet la orișicare Să nu dea! Dar, pe drum, el dase sfatul Și dojana ei uitărei Și-mpărțea mereu băiatul Flori și flori pe sărutatul Fiecărei! Și, cum seara se lăsase, Răsărind văzu din ceața Ce-asfințitu-nsângerase, Pe iubita ce-o visase Toată viața! Și buchetul, călătorul, Scuturat când i-l aduse, În amurgul ce căzuse, Pricepu risipitorul Ce pierduse! 1904 Piatra-
Dimitrie Anghel - Umbre Umbre de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 12 nov. 1906 Ce stranii lucruri dorm în suflet și cum nu uită el nimică Din cîte le închizi într-însul, ca într-o urnă funerară; E iarnă azi și, fără voie, eu văd o zi de primăvară; Și mă simt iarăși lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică... În casa toată urcă pacea unei vieți întemeiate. Și la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră, Și nu-i un ram cu adevărul, ci numai umbra lui albastră, Pe care-o mînă nevăzută îl leagănă-n mișcări ritmate. Și-acuma preajma-ncepe-un cîntec, și-ncet pe ramura-nclinată Vîslind cu aripile-n cruce, se lasă două păsărele, Și nu știu gura lor de umbră ce-au pus atuncea dragei mele, Dar știu că clipa asta dulce n-am mai uitat-o niciodată... La depărtări și pretutindeni, se face iarăși primăvară, Și dulcea fantasmagorie a umbrelor ce-au fost s-așază Pe zidul alb, ca și atuncea, în liniștitul ceas de-amează, În care ne-am iubit o clipă supt ramura
Alexei Mateevici - Limba noastră
... din codrii veșnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeșnici. Nu veți plânge-atunci amarnic, Că vi-i limba prea săracă, Și-ți vedea, cât îi de darnic Graiul țării noastre dragă. Limba noastră-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Și citindu-le 'nșirate, - Te-nfiori adânc și ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
Alexandru Vlahuţă - Ce te uiţi cu ochii galeşi%3F Ce te uiți cu ochii galeși? de Alexandru Vlahuță Ce te uiți cu ochii galeși la copacii triști și goi, Și oftezi, dând pas gândirii să mai lunece-napoi?... Lasă frunzele pustiei și bătăilor de vânt! Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frânt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. Strânge-ți gândurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri, Palide-n puterea nopții să mai tremure pe drum... Nici te mai uita în urmă-ți la grămezile de scrum... Nu vezi tu că îndărătu-ți e-ntuneric și pustiu!... Și n-auzi cât de sinistru sun-a groapă ș-a sicriu Glasul tinereții duse ș-al iluziilor șterse?... Înțelege că-i zadarnic pe-un mort lacrimi să se verse!... Negreșit, avut-ai zile de noroc și de iubire... Cine n-are-n lumea asta partea lui de fericire? Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zână, Ș-așteptai, ca să te fure, vreun făt-frumos să vină, De-ți roteai pe lanul vieții ochii mari și visători, Nu-ntâlneai decât podoabe, fluturi, pajiște și flori! Și când pentru- ...
Alexandru Vlahuță - Christos a înviat
Alexandru Vlahuţă - Christos a înviat Christos a înviat de Alexandru Vlahuță I Și-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Și-un dusman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui; Desculț, pe jos, colinda lumea Și mulți hulesc în urma lui. Și mulți cu pietre îl alungă Și râd de el ca de-un smintit: Iisus zâmbește tuturora- Atotputernic și smerit! El orbilor le da lumina, Și muților le dă cuvânt, Pe cei infirmi îi întărește, Pe morți îi scoală din mormânt. Și tuturor de o potrivă. Împarte darul lui ceresc- Și celor care cred într-însul, Și celor ce-l batjocoresc. Urască-l cei fără de lege... Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea Și înfrățirea tuturor. Din toată lumea asupriții În jurul lui s-au grămădit Și-n vijeliile de patimi La glasul lui au amuțit: "Fiți blânzi cu cei ce vă insultă, Iertați pe cei ce vă lovesc, Iubiți pe cei ce-n contra voastră Cu vrăjmășie se pornesc"... II Cât bine, câtă fericire, Și câtă dragoste-ai adus! Și oamenii ...
George Topîrceanu - Șoaptele nopții
George Topîrceanu - Şoaptele nopţii Șoaptele nopții de George Topîrceanu Întrebam aseară luna gânditoare: — Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, — Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă pașii luminoase fire, Deșteptând în cale câte-o amintire, — Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, — pentru ce să plec?... — Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist și singur du-te, du-te! zice luna. Și-ntrebai lumina sufletului meu: — Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i așa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, — Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, — pentru ce să plec?... Sufletu-mi răspunse: — Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Și să nu mai vii. Și-ntrebai atuncea inima-mi trudită: — Cea dintâi, nebuno, căzuși în ispită, Singură-n tăcere, tu ești vinovată Că mă cert cu mine și cu lumea toată. Când stelele nopții farmec nu mai au Fără ochii dragii, — pentru ce să stau?... Și-mi ...
Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit, un piruit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc ...
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1
... Dumnezeu Să umble și plugul meu! Din baltag să-mi fac eu plug, Pistoalele să le-njug, Ca să brăzduiesc ales Unde-a fi
George Topîrceanu - Clipe de zbucium
George Topîrceanu - Clipe de zbucium Clipe de zbucium de George Topîrceanu Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, — Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa mea întreagă când te cere, Tu stai visând, nici ochii nu ți-i miști, — Și câte taine pline de durere Se pierd în noaptea ochilor tăi triști! Eu chem osânda care mă omoară, — Sălbatic vântul patimii să bată, — Eu cer icoana ta de-odinioară, Pe care n-am văzut-o niciodată. O, cum aș vrea durerea să mi-o-nșele! Atâtea nopți pustii am adorat-o, I-am dat și jertfa tinereții mele Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o. Mi-ai dat-o! Floare gingașă de munte Ce stă deasupra unui larg abis... (Și chiar acum, când mă săruți pe frunte, Tu mă săruți cum se sărută-n vis!) Căci sufletul, ca tristele ruine, Păstrează-n el lumina altor vremuri, — Și când o rază-ajunge pân' la mine Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri: Ea luminează-n tine, fără veste, Prăpastia trecutului întreg... Și-atunci duioasa inimii poveste Eu o ascult, — dar n- ...
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
Gheorghe Asachi - Privegherea ostaşului moldovan Privegherea ostașului moldovan de Gheorghe Asachi stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837 Meditație Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde, De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde; A pădurei tristul freamăt, râul care murmura, Prin acordul melancolic pe natură-adormita; Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă A sumeței sale maice la ...
George Coşbuc - Ştefan-vodă Ștefan-vodă de George Coșbuc Prin Suceava, vodă Ștefan, într-o zi de primăvară, Cu boieri bătrâni ai țării și hatmani treceau călări. Iată-n drum, pe-o stradă strâmtă, ei p-un mort întâmpinară, Un sărac! Nici lume-n urmă, nici măcar făclii de ceară Și nici plâns ca la-ngropări. Un copil ducea o cruce; și-ngânând cântarea sfântă După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă Cât de singur e-acest mort! El descalecă și-azvârle straiul ce de-argint străluce, Unui pagi el lasă calul și s-apropie grăbit De sicriu, și-urmând sicriul, umilit își face cruce Și, purtând în mână coiful, după mort încet se duce Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest ...