Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 1931 - 1940 din aproximativ 2512 pentru OR.
Constantin Negruzzi - Enigmă Enigmă de Constantin Negruzzi La albeață-ntrec pe lume orice lucru lucitor: Dacă vrei să mă faci, trebui să mă strângi încetișor. Oh ! Să nu mă strângi pre tare, cetitorule, ia sama Că pe loc mă fac ca
Constantin Negruzzi - Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza
Constantin Negruzzi - Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza de Constantin Negruzzi Nemernice străine, dacă cumva vei trece Pe lâng-această mută și tristă peatră răce Oprește-te și pleacă privirea spre pământ; Căci într-acest mult jalnic, întunecos mormânt, Cununa României, de moarte secerată, E pentru vecinicie aice îngropată! Patriotism, blândeță, amor religios, Tot ce în lumea asta e mare și frumos, Cu Alexandru Sturza în groapă stau închise... Așa ne arată Domnul că toate-s numai vise; C-un om nu ia cu sine, când se priface-n lut, Decât recunoștința binelui ce au făcut. Ferice însă acela ce las o mângăiere În inimi sfâșiete de jale și durere; Un nume scump și dulce vrednicii lui soții, Și pilde de virtute iubiților săi
Constantin Negruzzi - Floarea, Florărița româncă
Constantin Negruzzi - Floarea, Florăriţa româncă Floarea, Florărița româncă de Constantin Negruzzi Româncă copiliță, nu-ți e destul podoaba Ce-ți dărui natura atât de-mbelșugat? La ce-ți slujește salba și scumpele mărgele Ce-mpregiurâ cu fală frumosul tău grumaz? L-a lumei obiceiuri voiești a te supune Prin lucea minciunoasă deșartelor gătiri; Nu știi că-mprumutata podoabă nu-i plăcută. Nici este ca lumina ce varsă ochii tăi? Tu duci la târg a verei frumoasele dulci poame, Și flori mirositoare. Eu când văd al tău trup Ca bradul de subțire, atunce cred poveste! Că poamele și roza surori cu tine sunt. Al tău păr este negru și-ntunecos ca ceasul Când intră-n inimi fragezi păcatul fioros; Pe buze-ți stă garofa. — Spune, frumoasă, oare Gurița ta nu este făcută din garofi? Ai tăi obrazi sunt rumeni ca roza-mbobocită; Ferbinte ca un soare e rumenul tău ochi; Dinții tăi precum perle; precum sunt două persici E peptul tău cel fraged și sânul fecioresc. O, jună copiliță! Nu aibi nici o sfială, — Îți spun cu-ncredințare, căci și eu florist sunt Producturile verei tu poți la târg aduce, De vreme ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...
Constantin Negruzzi - Ursu și oaspeții săi
Constantin Negruzzi - Ursu şi oaspeţii săi Ursu și oaspeții săi de Constantin Negruzzi Într-o zi de carnaval, Ursului i-a venit gust să deie și el un bal. Am greșit, nu bal, ci masă la care erau poftite Dobitoacele din codru, prietene, cunoscute Pentru ospățul acesta, s-a făcut gătire mare Și îmi pare Că nu lipsea nimic alta decât chefu, veselie; Momița s-a socotit că este într-o pustie Nu erau vorbe și glume ce fac bucatele bune, Mauvaise humeur aveau toți, dar de ce nu știu a spune. Momița n-a vrut s-aștepte; oaspeții și pe urs lasă, Și se scoală de la masă. — Ce! Zice ursul, ce ne lași? Cumătră, și und' te duci? — Acolo unde au chef, Bertrand îi răspunde atunci, Cele mai bune bucate, dacă chef nu-i, nu-mi plac Și haz de ele nu fac. Dumnezeu să ne ferească de ospățul iscusit Unde alta decât numai bucatele bune
Constantin Stamati - Țânțarul și păstorul
... Că jos mort l-au oborât, Măcar că el de moarte îl mântuise. Cel slab oricât celui tare de cearcă să-i facă bine, Și vrea ochii să-i deschidă ca adevărul să vază, El să nu spereze altă răsplătire pentru sine Mai bună decât țânțarul când să ne muște cutează ...
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
Constantin Stamati - Cântecul Gafiţei Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul
Constantin Stamati - Drumeții și câinii
Constantin Stamati - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
Constantin Stamati - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
Constantin Stamati - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic ...