Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEI

 Rezultatele 1921 - 1930 din aproximativ 2481 pentru CEI.

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

... și când tună, Și să nu ai nici o grijă de volbură și furtună,     Pentru că ea este A cerului răzbunare, ce pe cel rău pedepsește, Iar celui cu fapte bune “nu te temeâ€� îi șoptește. Nepotul Ah, moșule tăiculiță, iaca arde, se aprind     Mănăstiri, case înalte, Clăbuci ...

 

Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)

Constantin Stamati - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar ...

 

Constantin Stamati - Hăulitul închisului

... închisului de Mihail Lermontov Traducere de Constantin Stamati Oh! deschideți-mi prinsoarea, Ca să văd seninul soare, Ș-al soției boi frumos, Și calul meu cel comos. Atunci pe amata soață Am s-o strâng la piept în brațe, Ș-apoi să m-arunc pe cal, Și să zbor pe văi ...

 

Constantin Stamati - Măgarul împodobit

Constantin Stamati - Măgarul împodobit Măgarul împodobit de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Un pașă la Țarigrad să fie foarte bogat Și să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Și de-aceea se făcuse mândru și foarte sumeț, Și așa de îndrăzneț, Că pe uliță mergând, buzna peste oameni da, Sau arunca din picioare spre a-i feșteli cu tină, Iar bietul popul rabda Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieșind, Și viindu-i chef să umble singur pe ulița mare, Ca să facă haz, văzând Oamenii cum i se-nchină, Au început să și zburde, să zvârle și să-i lovească. Dar cine au fost de vină, Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească? Deodată însă măgarul socotea că este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au început să înțeleagă Că toți măgarii în lume sunt sade numai măgari, ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

Constantin Stamati - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai, Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un perete, ...

 

Constantin Stamati - Motanul și bucătarul

... te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te ...

 

Constantin Stamati - Omul și pământul

... suspinuri... Dar mai apoi îmi zice: "Spune bieților oameni Să-și podobească viața cu fapte onorate, Spune să se iubească frățește între dânșii, Căci pe cel de aproape cine iubește-n lume Porunca împlinește acea dumnezeiască, Iar eu ale lui zile le voi umple de bine, Dându-i belșug, avere din ...

 

Constantin Stamati - Omul onest

... Constantin Stamati - Omul onest Omul onest de Constantin Stamati Eu nu cer noroc, mărire, de care stă îngâmfat Cel ce trăiește în bine de când ochii au deschis; Căci eu, ca frunza uscată de vântul soartei purtat, Mă duc, zbor făr-încetare oriîncotro sunt ...

 

Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce

... altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... voinice, Căci în cruntele răzbeluri mă-nconjura mii ca tine, Și buzduganul acesta îi culca pe lângă mine. Eu sunt Arbore, copile, hatman lui Ștefan cel Mare, Am servit sub a lui steaguri patruzeci de ani de rând, Și-n patruzeci de răzbeluri crunte, dar biruitoare, Văzui eroul Moldovei ...

 

Constantin Stamati - Stejarul singuratic

... câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>