Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 1921 - 1930 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... și perim cu totul și trupĂ©ște și sufletĂ©ște. Și putem cunoaște aceasta cum că iaste așa de pe cuvintele ce voiu să zic. De când au întrat săptămâna cea dintâi a sfântului post, din câț ne aflăm aici de față, oare ispoveduitu-s-au vreunul, după cum să cuvine? Făcut-au cu dragoste canonul ce i-au dat duhovnicul? Păzitu-s-au pre sine, după putință, curat și nevinovat? Petrecut-au creștinĂ©ște, după rânduiala și porunca bisĂ©ricii, cu posturi ... cei ce ne ținem mai mari, mai vrĂ©dnici, mai înțelepți și mai cunoscători, au mutat vrĂ©mea din săptămână în săptămână, petrecând, cu mâncări de toate fĂ©liurile, cu băuturi îndestulate și cu toate pohtele trupului nostru; iar de suflet n-am purtat grijă nicidecum, ca când am fi nesimțitori. Și tocma acum, în săptămâna ceastă de pre urmă ne ispoveduim, ca să ne grijim 3 zile și la Joi mari să ne cuminecăm. Iar ce fĂ©l de ispovedanie facem știe Dumnezeu, că mi-e rușine a o spune. Unii să ispoveduesc de frica vreunor întâmplări, alții pentru un obiceaiu, alții de ...
Nicolae Filimon - M. A. Canini
... Nicolae Filimon - M. A. Canini [M. A. Canini] de Nicolae Filimon D-l Canini, profesor emerit de limba italiană și filoromân, vrînd a da un serviciu folositor publicului nostru amator al operilor italiane, a socotit că numai o ... a subiectului fiecărei opere nu este destul a-l face să guste toată frumusețea poetică și sublimitatea dramatică a libretelor. De aceea, spre intelegința adevăraților amatori ai teatrului italian și în dorința sa de a putea să le fie util, a luat asupră-i de a traduce, într-un stil corect, prin ajutorul d-lui Valentineanu, și a imprimat cu cheltuiala sa, libretele tutulor operilor italiane ... d-lui Canini pentru acest frumos concurs al său la înavuțirea bunelor traducțiuni în limba noastră, și am dori ca publicul nostru bibliofil și amator de opere teatrale să știe a profita de
Vasile Alecsandri - Arză-l focul de bărbat
... Vasile Alecsandri - Arză-l focul de bărbat Arză-l focul de bărbat! A venit aseară beat Și de mine s-a legat. Eu i-am zis: ,,Vedea-te-aș mut! Că nu ești om priceput. Cum te-arăți, cum lenevești, De nimică nu-ngrijești. N-ai închis ocoalele, Nici ai închis vitele Ș-un buhai s-a dezlegat, Toate vitele mi-a spart ...
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
... Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: â ... Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas ... cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, Iar labele vor fi pentru jeluitor.â ...
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață. Mare este anul care numai ... a răsărit dintr-odată soarele. Venise marea zi de 24 mai, când ne-a fost nouă scris să dam cele dintâi semne de trezire și de viață. Să arătăm că nu numai trăim ca un neam de toți uitat și obijduit, topindu-ne în puhoaiele lacrimilor noastre, dar și că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare și că din râurile lacrimilor noastre se nasc și se vor mai naște mari viteji ai neamului moldovean ... a fost lucrul viu al oamenilor vii, iar viața este mai puternică decât moartea. Și iată că așa, lucrând cu încetul, ne-am împlinit nu de mult șase luni de luptă. În curgerea acestor șase luni s-a stăruit să se facă mult pentru moldovenimea basarabeană și unele din dorințele binevoitorilor ei chiar ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Sonet (Heliade)
... Ion Heliade Rădulescu - Sonet (Heliade) Sonet de Ion Heliade Rădulescu A fost publicată cu titlul Sonet II în volumul Meditații poetice dintr-ale lui A. de la Martin (1830), apoi cu titlul Sonet în Culegere de proză și de poezie , ed. I (1836). Inimă și suflet, simțire-ngerească Ca-a produs pămîntul ca să dovedească Legătura care cu ceru-l unește ! Nevinovăția cînd binevoiește. La ... ce nădejdea-nvie? Și cînd înviază, lin, mîngîitor, Cît căutătura-ți altceva mai are? Tu, a omenirii ș-a sexului floare ! De
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... cunoștință a soarelui, și poate va sta neclintită și rece pe temelia ei până mult după ce soarele va fi încetat a-i mai putea trimite măcar o rază de căldură și de lumină. Da, dar piramida stă și va sta; iar insecta va muri, însă trăiește. Așa e și cu opera de artă. Ea trebuie să trăiască, să vieze, și, ca toate ființele[,] va avea și ea o durată în timp. Nu am putea, cu toate ascea ... o mai departe viață. Ceea ce sunt căldura, lumina și umezeala pentru sămânță este priceperea și judecata omenească pentru opera talentului omenesc. Precum un bob de grâu găsit peste cinci mii de ani în sicriul unei mumii eghiptene, semănat în pământ bun, reînvie ca și bobul cules anul trecut, asemenea o operă de artă viabilă, după o părâsire și uitare de veacuri, reînviază iarăși la căldura ochilor pricepuți. Sub cazmaua lucrătorului prost, care sapă să-și croiască un drum, sar țăndări de marmoră; el ar merge înainte cu fapta lui distrugătoare, dacă altcineva nu i-ar opri mâna; căci ființa în care lovește cazmaua doarme ascunsă, n-are încă glas să strige. Ea a adormit
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... acuma i s-a stricat gustul! ALTA : Să-l dreagă! D. IORDACHE : Nu mai! Dar cu principiile dv. o să vă frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar croi o soartă prea grea, care ne-ar strânge rău în spete; pardessus le marche ... să verse apa rece peste entuziasmul adunării. Voi, zice d-sa, să dau un duș peste focul protecționiștilor extremi! (Zgomot.) D. BONTEA CE FLORESCU , profesor de franciujește : B—aia-i vorbă! VOCI : Curat! (Zgomot.) Sus! jos! jos! sus! (Zgomot maro.) Urmează de aci o discuție foarte vie, în care se schimbă o mulțime de replice destul de violente. Dăm aci pe scurt pe cele mai importante. UN ȘELAR : Trebuie să-i ...
Mihai Eminescu - Ștefan cel Mare (schițe de imn)
... Mihai Eminescu - Ştefan cel Mare (schiţe de imn) Ștefan cel Mare de Mihai Eminescu Schițe de imn I Carpații arate Seninele frunți Și focuri pe-orișice Culme de munți. Să arză tulpine Întrege de brazi, Căci astăzi ne vine Eroul viteaz, Ne vine Ștefan cel Mare. Cum oare, o, țară, Tu n-o să-l cunoști, Când sună fanfară ... plai Și oastea s-adună Călare pe cai  Pe steaguri cu semne de bouri? II Pe creștete nalte a munților suri Clădiți de asupra de negre păduri Trupine de brazi laolaltă; Clădiți-le falnic; dați-le foc, Și lumea privească un semn de noroc Pe orișice culme înaltă. Mânat de credință, mânat de profet, Din negre pustiuri, porni Mohamet, Stârnind mulgătorii de iepe; Îneacă o lume în flacări și fum Și moartea-i netează al gloriei drum: E moartea stăpână pe stepe. Ce zgomot de bucium și arme, ce val! Când Ștefan se suie călare pe cal Răspunde Suceava din urmă, Și nimeni nu știe cum tu ai ajuns Să ... de ce munții săgeată-ai pătruns  Și-a codrului cale se curmă. Răsună pământul de tropotul des, De-atâtea oștire
Gheorghe Asachi - Zâna fabulei
... Gheorghe Asachi - Zâna fabulei Zâna fabulei de Gheorghe Asachi La cetitorul român Prin rostiri de adevăruri, ascunse-n cimilitură, Aduc ție-ntăia oară cu plăcere-nvățătură; În a vieței strâmba cale pe român să îndreptez, Prin lupi, corbi ... salt nu place, de-i și bun, e plin d-asprime, Dar când vitele l-or spune, n-a să supere pe nime. De
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
... Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit De-o stranie părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece ... de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de ... rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, Câte-nțelepte-asemeni, Câte cu moartea s-au ales A fi surori de gemeni. Câte amoruri se jurau Să ție pe toți vecii, Pe când de flori se scuturau Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa Și nici chiar ...