Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂIA ÎN DOUA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 324 pentru TĂIA ÎN DOUA.
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă ... le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le ... iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă ... — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ramuri, s-a aprins în fundul grădinii, ca un lampion fantastic, năruind simetria umbrelor statornicite, copiii cu glugile lor verzi prinse în vîrful nuielelor de trestie au coborît ușor, ca în fiecare seară, pe urma fluturilor de noapte. Cu pași tainici și rari, iată-i pe catifeaua neagră a straturilor, trezind de-abia somnul ... încremenite stau acuma așezate frumos, fiecare țintuite de un bold. Pretutindeni cărți și tabele, bocaluri și sticluțe, clopote de sticlă ce strălucesc, închisori de cleștare în care-și doarme somnul o gînganie infimă, ca un faraon sub o piramidă. Și diafanele aripi încremenite pe totdeauna, țintuite în cruce, povestesc toate splendorile. Libelula cu ochii de peruzele și cu aripele fine, abia bănuite, ca de gază, amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu ... căpătîiul bătrînului. În jurul mesei rotunde, ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE POȘTĂ Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă ulița Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote și pocnete surugiești. Bariera se ridică și încep a trece în fund vro 16 cai de poștă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține ... ești... nu fii de diochi... (Închide oblonul și zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacșiș bun... câte un fifirig de om... (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine știe?... la vro crâșmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O fugit și m-o lăsat lată în ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... stinge avântul de turbare Ce duce călăreții pe-ntinderea pustie, Precum doi spectri gemeni mânați de-o vijelie. Ei zbor tăcuți sub ochii steluțelor trezite În orizontul negru ce-i soarbe și-i înghite. S-afund mereu în taina nopții; dar gândul lor De mult e cu tătarii în luptă de omor. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. Ea crește, se înalță pe zare ca o roată Și umple de văpaie cereștile ... Dar leul de la munte și vierul de pe vale Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale. E roșie luna! zice din doi cel mai bătrân. E luna însetată de sânge de păgân! Răspunde cel mai aspru... Și puii lor de zmei Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei. Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie, Se duc pân ce-a lor umbră întinsă pe câmpie Le trece înainte și pân ce se lovesc În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc. Și iată-i pe o culme nocturnii călători, Lucind sub cerul palid în mantie de zori! Ei lasă jos pe coastă să pască armăsarii Și stau privind în ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... crunt atâta toți monștrii de pe lume! Tiran detot, cu moartea mai mult era dedat Ca vârful gol de munte cu cer înnegurat, Și orb în judecată, sălbatic în mânie; Ziceau oamenii țării că nu-i creat din glie. Și n-are suflet, n-are nici inimă, că-n loc De inimă el poartă ... de dânsul, Că-n toată-a lui viață el n-a cunoscut plânsul! De-atunci s-a trezit lumea în alt amar de munci. În preabătul grădinii lui Sânger-Crai de-atunci La pază n-a stat nimeni, dar servi au stat la pază Prin tot cuprinsul țării ... păr îi cade ploaie Și hainele-i se-ngreun, tot trupul e părău, Căci membrele sub apă topindu-se mereu Fac trupul să tot scadă în șipot, în păraie; Și-n două, trei clipite, copila cea bălaie Rămase numai urmă de-un limpede izvor Cu ape dulci, cu murmur etern șopotitor. Un șopot ... toate Pe zece mii de care, la fiecare car Părechi tot câte patru de bivoli înjugar Și, două luni de-a rândul mergând, în ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi la luptă, Poate merg pe totdauna, Că ostașul în bătălie Mormânt află, au marie, Și în câmpul unde tună Mormânt află, au cunună! Mina: Tu mă lași, în văduvie Voi urma dup-al tău pas Zborul tău la glorie fie, Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis) Ambii: Ori ce soartă a ... dar pe a ta lege, precum eu pe a mea, tot în un Dumnezeu, care este pentru ambi. (Ambii ridică spadele în sus.) Vlad: Giur pe unul Dumnezeu și sânta cruce în unire cu închinătoriul lui Mohamed să combat pe comunul nostru inamic, tiranul Moldovei, să-l învingem în câmpul bătăliii sau prin alt ascuns complot să-i stângem viața! (Scoborând spadele unul pe capul altuia.) Iar dacă am fi necredincioși acestui giurământ, apoi ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul ... în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... la lemne. Fata, ca una ce era și mai mare decât băiatul, luă în șorț vro doi pumni de mălai și presără pe drum, până în pădure, Aci daca ajunseră, tatăl lor le făcu focul, apoi le zise: - Iată, copii, v-am făcut focul; stați aici și vă încălziți, că eu ... lui. Se întoarse, deci, la soru-sa, cu cățelușii după dânsul și îngrijea de ei ca de un lucru mare. Odată, ce-i veni fetii în gând, zise fratelui său: - Urcă-te, leică, într-un copaci mare și de uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. Căci li se acrise tot umblând încoace și încolo prin ... toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul și să-l mănânce. - Nu te duce, vai de mine, îi zise ea, că te face mici fărâme câinii lui. - Apoi cum ... luă, îi băgă într-o văgăună de munte, și puse împreună cu zmeul un bolovan mare la gura văgăunei. Apoi zmeul se luă după dânsul ...
... tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă mai tare îi probozește, apoi prinse a-l chinui în toate chipurile. Da Anicuța ședea în dosul tufei și toate le vedea sărmana. Dacă văzu de-acu că tătuca șade culcat pe pământ și forăiește, îndată o pișcă de fugă, când ... o duceau ochii, că drumul nu-l știa. Pân' acasă erau vreo nouă vrâste. Altul ajungea într-un ceas, da copilul, știi, un pas înainte, doi în lături, și nu fiecare îți poate alerga desculță prin spinii din pădure; și cu asta trebuie să fii deprins, da fetișoarele noastre tot ședeau ghemuite ... se temeau să dea fuga. Spre seară, calea-valea, Anicuța ajunse la o casă. Da casa era a pădurarului celui de după Suhorukovo, în pădurea haznelei, ce o țineau în posesărie pe-atunci niște negustori și făceau cărbuni. A bătut la ușă. Iese o femeie, nevasta pădurarului. Anicuța îndată, mai întai, la plâns ... nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși ...
... tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă mai tare îi probozește, apoi prinse a-l chinui în toate chipurile. Da Anicuța ședea în dosul tufei și toate le vedea sărmana. Dacă văzu de-acu că tătuca șade culcat pe pământ și forăiește, îndată o pișcă de fugă, când ... o duceau ochii, că drumul nu-l știa. Pân' acasă erau vreo nouă vrâste. Altul ajungea într-un ceas, da copilul, știi, un pas înainte, doi în lături, și nu fiecare îți poate alerga desculță prin spinii din pădure; și cu asta trebuie să fii deprins, da fetișoarele noastre tot ședeau ghemuite ... se temeau să dea fuga. Spre seară, calea-valea, Anicuța ajunse la o casă. Da casa era a pădurarului celui de după Suhorukovo, în pădurea haznelei, ce o țineau în posesărie pe-atunci niște negustori și făceau cărbuni. A bătut la ușă. Iese o femeie, nevasta pădurarului. Anicuța îndată, mai întai, la plâns ... nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși ...
... era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău ! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni. Pe părintele Trandafir să-l ... cap. Și e bine să trăim bine cu lumea. Aceasta s-a văzut și cu alde părintele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una, când alta: odată da cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop. Și este știut că, mai ales cu protopopul, preoții trebuie ... ei în cracul de pe Valea-Seacă, și asta încetează de a mai fi "seacă". În câteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogați în apă. Așa o pat aproape în fiecare an. Când semănăturile din vale par mai frumoase, Valea-Seacă minte cu numele și spală tot ce-i pică