Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 1981 - 1990 din aproximativ 2512 pentru OR.
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
Dimitrie Bolintineanu - Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru de Dimitrie Bolintineanu Pe un pisc sălbatic și vijălios, Unde urlă-n poale Argeșul spumos, Este o cetate. Armia maghiară Va să o supuie printr-o luptă rară. Acolo românii s-apără cît pot. Dragomir comandă oastea lui Laiot. Dup-o zi de luptă se așează mese Cu plăcute vinuri și bucate-alese. La aceste mese toți românii vin, Varsă vin în cupe și voioși închin. Soarele în aburi îmblă să se culce. Grijile, învinse, las banchetul dulce; Orele se scură împletite-n flori. Și ostașii uită că sunt muritori. Dragomir vorbește către adunare: — "Iată, frați de arme, ultima mîncare ! Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit; Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit. Starea noastră tristă cere mîntuință, Ori prin moartea noastră sau prin biruință. Moartea nu spăimîntă decît pe mîrșavi: Moartea-i logodită cu acei mai bravi. Cela ce nu moare pentru-al țării bine, N-are drept la viață, este mort de sine ! Să ieșim cu arme din cetate-afară, Să murim cu fală pentru sfînta țară !" Zice și ostașii strigă și închin. Ale lunei ...
Dimitrie Bolintineanu - Elegie la o tânără fată
Dimitrie Bolintineanu - Elegie la o tânără fată Elegie la o tânără fată de Dimitrie Bolintineanu Eu trec pe frunza ce-ngălbenește Și cade tristă sub arbore jos; Eu trec pe valul ce murmuiește; Eu trec pe cântul melodios. Așa străinul cântând se duce Și varsă lacrimi pe calea sa, Eho al văii cu șopotă dulce, Trecând, ne spune că el ofta. Eu sunt ca iarba primăvăroasă Ce vântul toamnei o va usca. O, tu, fetiță dulce, frumoasă, Atunci pe mine nu mă uita! Dar, vai! se uită acel ce moare, Astfel în gându-ți voi fi uitat. Fecioara pune la sân o floare, Dar o aruncă când s-a
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Daciei
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Daciei Fecioara Daciei de Dimitrie Bolintineanu I Plângeți crinul tânăr ce, mutăt de vânt, Naște lângă piatra tristului mormânt! II Abia se formă foile, A morții mână rece Pe fruntea sa cea tânără Cu răsfățare trece. Își pierde frăgezimile Și splendida coloare; Îngheață, piere repede Surâsu-i, dulcea floare. În darn înturnă fețele Cătând la raza vieții, La sărutarea soarelui, La roua dimineții; La grațioase aure Ce-l lasă-n întristare Și nu-i rejună zilele Cu dulcea lor suflare. În line horuri fluturii Plutesc pe lângă sine, Dar nu-i culege lacrima Cu sărutări divine. Iar viermele mormântului Al său crud mire pare; Îi soarbe restul zilelor Cu rece sărutare. III Astfel este soarta verginei Daciei! Vine cununată de farmec ceresc, Dar abia cu roze grațiile pletesc, Florile juniei, Și plăpânda-i frunte se pleacă pe dor. Sufletul ei pierde cerescul tezaur Cum pierd flutureii grațiosul aur Din aripa lor. Omul cu frumoasă, nobilă gândire, Nu culege dulce sărutarea sa; Sufletele sclave, fără de mărire, Viață, poezie, crud îi vor
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut Fecioara de la Prut de Dimitrie Bolintineanu Bogdan întâlnește în dumbrava lată, Rătăcind sub arbori, un bătrân c-o fată. Cel bătrân pe capu-i poartă păr d-argint. Sub trei răni deschise umblă suferind. Fata pare-n doru-i ca o sărbătoare Ce străluce-n umbra grijii trecătoare. Valuri dulci de purpur neacă-ai feței crini, Ochii-i de durere și de plâns sunt plini. Părul ei cel galben albu-i sân sărută Și-astfel sărutându-l, fața-i împrumută. — ,,Doamne! Țara piere... Bine ai venit!" Zice... Dar sub doru-i cade... a murit. Fiie-sa-l susține... Doru-i nu vorbește, În torent de lacrimi nu se răspândește, Dar cu suflet mare astfel a vorbit — ,,Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit! Astăzi, iată, piere chiar al meu părinte! Peste toată țara seamănă morminte! Dar voi nu combateți, nu sunteți români! Aruncați mai bine armele din mâini!" Zice. Dar tătarii p-acolo-nnorară. Domnul va să fugă prin păduri de țară. Fata smulge arcul unui luptător Și-n tătari s-aruncă cu sufletu-n dor. La această faptă ei se rușinară Și-nturnând toți caii, ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara dimineții
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara dimineţii Fecioara dimineții de Dimitrie Bolintineanu Văzui fecioara, vis răpitor! De dimineață lângă-al ei mire; Plină de viață, de fericire Dorințe d-aur, extaz, amor. Pe alba-i frunte purta cunune Și p-a sa față roze și crini De tinerețe, de viață plini, Îngânau dulce inima-i jună. Purpura dulce și poleită De dulci surâderi se legăna Pe mica-i gură precum ar sta P-o roză o rază, dulce-aurită. Și fiecine zicea răpit Iată mireasa lângă-al ei mire! Oh! bucurie! O, fericire! Natura toată dulce-a zâmbit. Dar seara vine, și pe pământ Văzui fecioara, cine va spune? Făr-alte roze și-alte cunune Decât acelea după mormânt. Văzui mormântul făcându-i cale Și cum se-nchise pe sânu-i blând, Văzui uitarea vesel ștergând Din calea vieții urmele
Dimitrie Bolintineanu - La... La... de Dimitrie Bolintineanu Ce distanță infinită! Câte râuri, câte mări, Te despart, a mea iubită, D-ale mele sărutări! Însă sufletu-mi se duce Către tine ne-ncetat Și pe sânul tău cel dulce Doarme dulce legănat. Eu prin vis te văz tot jună, Cu-ochii plini d-amor divin, Cu cosița lată, brună, Râurând pe albul sân. Buzele dulci, parfumate, Sufletu-ți ceresc trădând Prin cuvinte înecate D-un suspin adânc și blând, Și răpită de plăcere, Murmurându-mi: ,,Te iubesc!" Apoi iară în tăcere, Recăzând, amor ceresc! Și în alba-ți mânioară Ascunzându-ți fața lin Ca o rază rumeoară Ce s-ascunde dup-un crin. Astăzi cine îmi va spune O, suav și dulce dor! Dacă-n sânul tău cel june Nu s-a stins ai tău amor? Căci se zice c-o iubire În al femeilor sân, Trece ca o fericire, Ca un zefir pe un crin! LA... (2) Când o floare în durere Pierde dulcele-i miros, Veștezită, cade, piere! Suflet dulce, amoros! Ca această dulce floare, Tu perduși al tău amor, Dar nu pari suferitoare, Nu pleci capul tău sub dor, Ci mai jună, mai ...
Dimitrie Bolintineanu - La țară
Dimitrie Bolintineanu - La ţară La țară de Dimitrie Bolintineanu Pilotul are ochii prin nopți de vijelie Pe al busolei ac, Și regii ce plecară să afle pe mesie, O stea strălucitoare priveau pe cer cu drag. Tu, țara mea frumoasă, în ținta de mărire La care tu pășești, Ce stea împodobită de sfântă strălucire Ți-arată a ta cale cu razele-i cerești? Ești jună, ești frumoasă, ai munți și stânci râpoase, Ai râuri argintii, Ai văi cu plete d-aur, păduri verzi și umbroase Și pulbere de turme, femei cu ochii vii. Prosperitate, pace, amorul și plăcerea În sânu-ți locuiesc. Și călătorii care nu îți cunosc durerea, Răpiți de-atătea daruri, stau și te fericesc. Dar astă soartă dulce ce oare-ți folosește, O, țară de amor! A spiritului pâine, lumina îți lipsește, Și toate-aceste bunuri pierd farmecele lor! Dă toate-aceste daruri p-o zi de luminare, O, dulce țara mea! Tu ai născut în lume și liberă și tare, Și astăzi ignorința înclină fruntea ta, Străinul ce te știe, plângând l-a ta durere, La numele tău bun, Își zice: această țară în întuneric piere! Cu-oțetul te ...
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri La Constantin Negri de Dimitrie Bolintineanu O, Negri! inamicii a tot ce dă mărire Și viață României nu-ți vor putea ierta Că ai luat o parte de lauri la Unire Prin insistența ta! A face-un singur popol, o singură domnie Din două; a restrânge atâția postulani, Crezi tu că o să facă vrodată bucurie Acestor sclavi tirani? Cuvântul datorie spre țară e un nume! Și patria, o umbră, mărirea, un eres! A face să rămâie disprețuită-n lume, Și-n umbră mai ales; A pune interesul persoanelor-nainte De interesul țării; a nu simți vrun dor Când jugul rău apasă aceste locuri sfinte, Aceasta-i legea lor! Ei nu știu că rușinea, că viața degradată A țării lor pe dânșii d-odată îi lovesc, Că arborul când cade, și frunzele-i d-odată Cu el se ofilesc. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpând locaș al său, E verde și frumoasă sau veștezește, moare Sub dintele lui rău? Întrebe-l dacă știe că floarea ce-el devoară Odată veștezită, surpată ...
Dimitrie Bolintineanu - La România
Dimitrie Bolintineanu - La România La România de Dimitrie Bolintineanu Astfel cum se-nclină crinul Fără viață și color, Când un vierme-i roade sânul Fraged și desfătător; Astfel, dulce Românie, Tu începi a te fana, Și nimic n-aduce ție Viața și mărirea ta! Dragă, moartea locuiește Chiar în sânul tău frumos. Unde mergi ea te-nsotește; Orice faci e de prisos. Când în dorul ce te-abate Tu încaleci să combați, Un fiastru urcă-n spate Și iți zice să abați! Când pe râul organizării Vasul tău vrei a-l purta, Un fiastru, al pierzării, Pune mâna-n cârma sa. Unde mâna ta plăcută Scrie fericire,-amor! Altă mână nevăzută Scrie-ndată: ură, dor! Când tu faci o faptă bună Fiii tăi o veștezesc, Rozele p-a ta cunună Cum le pui se ofilesc! Și speranța ta se curmă! Cu nimica nu te-mpaci! Toți s-arată pentru cârmă; Dar eu nu mai văz
Dimitrie Bolintineanu - La avere
Dimitrie Bolintineanu - La avere La avere de Dimitrie Bolintineanu Fericire-adevărată Este a se mulțumi Cu ursita ne-mpăcată, Orișicare ea ar fi. Fericit e cel ce știe Pentru țară a muri! Mai curând mort vrând să fie Decât rob a viețui. Fericit e cel ce-n lume, Fără de a fi roșit, Poate încă a ne spune Cu mândrie: sunt cinstit! Muritori, gândiți la moarte! Strigă orele ce zbor Și nu uită să ne poarte Viața pe aripa lor! În mormânt ce-ți folosește Aurul ce-ai aduna? Și în lume cât trăiește Cine-i sigur a-l păstra, Dacă însuși el se-nturnă Către muma lui pământ, Dacă toate au la urmă Rezultatul un mormânt? Fală,-onoare și virtute Singure mai dăinuiesc. Faptele mari și plăcute Urma noastră o
Dimitrie Bolintineanu - La lampa mea
Dimitrie Bolintineanu - La lampa mea La lampa mea de Dimitrie Bolintineanu Tu te consumi, o, lampă! dând raze luminoase. La lucrul meu ca tine eu însumi mă consum, Voind a da lumină acestei țări frumoase Ce relele supun. Avem aceeași țintă, aceeași misiune, Dar tu de când servi mie, o lampă-ai ruginit, Și eu de când serv țării, vai! trebuie a spune? Cu inima-am slabit! Și n-am produs nimica! Acum ca altădată Copiii săi cei vitregi în taberi se dezbin. Acum ca mai-nainte ea este-ngenucheată Sub jugul cel străin! Nu simte nici durerea ce suferă de heară, Nu simte nici rușine de umilința sa, Nu simte că mai bine într-un mormânt să piară Decât a se pleca! Tu știi, o, dragă lampă! acele nopți amare, Trecute în veghere, ca să-i aflăm cântări, Prin care să-i aprindem, în sufletul ei mare, Frumoasele-aspirări! Dar vântul de la dânsa au dus aceste cânturi; Ea nu le-a ascultat. Tot astfel și suspinu-i s-a mestecat pe vânturi Și lacrima-i cu sânge în râuri a picat! Cântarea libertății acum e ...