Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECÂND
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 1863 pentru TRECÂND.
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
Emil Gârleanu - Trandafirul Trandafirul de Emil Gârleanu La o margine de drum înflori un trandafir. Și a fost o minune, căci floarea trandafirului era așa de gingașă, așa de albă, că parcă de la ea se inviorase dimineața ceea de primăvară. Ș-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împrăștia îndată peste întreg cuprinsul câmpiei; fluturii cădeau adormiți, celelalte flori se plecară în fața adevăratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă și ele tulpina măiastră care își desfăcea frumusețea pentru întâia oară pe pământ. Și parcă și lui Dumnezeu îi părea acuma rău că pusese într-o floare așa de minunate însușiri, — daruri pe care nu le împărțise nici în rai. — Lucrul acesta îl șoptise o ciocârlie care, la răsăritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu câte o sămânță din fiecare floare ce creștea pe pământ, să o păstreze, Preasfântul, pentru răsad. Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimțită până atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar dacă aveau câte ceva ...
Friedrich Schiller - Cuvintele credinței
Friedrich Schiller - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia ...
George Coşbuc - La pârâu La pârâu de George Coșbuc Venea pe deal, voios cântând Flăcăul; Pe-un umărcoasa legănând, Venea fără nici un gând Flăcăul; Dar iată-n drum îl află râul, În drum, în drum, dar ce-i în drum? Pârâul; Așa de lat și chiar acum! Dincolo câmp și lan și flori, Ei, cată! Și doine și secerători; Pârâu-i lat, și să nu mori? Ei, cată! Și-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată! În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu? O fată - Inoată-n spice până-n brâu. „Să n-ai, Catrino, zi de rău!“ Ea tace. „Ei, iacă naiba de pârău, Mi-l puse focu-n drumul tău!“ Ea tace. Deloc o vorbă! Sa preface. Deloc, deloc, de ce deloc? Că-i place Și vrea de el să-și bată joc. „Ai, fă, copii acasă mulți? Ei, iaca! Nu vii, urâto, nu m-asculți? De dragul tău să mă desculți? Ei, iaca! Mai bine plec!“ Și dânsul pleacă. Dar ea? Dar ea? Ce-și zice ea? Să treacă! Să facă-n urmă cum o vrea! Văzându-l, însă, c- ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
... tânără-ntr-un sat Al Indiei, trăia iubită De soțul ei și fericită De multe câte i s-au dat. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un câmp frumos și plin de flori. Și i-au dat zeii-ndurători Un copilaș, ca el să fie Cea mai ...
George Coșbuc - Muntele Rătezat
George Coşbuc - Muntele Rătezat Muntele Rătezat de George Coșbuc Muntele și-acum ascunde Între nouri fruntea lui; Trăsnet când prin stânci pătrunde Dintre stânci și-acum răspunde Vulturu-ngrijat de pui. Fiarele și-acum își cată Sus prin codri adăpost, Turme când pe culmi s-arată Însă vârfu-i niciodată N-o să fie cum a fost! Că pe culmi atunci, pe creste, Uriași trăiau cumpliți, Cu copii și cu neveste. Noi știm numai din poveste, Că-s acum de mult pieriți. Ici, pe-un munte, câte unul, Altu colo-n pisc era; Când vorbea, urla ca tunul; Când fugea pe culmi nebunul, Sub el locul tremura. Noi le știm, românii, toate, Că trăiam și-atunci pe-aici. N-aveam grija lor, nepoate: Le păream prin vale poate Niște biete de furnici. Și trecură vremi, trecură, Uriașii puțintei Tot mai repede scăzură. Cei din urmă cari văzură Sfântul cer, îi știm pe trei. Un flăcău și două fete; Nimeni altu-n lung și-n lat. Ele-umblau nemângăiete Și-ntre ele-o ceartă dete, Cui să-i fie el bărbat? Prețul fu, ca-n vremi trecute, O cetate-n munți la nori: Care-o va clădi mai ...
George Topîrceanu - Șoaptele nopții
... te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist și singur du-te, du-te! zice luna. Și-ntrebai lumina sufletului meu: — Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i așa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, — Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici ...
George Topîrceanu - Acceleratul
... George Topîrceanu - Acceleratul Acceleratul de George Topîrceanu Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure. Spre apus abia s-arată Printre crengi, întunecată, O văpaie de rubin... Din frunzișurile grele De-nnoptare, tot mai vin Glasuri mici ...
George Topîrceanu - Balada morții
... mută, ceas cu ceas, Umbra după soare... Astfel, tot mai neștiut Spre adânc îl fură Și-l îngroapă-n sânu-i mut Veșnica Natură. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună. Trec cernite înserări, Nopți adânci cu lună. Iar când norii-nvăluiesc Alba nopții Doamnă, Peste groapa lui pornesc Vânturi ...
George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii
... S-a oprit lâng-o poiată Un țigan răzleț de ceată, — Ochii-i fug după găini... Strâns își ține-acum vioara Și, cum trece ulicioara, Fac în urma lui ca cioara Toți copiii din vecini. Mai încolo, pe-o mârțoagă, Dintr-o gură de desagă Atârnată de oblânc, Fără ... ndeasă. Chiar și doamna preuteasă Și-a lăsat gherghefu-n pat Și-și păzește-n prag odaia. Crește-n uliți harmalaia Când domoală trece laia Cătră margine de sat. ................ Și s-au dus... Pe câmp, pe drumuri, Pale străvezii de fumuri Se ridică-n depărtări. Limpede-asfințit coboară; Crezi ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , ...