Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEZI FUSE
Rezultatele 1981 - 1990 din aproximativ 2012 pentru VEZI FUSE.
Traian Demetrescu - Necredincioasa
Traian Demetrescu - Necredincioasa Necredincioasa de Traian Demetrescu Cu trup înalt și mlădios, subțire Ca un salcîm crescut abia de-o vară, Ea pare că sosește dintr'o țară Întrevăzută în închipuire... C'un gest te farmecă de 'nfiorare. Sau de te-atinge cu matasa rochii, Sau de-o zărești zîmbind, sau de-i vezi ochii Primejdioși ca nopțile pe mare... O! glasul ei! — acorduri de cuvinte, — Blajin, duios, ca plînsul unor strune, — Eu îl ascult și'l cred, ori-ce mi-ar spune, Cum cred bătrîniî 'n cărțile lor sfinte... Adese-ori mă ceartă, dar știu bine Mai dulce 'n urmă o să mă desmierde; Și sufletu-mi în sufletu-i se pierde, Precum o rază 'n zările senine... Ce'mi pasă dacă, e necredincioasă!... Urască-mă sau uite-mă... tot una... Ea m'a iubit, — păstrîndu-și tot-de-auna Virtutea ei: să fie 'n veci
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului Ruga spiritistului de Ion Luca Caragiale Dedicată d-lui B. P. Hăsdeu, prezidentul Primei Societăți spiritiste Române, de un Inițiat Tu, spirit coborât din cer, Înalță al meu suflet, Să-mpodobesc c-un adevăr Macabrul meu resuflet; Să mă despart din timpul meu Și, spirit, să fiu altul, Și să mă văz râzând mereu, Râzând din tot înaltul. Cel lut, acum nensuflețit, Rămas fără de limbă, să-l văz un chip de om pocit Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În spiritistul templu. O! vezi-l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În față-i limba-i fără grai Și istoria-i
Mihai Eminescu - Palida Madonă
Mihai Eminescu - Palida Madonă Palida Madonă de Mihai Eminescu Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală. Când dușmanii sfarmă-n porți Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai murmură încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii SlobozÄ› oceanului Cârduri de corăbii. Pintre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna plină. Și sub arborul cel gros Și în umbra deasă La mormântul marmoros Doamna cea frumoasă, Ți se pare cum că vezi Pe o veche-iconă Îmbrăcată prea frumos  Palida
Nicolae Nicoleanu - 9 martie 9 martie [1] de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Multe valuri furiose năvăliră peste mine, Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut, De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine, Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut! Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce, Din ruină în ruină în secret a lăcrăma; Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce, Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema. Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea; Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea; Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins. Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei, Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei, Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins. Note ↑ Ziua aniversară a
Antim Ivireanul - Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693
Antim Ivireanul - Postfaţa Evangheliei greco-române, tipărită la Bucureşti, în anul 1693 Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693 de Antim Ivireanul Iubitoriului cetitoriu sănătate. Ca și corhorul între alte verdĂ©țe, precum zice pilda, mă arăt și eu, o iubiților cetitori, cătră cei meșteri și iscusiți și înțelepți și nevoitori tipografi, cu aciastă de bogoslovie cu patru strune și cu toată alcătuirea de dulcele glas alăută, a ceii în trei staturi dumnezăiri, capul ceii fără prihană ai noastre credință, sfânta, zic și dumnezăiasca Evanghelie. Dintru carea noi luminându-ne pren dumnezăeștii și ai duhului propovĂ©dnici apostoli, și sânguri văzători a înfricoșatelor a Domnului taine, cea întreită și nedespărțită aceii desăvârșită și necuprinsă troiță, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, și pre Fiiul den părintele născut, și pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o ființă și de împărăție în trei fĂ©țe cunoscută. Deci văzând eu smeritul, adâncul bogoslovii, mă stridiiam a mă apuca de acest lucru. Însă dându-mă pre mine cu credință curată și cu nădĂ©jde cătră dulcele Hristos carele zice, la Mathei 21: De veți avea credință și nu vă ...
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
Ştefan Octavian Iosif - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu Lui N. Nicoleanu de Bogdan Petriceicu Hasdeu 1866 Râde omul cât e june; Cât e june, omul plânge; Și râzând-plângând, Cântă cântece nebune, Cântă cântece de sânge, Cântă vrând-nevrând! Râsu-i o speranță plină, Plânsu-i urma de speranță Ruptă din apus: Iar speranța-i o grădină D-unde cântecul se nalță Drept la Cel-de-Sus! Însă iată fără veste Focu-n spuză se preface, Spuza piere-n vânt: Când speranța nu mai este, Tace plânsul, râsul tace... Cum vrei să mai cânt! Am ajuns o căzătură Și privesc cu nesimțire Împrejurul meu: Fără teamă de tortură, Fără dor de fericire, Voi să cuget eu! Suflet veșted, minte rece, Mi-a rămas atâta-n lume S-o tot cântăresc: Orice țipă, orice trece, Să despoi de mândru-i nume, Masca să-i răpesc! Tot ce-i falnic, tot ce-i mare, Tot ce-ți place în natură, June cântăreț, Nu-i așa precum se pare! Totul merge cu măsură! Totul are preț! Ziua zboară, noaptea vine; Când din marea vieții june Vei sosi la mal, O să vezi și tu ca mine, Și ca mine tu vei spune: ...
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici ...
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
Antioh Cantemir - Şoarecul de ţară şi cel de oraş Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț. În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește. Îi pune înainte tot ce mai bun avea, Orz, mazăre și hrișcă; îl roagă, îl poftește, Dar târgovățul mândru nimic nu vra să ia, Ș-așa-n sfârșit îi zice: — Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice, Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât? În viața astă scurtă de ceasul hotărât Nu poți scăpa oriunde Ș-oricum te vei ascunde! Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit Decât mort în viață, Să nu cunoști a lumii plăcere și dulceață. Asemene cuvinte au fost pre de ajuns; Căci șoarecul de țară, de vorba lui pătruns, Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică, Și preste noapte merse cu pază și cu frică În târg la un palat Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat. Din masa de cu seară sta coșnițele pline Cu fărmături gustoase de pre la țări străine; Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran Îndată îl cinstește cu niște parmezan, Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare ...
Alecu Donici - Împărţeala Împărțeala de Alecu Donici Având tovărășie La o negustorie, Câțiva prieteni pe viață Au câștigat mulțime de bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească. (Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.) Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată, Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și dreaptă partea mea îmi dați, Strigară celalalt. — Da pentru ce? Și cum?.. Sfădindu-se așa, prietenii văd fum Cu pălălaie-n casă, Și neputând să iasă, Au ars ei toți, cu bani, cu tot. Aici a zice pot: Că la un rău obștesc, când cere trebuința Ca să-l întâmpinăm puind unit silința; Adeseori pierim obștește, Când fieștecare Strigând cu gură mare, La interesul său în parte
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
Cincinat Pavelescu - Flori risipite Flori risipite de Cincinat Pavelescu Dlui Ion Bianu Plin de focul tinereții A pornit-o călătorul, În seninul dimineții, Să-și găsească-n largul vieții Viitorul! Inima-i era curată, Fața fragedă și plină, Și spre zarea depărtată S-a-ndrumat cu ochi ce-noată În lumină! Mama-i dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata-i mamă ce plângea: Drumu-i lung și viața-i mare, Din buchet la orișicare Să nu dea! Dar, pe drum, el dase sfatul Și dojana ei uitărei Și-mpărțea mereu băiatul Flori și flori pe sărutatul Fiecărei! Și, cum seara se lăsase, Răsărind văzu din ceața Ce-asfințitu-nsângerase, Pe iubita ce-o visase Toată viața! Și buchetul, călătorul, Scuturat când i-l aduse, În amurgul ce căzuse, Pricepu risipitorul Ce pierduse! 1904 Piatra-